Noua configurație a inspecției fiscale când există indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale. Beneficii și incertitudini

Regulile privind încheierea unei inspecții fiscale au fost schimbate odată cu apariția Legii nr. 295/2020, care a adus o serie de modificări importante la Codul de procedură fiscală. Printre acestea se numără și modificarea articolului 131, astfel încât, în cazul în care, pe parcursul inspecției, autoritățile fiscale constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale, acestea nu vor mai întocmi raportul de inspecție fiscală la finalul procedurii de control, ci un proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală. Modificarea este benefică pentru contribuabili, dar ridică și numeroase semne de întrebare.

Modificarea legislației a avut la bază decizia pronunțată în cauza Lungu contra României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru aplicarea unui tratament juridic diferențiat în două litigii separate, deși faptele imputate erau identice.

Adoptată la șase ani de la cauza Lungu, noua reglementare urmărește să evite situațiile în care o instanță de contencios validează tratamentul fiscal aplicat de contribuabil (ca urmare a contestării rezultatului inspecției fiscale) și dispune exonerarea acestuia de la plata taxelor aferente, iar instanța penală consideră că aceeași faptă întrunește elementele unei infracțiuni de evaziune fiscală și obligă contribuabilul la plata taxelor și a penalităților către stat.

Cum aplicarea în practică a modificărilor aduse Codului de procedură Fiscală putea să ridice o serie de întrebări, autoritățile au detaliat, în procedura privind aplicarea articolului 131 din Codul de procedură fiscală (aprobată prin Ordinul ANAF nr. 1071/2021 publicat în Monitorul Oficial la data de 15 iulie) modalitățile în care organele fiscale vor proceda într-o astfel de situație.

Încercarea de a stabili o procedură cât mai riguroasă de aplicare a articolului 131 este lăudabilă și în măsură să minimizeze riscurile care decurg din lipsa de sincronizare a autorităților statului, însă aceasta nu poate să acopere toate situațiile apărute în practică. 

Abordarea anterioară

Modificarea articolului 131 schimbă în mod radical practica abuzivă a autorităților fiscale, permisă de legislația anterioară. În concret, dacă pe parcursul unei inspecții fiscale inspectorii suspectau existența unor practici de evaziune fiscală, pe de o parte sesizau organele de urmărire penală, iar pe de altă parte emiteau un raport de inspecție fiscală și o decizie de impunere, prin care stabileau obligații fiscale în sarcina contribuabilului.

Dincolo de situația de incertitudine, inclusiv financiară, căreia contribuabilul trebuia să îi facă față timp de mai mulți ani, până la soluționarea cauzei penale, riscul cel mai mare decurgea din posibilitatea pronunțării a două hotărâri incompatibile: una favorabilă contribuabilului, prin care instanța de contencios administrativ valida tratamentul fiscal și dispunea restituirea sumelor deja plătite de acesta, și una de condamnare, prin care instanța de penal sancționa contribuabilul pentru evaziune fiscală și îl obliga să restituie statului prejudiciul reprezentat de obligațiile fiscale principale și accesorii (…).

Materialul integral poate fi vizualizat aici.