Noțiunea de rezident. Străinul titular al unui permis de şedere temporară (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 315/2020

NCPC: art. 651 alin. (1); NCC: art. 87

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 1 București și Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea C., în contradictoriu cu debitorul B. și petentul Birou executor Judecătoresc A., având ca obiect „încuviințare executare silită”.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict negativ de competență este reprezentat de interpretarea diferită pe care cele două instanțe, aflate în conflict, le-a dat noțiunii de domiciliu, din cuprinsul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în contextul în care debitorul este un cetățean străin, titular al unui certificat de înregistrare, emis în condițiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

Reiese, deci, că în materia executării silite, legiuitorul a înțeles să stabilească competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului, iar numai în situația în care acestea nu se află pe teritoriul României, competența aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Domiciliul este definit de art. 87 din C. civ. și reprezintă locul unde persoana fizică declară că își are locuința principală.

Pe de altă parte, fiecărui cetățean european îi este garantat dreptul de liberă alegere a domiciliului și de stabilire, conform art. 45 din Tratatul European privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și toate drepturile conexe acestuia, potrivit art. 49 din Tratatul European privind Funcționarea Uniunii Europene. Acest drept a fost prevăzut și de legislația secundară europeană prin adoptarea „Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și la ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora”.

Astfel, cetățenii Uniunii au dreptul să se deplaseze și să locuiască unde doresc pe teritoriul statelor membre, printre care și dreptul de a-și stabili rezidența.

În majoritatea statelor Uniunii Europene nu se face distincție între termenul de rezidență și cel de domiciliu, semnificația celor doi termeni fiind asemănătoare.

Dicționarul explicativ al limbii române stabilește că primul din sensurile termenului rezidență este acela de „reședință, sediu, domiciliu”, iar cel de-al doilea sens este „dreptul și starea persoanei care se stabilește într-o țară străină ca rezident”.

Înalta Curte apreciază că rezident este cetățeanul străin care domiciliază temporar într-o țară străină, chiar dacă acest drept este condiționat.

Noțiunea de rezident, în situația cetățenilor străini, este definită de art. 2 lit. c) și d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, potrivit căruia „rezident este străinul titular al unui permis de ședere temporară acordat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

Conform lit. j) a art. 2 din același act normativ, permisul de ședere reprezintă „documentul de identitate care se eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări, în condițiile legii, străinului căruia i se prelungește dreptul de ședere în România sau celui căruia i se acordă dreptul de ședere pe termen lung, după caz”.

Fiind recunoscut de legislația română ca un document de identitate, apt să individualizeze persoana în raporturile sociale și juridice, adresa din cuprinsul certificatului de înregistrare poate fi asimilată domiciliului legal.

Rezultă, așadar, că adresa menționată în cuprinsul certificatului de înregistrare emis rezidenților, cetățeni străini, în condițiile O.U.G. nr. 194/2002, poate fi asimilată domiciliului legal, iar nu reședinței sau domiciliului de fapt.

În cauza de față, se reține că Judecătoria sectorului 1 București a fost învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitorului B., cetățean străin, rezident în România, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/17.05.2017, pentru recuperarea creanței în cuantum de 30.926,27 RON, reprezentând debit restant, plus cheltuieli de executare.

Conform înscrisului aflat la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 București, debitorul B. este titular al Certificatului de înregistrare, seria x, emis în condițiile O.U.G. nr. 194/2002, în care figurează cu adresa în Sectorul 1, București, adresă care poate fi asimilată domiciliului legal al debitorului, pentru considerentele mai sus arătate.

Cum adresa menționată în cuprinsul certificatului de înregistrare este în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, reiese că, în temeiul dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea C., în contradictoriu cu debitorul B. și petentul Birou executor Judecătoresc A., având ca obiect „încuviințare executare silită”, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de creditoarea C., în contradictoriu cu debitorul B. și petentul Birou executor Judecătoresc A., având ca obiect „încuviințare executare silită”, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Sursa informației: www.scj.ro.