Noțiunea de instanță instituită de lege în lumina cauzei Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islandei
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Introducere
Potrivit art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („CEDO”, „Convenția”)[1], orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale […] de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil […]”.
Din acest articol se desprind trei condiții instituționale pe care orice instanță a unui stat semnatar ar trebui să le îndeplinească pentru a se conforma standardului convențional: instanța trebuie să fie independentă, imparțială și instituită de lege.
S-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului („CtEDO”, „Curtea”) că o instanță instituită de lege, pe lângă temeiul juridic al existenței sale, trebuie să respecte și normele specifice după care se conduce[2], inclusiv cele privind competența sa. Încălcarea unei norme naționale de procedură privind compunerea completului de judecată sau competența acelui complet într-o cauză dată va duce, în principiu, la o încălcare de către stat a obligației sale pozitive de a asigura existența unei instanțe instituite de lege în acea cauză, pentru acele părți[3].
În Guðmundur Andri Ástráðsson împotriva Islandei[4] însă, CtEDO a fost chemată să se pronunțe asupra unei chestiuni distincte: dacă încălcarea unei norme care privește însăși procedura de numire a unui judecător în funcție, adică la un moment anterior constituirii completului de judecată, poate duce la o încălcare a dreptului la o instanță instituită de lege.
Răspunsul Curții este unul afirmativ. Raționamentul este unul extrem de laborios: după ce face o analiză exhaustivă a jurisprudenței sale anterioare, alături de o interpretare a fiecărui cuvânt din sintagma instanța instituită de lege și după ce creează un așa-numit threshold test, i.e. un test de prag, format din trei pași, Curtea aplică aceste principii la o situație de fapt care privea o imixtiune a Ministrului Justiției în procedura de numire a unor judecători la o nou-creată curte de apel din Islanda. În concret, domnul Guðmundur Andri Ástráðsson, condamnat penal de nou-înființata curte de apel, într-un complet din care făcea parte un judecător în a cărui numire a fost implicat în mod nelegal Ministrul Justiției, s-a plâns în fața Curții că i s-a încălcat dreptul la o instanță instituită de lege. CtEDO a constatat încălcarea art. 6 § 1: din cauza vicierii procedurii de numire a judecătorului din complet la curtea de apel, aceasta nu constituia o instanță instituită de lege[5].
În cele ce urmează, nu ne propunem să parcurgem tot raționamentul CtEDO în cauza Ástráðsson. O lectură atentă a hotărârii este lămuritoare. Mai mult, același raționament a fost aplicat în mod constat de Curtea și într-o serie de alte cauze ulterioare în care s-a ridicat problema unor încălcări la numirea în funcție a judecătorilor[6].
Ce ne propunem însă este să analizăm standardul CEDO în materia cerinței ca instanța să fie instituită de lege, așa cum a fost acesta extins în cauza Ástráðsson (I), urmând să identificăm mijloacele procesuale pe care le are judecătorul român pentru a se conforma acestui standard, în cadrul unui proces civil (II).
1. Standardul CEDO în materia cerinței ca instanța să fie instituită de lege în lumina cauzei Ástráðsson
Prin standard de protecție în materia drepturilor omului înțelegem conținutul obligației, pozitive sau negative, care revine statului în legătură cu aceste drepturi. Standardul CEDO în materia dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO) se referă la conținutul obligației pozitive a unui stat semnatar al Convenției de a garanta respectarea acestui drept (art. 1 CEDO), sub toate aspectele acestuia, inclusiv al dreptului la o instanță instituită de lege.
Așadar, prin tratat, statul se obligă să recunoască și să garanteze oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa dreptul de a fi judecată de o instanță instituită de lege. Conținutul și întinderea acestei obligații însă este o chestiune de interpretare, iar singurul interpret autorizat al Convenției este Curtea[7]. Prin hotărârile sale, CtEDO stabilește o serie de criterii generale în raport cu care se poate apreciai dacă conduita unui anumit stat, prin toate structurile sale, este compatibilă cu standardul convențional.
