Noua Echipă Operativă a Dentons dezvoltă soluții legale menite să prevină falimentul și riscurile insolvenței tehnice

30 apr. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 261

Pandemia COVID-19 a generat un impact profund asupra mediului de afaceri. Companiile, indiferent de dimensiuni, au nevoie de sprijin și consultanță în diverse arii de expertiză, inclusiv juridic. Echipa Operativă a Dentons, înființată recent, este formată din specialiști din diverse discipline, pentru a îndruma clienții în noul context. Echipa Operativă Dentons analizează impactul COVID-19 asupra piețelor, operațiunilor de afaceri, aranjamentelor financiare, precum și asupra forței de muncă, și dezvoltă soluții legale menite să prevină falimentul și riscurile insolvenței tehnice.

„Îi asistăm pe clienți și pe consultanții acestora să dezvolte și să implementeze strategii de evitare a pericolelor să maximizeze oportunitățile care pot apărea”, a declarat Simon Dayes (foto), Partener al biroului Dentons, aflat la conducerea noii Echipe Operative. „Managerii au nevoie de asistență în identificarea și atenuarea riscurilor, pentru a ușura dialogul cu partenerii de afaceri și pentru a definitiva modul în care vor își vor derula activitatea mai departe”, a adăugat Simon Dayes.

Dentons a stabilit un set de priorități pentru companiile care vor naviga în noua normalitate:

– Scutiri de plată și alte opțiuni legislative – acestea nu pot oferi soluții solide pe termen mediu. Trebuie luate în considerare urmărirea ajustărilor și optimizărilor (împreună cu creditori si alte entități) care sunt necesare pentru pregătirea întoarcerii la o activitate normală de afaceri.

– Aranjamente comerciale și financiare – identificarea potențialelor încălcări contractuale în avans (în special în cazul rapoartelor financiare sensibile din contractele de credit). Partenerii de afaceri vor aprecia o atitudine proactivă cu soluții care să evite situațiile de neîndeplinire a obligațiilor contractuale.

– Planificarea abordării partenerilor de afaceri importanți – poate fi riscant să așteptați apariția unei soluții cuprinzătoare, având în vedere că va fi dificil de anticipat nivelul activităților în viitor. Poate fi mai bine să acționați acum și să aveți în vedere ajutări ulterioare ale soluțiilor.

– Grupuri cu facilități de credit multiple – acționați pentru a evita clauzele de non-plată și orice sugestie privind situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată, în timp ce păstrați facilitățile de credit de tip revolving. Termenele necesare aprobărilor părților se măresc, astfel încât este de dorit o abordare coordonată a partenerilor de afaceri.

– Administrați activele cheie ale afacerii în mod proactiv – protejați forța de muncă și aveți în vedere acordarea de scutiri de plată clienților. Acest lucru păstrează valoarea, flexibilitatea și predictibilitatea pentru viitor.

– Luați inițiativa în pregătirea documentației – optați pentru propuneri clare în formă documentară care promovează dialogul și duc la o rezolvare mai rapidă și mai temeinică.

Echipa Operativă Dentons, formată din patru parteneri și trei counseli, este pregătită să ofere consultanță afacerilor din perspectivă locală și internațională:

Simon Dayes, Partener, conduce Echipa Operativă Dentons în domeniul Restructurării și Insolvenței. Este specializat în finanțări de proiecte, restructurare financiară și vânzarea și cumpărarea de active de credit. În calitate de avocat specializat în drept englez, a oferit asistență băncilor, instituțiilor financiare internaționale și sponsorilor de proiect în tranzacții de credit transfrontaliere în Europa Centrală, coordonând aceste tranzacții din București de mai bine de 15 ani.

Simona Marin, Partener, are peste 15 ani experiență în oferirea de asistență în cadrul unor tranzacții financiare și proiecte de calibru în Europa Centrală și Sud-Est. Specializată în finanțări de proiecte imobiliare și restructurări de pasive, portofoliul său de clienți include atât instituții de credit, cât și debitori. Avocat specializat în drept englez și membră a baroului din New York, și-a concentrat atenția (atât în ceea ce privește construcția dar și finanțarea investițiilor) către retail, logistică, spații de birouri, hoteluri și industria de agrement.

Bogdan Papandopol, Partener, are peste 18 ani de experiență pe zona de imobiliare, în insolvențe și litigiilor. Bogdan oferă consultanță instituțiilor de credit și dezvoltatorilor, în cadrul unor proceduri complexe de insolvență și restructurare din sectorul imobiliar, cereri de insolvență și modalități de apărare, precum și reprezentări în proceduri formale și adunări ale creditorilor. În prezent își concentrează atenția pe managementul situațiilor de criză în cadrul tranzacțiilor imobiliare și al restructurărilor din sectorul corporativ/financiar.

Tiberiu Csaki, Partener, are peste 30 de ani de practică juridică, cu accent pe soluționarea disputelor, inclusiv arbitraj internațional. Are experiență vastă în proceduri de insolvență și faliment, inclusiv în cazul insolvenței transfrontaliere, reorganizarea afacerii și vânzarea activelor în dificultate. Este membru al INSOL, importantă organizație europeană a practicienilor în insolvență, reorganizarea și recuperarea afacerilor.

Pe lângă cei patru parteneri seniori, Echipa Operativă Dentons include trei counseli cu experiență: Maria Tomescu (peste 13 ani de experiență în consultanță pentru bănci, instituții financiare internaționale și împrumutați în finanțări structurate în România și în întreaga Europă Centrală), Magdalena Răducanu (peste 13 ani de experiență în împrumuturi și restructurări, oferind asistență atât creditorilor, cât și debitorilor) și Oana Ionașcu (peste 14 ani de experiență în finanțare imobiliară, finanțare de proiecte și alte structuri de finanțare, atât sindicalizate, cât și bilaterale).

Noua Echipă Operativă a Dentons dezvoltă soluții legale menite să prevină falimentul și riscurile insolvenței tehnice was last modified: aprilie 30th, 2020 by Universul Juridic

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter