Noțiunea de instanță instituită de lege în lumina cauzei Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islandei

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Pe de o parte, CtEDO interpretează teleologic noțiunea de instanță instituită de lege. O astfel de cerință are ca scop să înlăture orice influențe din partea executivului și să întărească încredere cetățenilor în justiție. Întrucât nu este exclus ca procedura de numire a judecătorilor să fie viciată de influențe externe, o astfel de procedură trebuie să poată fi verificată de către Curte sub aspectul compatibilității cu standardul convențional^[20].

Pe de altă parte, Curtea face trimitere la noțiunea de consens european, arătând că 19 din 41 de state contractante interpretează noțiunea de constituire a instanței ca incluzând și procedura inițială de numire în funcție a judecătorilor^[21]. Este de presupus că România nu face parte din aceste 19 state, din moment ce noțiunile de compunere a completului și constituire a instanței din dreptul național sunt receptate de jurisprudență și doctrină^[22] ca referindu-se la un anumit complet sau la instanța constituită prin raportare la o anumită cauză, nu și la norme de organizare judiciară privind numirea judecătorilor în funcție.

În același sens, al unui consens european, CtEDO face trimitere și la o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”). În cauza Simpson și HG^[23], CJUE a constata că o hotărârea a fostului Tribunal a Funcției Publice care îi privea pe domnii Simpson și HG trebuie anulată, întrucât unul dintre judecătorii care a făcut parte din completul care a emis hotărârea fusese numit în mod nelegal în funcția de judecător al Tribunalului.

O consecință firească a acestei interpretări este aceea că noțiunea instituită de lege înseamnă, de fapt, instituită în conformitate cu orice dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea neregularității numirii unui membru al completului în calitate de judecător la acea instanță.

Această interpretare extinsă a noțiunii de constituire a instanței naște în sarcina statelor două obligații pozitive. În primul rând, acestea sunt ținute să respecte întocmai procedura legală de numire a judecătorilor, procedură care, așa cum am arătat mai sus, trebui să implice și o selecție bazată pe merit. În al doilea rând, statele trebuie să creeze mecanisme procedurale eficiente pentru ca părțile să poată invoca o astfel de neregularitate a procedurii de numire în orice stadiu al procesului.

c. Testul Ástráðsson

Nu orice nesocotire a normelor privind numirea unui judecător, chiar prin raportare la aspectele analizate la punctele (a) și (b), va da naștere unei încălcări a cerinței ca instanța să fie instituită de lege.

Un principiu constant al jurisprudenței Curții este acela că instanțele naționale sunt cel mai bine plasate să interpreteze dreptul național, să constate și eventual să remedieze orice încălcare a drepturilor garantate de CEDO. Curtea intervine doar în situații de încălcare flagrantă a dispozițiilor naționale^[24].

În materia procedurii de numire a judecătorilor, în care statele semnatare se bucură de o largă marjă de apreciere, Curtea, pornind de la noțiunea de încălcare flagrantă a dreptului național, instituie un test mai complex, format din trei pași.

Întrucât judecătorii naționali sunt judecătorii de drept comun în materia CEDO, acest test va fi aplicat, în primul rând, de către aceștia, ori de câte ori se invocă o încălcare a dreptului la o instanță instituită de lege sub aspectul procedurii de numire în funcție a judecătorilor.

În primul rând, aflată în fața unei încălcări a dreptului național, instanța trebuie să stabilească dacă încălcarea este una manifestă, în sensul că aceasta poate fi identificată în mod obiectiv și precis („the breach must be objectively and genuinely identifiable as such”)^[25].

Totuși, CtEDO precizează că lipsa unei încălcări manifeste a dreptului național nu exclude, ca atare, posibilitatea unei încălcări a dreptului la o instanță instituită de lege. Astfel, pot exista circumstanțe în care, deși procedura numirii în funcția de judecător pare să fie conformă cu normele naționale relevante, aceasta produce rezultate incompatibile cu scopul și cu obiectul dreptului din Convenție^[26]. Prin urmare, nu doar că CtEDO nu este ținută de constatarea instanței naționale în privința existenței unei încălcări, ci aceasta poate constat că legea națională în sine sau procedura prin care legea a fost aplicată nu este compatibilă cu standardul CEDO. Într-un asemenea caz, Curtea trebuie să-și continue examinarea în baza celui de-al doilea și al treilea pas.

Spre pildă, în cauza Besnik Cani c. Albaniei^[27], instanțele naționale nu s-au pronunțat cu privire la existența sau nu a unei încălcări în procedura de numire a unuia dintre judecătorii din completul care l-a judecat pe domnul Cani. Totuși, Curtea, pornind de la o serie de fapte necontestate de către părți, a considerat că acest pas al testului este îndeplinit, întrucât susținerile reclamantului cu privire la existența unei încălcări sunt suficient de serioase.

Tot așa, în Ástráðsson, CtEDO reține că, potrivit instanțelor naționale din Islanda, neregularitatea în procedura de numire a judecătorului la curtea de apel nu constituia, tehnic vorbind, o nulitate potrivit dreptului islandez^[28]. Totuși, această apreciere nu împiedică Curtea să analizeze dacă neregularitatea a adus atingere dreptului reclamantului la o instanță instituită de lege.

În al doilea rând, încălcarea trebuie să privească o normă fundamentală care reglementează procedura de numire în funcție a judecătorilor, normă care să aibă ca scop asigurarea capacității puterii judecătorești de a-și îndeplini obligațiile în afara oricăror ingerințe, și, prin urmare, menținerea preeminenței dreptului și a separației puterilor^[29].

Totuși, nu este obligatoriu ca încălcarea din procedura de numire să stârnească îndoieli cu privire la independența judecătorului. Independența și instituirea potrivit legii constituie cerințe instituționale distincte ale art. 6 § 1. Deși în cauza cauza Ástráðsson nelegalitatea decurgând din imixtiunea Ministrului Justiției afecta și independența instanței, în Besnik, nelegalitatea din procedura de numire nu presupunea vreo afectare a independenței judecătorului numit în mod nelegal. Totuși, în amândouă cauzele s-a considerat că încălcare privește o normă fundamentală.

De altfel, CtEDO a statuat cu valoarea de principiu că cerințele de eligibilitate pentru numirea judecătorilor sunt considerate reguli fundamentale ale căror nesocotire subminează scopul și efectele cerinței ca instanța să fie instituită de lege^[30].

Tot de aici decurge că încălcarea unei norme de natură pur tehnică, care nu are nicio înrâurire asupra legitimității procedurii, nu trece de acest al doilea pas al testului. Spre exemplificare, pornind de la procedura de numire a judecătorilor din dreptul român, se poate susține că o încălcare a unei norme privind cvorumul necesar Consiliului Superior al Magistraturii pentru a valida examenul de capacitate al magistraților sau o încălcare survenită în cursul procedurii de depunere a jurământului în ședința solemnă, în fața judecătorilor instanței la care a fost numit judecătorul, după citirea actului de numire (art. 80 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor^[31]) nu privește o normă fundamentală a procedurii de numire.

În al treilea rând, trebuie să se analizeze dacă consecințele încălcării normei privind numirea judecătorilor, în ce privește dreptul persoanei la o instanță instituită de lege, au fost remediate anterior de către instanțele naționale. În esență, Curtea va analiza în ce măsură instanțele naționale s-au pronunțat asupra încălcării. O asemenea pronunțare trebuie efectuată pe baza standardelor relevante ale Convenției, punând în balanță interesele concurente vizate. În special, trebuie să se stabilească dacă există un interes legitim care să justifice îndepărtarea de la principiile securității raporturilor juridice (care cuprinde și autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești) și a inamovibilității judecătorilor. Acolo unde controlul efectuat de instanțele naționale a fost conform cu Convenția, inclusiv prin punerea în balanță a imperativului legalității cu cele ale securității raporturilor juridice și inamovibilității judecătorilor, Curtea ar avea nevoie de motive puternice pentru a-și substitui analiza celei efectuate de instanțelor naționale^[32].

În cauza Besnik Cani^[33], deși reclamantul a invocat o încălcare din procedura de numirea a unuia dintre judecătorii din complet, instanța de apel a respins cererea ca inadmisibilă, statuând că nu are competența funcțională să se pronunțe asupra unor încălcări care au legătură cu fapte săvârșite înainte de numirea judecătorului în funcție. E de presupus că dacă instanța de apel ar fi analizat pe fond cererea reclamantului și ar fi respins-o, arătând că, raportat la circumstanțele cauzei, principiul inamovibilității judecătorului din complet ar trebui să prevaleze; într-o astfel de situație, ar fi fost mai greu de ajuns la concluzia că instanța națională nu a remediat neregularitatea.

După analiza acestor trei condiții, se poate stabili dacă o încălcare a unei norme referitor la numirea în funcție a judecătorului face ca instanța ca atare să respecte cerința instituirii potrivit legii.

2. Mijloacele procesuale pentru a invoca o încălcare a procedurii de numirea în funcție a judecătorului într-un proces civil

În dreptul procesual civil român, nulitatea care decurge din încălcarea unei dispoziții referitoare la compunerea sau constituirea instanței este o nulitate absolută, necondiționată (art. 174 alin. (2) și art. 176 punctul 4 C. proc. civ.). Nelegala alcătuire a instanței constituie motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) și, în anumite condiții, motiv de contestație în anulare (art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.).

Prin dispoziții referitoare la compunerea sau constituirea instanței se înțelege, așa cum arătam mai sus, norme de procedură propriu-zisă sau norme de organizare judiciară care se aplică la o cauză dată, e.g. participarea unui judecător incompatibil, compunerea completului cu un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel prevăzut de lege, lipsa asistenților judiciari, în cazul litigiilor de muncă, lipsa procurorului, în cauzele în care participarea sa este obligatorie etc.

Totuși, în lumina jurisprudenței Ástráðsson, mai ales în ceea ce privește extinderea noțiunii de constituire a instanței, considerăm că o apărare procedurală prin care o parte invocă încălcare unor norme care privesc numirea în funcție a judecătorului ar trebui să se circumscrie unei nulități privitoare la compunerea completului și să aibă regimul juridic al acesteia.

Altfel spus, dacă o parte susține că judecătorul căruia i-a fost atribuită cauza sa a fost numit în funcție cu încălcarea legii, instanța ar trebui să califice manifestarea părții ca fiind invocarea excepției nelegalei compuneri a completului și să o soluționeze ca atare, aplicând în mod conform, în temeiul art. 11 și 20 din Constituție, standardul CEDO din cauza Ástráðsson.

E adevărat că se poate considera că o neregularitate intervenită în procedura de numire în funcție a judecătorului nu se circumscrie noțiunii de constituire a completului și, prin urmare, nu constituie o nulitate expresă, necondiționată, potrivit art. 176 punctul 4 C. proc. civ.

Chiar și așa, o normă care reglementează procedura de accedere în profesia de judecător sau de numire în funcție constituie o normă de organizare judiciară. Nerespectarea unei cerințe legale, de fond sau de formă, se sancționează cu nulitatea (art. 174 alin. (1) C. proc. civ.).

În unele cazuri, legea prevede expres sancțiunea nulității, e.g. art. 80 alin. (2) din Legea 303/2022 prevede că refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție. În lipsa unei astfel de prevederi însă, ar trebui nulitatea este una virtuală. Neputând fi încadrată în vreunul dintre cazurile de nulitate necondiționată (art. 176 C. proc. civ.), aceasta va fi o nulitate condiționată de existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului de numire (art. 175 alin. (1) C. proc. civ.). Or, față de considerente din Ástráðsson, îndeplinirea acestei condiții ar trebui să poată fi dovedită facil.

Ca atare, dacă s-ar considera că numirea judecătorilor nu face parte din noțiune de alcătuire a instanței, partea ar trebui totuși să poată invoca neregularitatea numirii în funcție a judecătorului ca motiv de nulitate absolută, virtuală și condiționată, în temeiul art. 11 și 20 din Constituție și al standardul CEDO din cauza Ástráðsson.

În temeiul art. 178 alin. (1) C. proc. civ., motivul de nulitate ar trebui să poată fi invocat și de instanță din oficiu. În cazul unui complet colegial, oricare dintre judecători ar trebui să poată ridica excepția, aceasta urmând a fi soluționată, prin analogie, potrivit procedurii abținerii sau recuzării (art. 50 și următoarele C. proc. civ.). Astfel, asupra excepție se va pronunța un alt complet din cadrul aceleiași instanțe, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul a cărui numire se pretinde a fi viciată, iar încheierea va avea regimul juridic prevăzut de art. 53 C. proc. civ.

CONCLUZII

Standardul CEDO în materia cerinței ca instanța să fie instituită de lege a fost extins semnificativ prin cauza Ástráðsson. Neregularitățile survenite în procedura de numire în funcție a judecătorilor, dacă sunt manifeste, ajung la un anumit prag de gravitate și nu sunt remediate de către instanțele naționale, vor duce la încălcarea de către stat a art. 6 § 1 din Convenție.

Statelor le revine obligația de a respecta cu strictețe normele privind procedura de numire a judecătorilor și de a se asigura că această procedură este una bazată pe merit.

Tot așa, statelor le revine obligația de pune la dispoziția părților mijloace procedurale eficiente pentru a invoca o neregularitate în procedura de numite. În dreptul procesual civil român, instrumentul optim este excepția nelegalei compuneri a completului, interpretată în conformitate cu standardul CEDO în materie.

---