În materia dreptului la o instanță instituită de lege, criteriile desprinse din jurisprudența CtEDO se subsumează cerinței fundamentale ca organizarea judiciară într-o societate democratică să nu depindă de voința discreționară a executivului, ci să fie reglementată de o lege adoptată de Parlament[8].
În cauza Ástráðsson, Curtea nuanțează criteriile enunțate până atunci și statuează în mod expres, pentru prima dată[9], că procedura de numire în funcție a unui judecător constituie un criteriu pentru a stabili dacă o instanță este instituită de lege, în sensul art. 6 § 1 CEDO. În consecință, întinderea obligației statelor, i.e. standardul CEDO de protecție, se extinde.
O astfel de extindere are la bază, pe de o parte, o interpretare a textului Convenției în lumina scopului său și a valorilor democratice[10], iar pe de alta, atașamentul Curții față de principiul potrivit căruia Convenția trebuie „să garanteze drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice și iluzorii”[11].
În concret, Curtea adaugă un nou aspect noțiunii de instanță (a) și celei de constituire potrivit legii (b). În cele ce urmează, vom analiza aceste aspecte, după care vom prezenta testul prin intermediul căruia Curtea constată o încălcare, dacă procedura de numirea a unui judecător nu respectă exigențele convenționale (c).
a. Noțiunea de instanță implică o selecție a judecătorilor bazată pe merit
Instanța, în sensul CEDO, este definită prin funcția ei judiciară, adică aceea de a soluționa o cauză aflată în competența sa, pe baza legii și urmând o procedură prestabilită[12]. Trăsături precum independența, mai ales față de executiv, imparțialitatea, durata mandatului judecătorilor, garanțiile procedurale, precum inamovibilitatea, sunt considerate de Curte, într-o jurisprudență tradițională[13], inerente însăși noțiunii de instanță. De altfel, independența și imparțialitatea sunt prevăzute expres de art. 6, ca cerința instituționale distincte.
În Ástráðsson, Curtea adaugă o nouă trăsătură inerentă noțiunii de instanță: selecția judecătorilor pe bază de merit.
Altfel spus, este de esența noțiunii de instanță ca acesta să fie compusă din judecători selectați pe bază de merit, în urma unui proces riguros prin care să fie numiți cei mai calificați candidați, care au atât competența tehnică, cât și integritatea morală pentru a exercita funcțiile judiciare care le incumbă într-un stat de drept[14]. Cu cât mai sus este situată o instanță în ierarhia judecătorească, cu atât mai exigente trebuiau să fie criteriile de selecție[15].
Prin urmare, statelor le revine obligația pozitivă de a organiza un sistem de selecție a judecătorilor prin care să se evalueze, în mod obiectiv, o serie de calități profesionale și etice ale candidaților. Înțelegem de aici că, de exemplu, un sistem în care judecătorii neprofesioniști ar fi aleși în mod cu totul aleatoriu, fără a se ține seama de eventualele sancțiuni penale sau contravenționale suferite de aceștia anterior, ar fi contrar standardului CEDO, întrucât aceștia nu ar trece testul integrității morale. La fel, un proces de recrutare a judecătorilor care nu ar ține seama de competențele profesionale ale acestora, i.e. unul care să nu verifice sub nicio formă cunoștințele juridice ale candidaților, ar putea contraveni acestui standard. De asemenea, o procedură de selecție a judecătorilor la instanța supremă care nu ar presupune și o evaluarea a competențelor tehnice ale candidaților nu ar fi o selecție bazată pe merit.
Recunoașterea expresă de către CtEDO a unei astfel de condiții nu este lipsită de importanță: întemeindu-se pe cauza Ástráðsson, o persoană ar putea invoca în fața instanțelor naționale și în fața Curții încălcarea dreptului acesteia la o instanță instituită de lege, dacă s-ar putea dovedi că procedura de selecție și de numire a unui anumit judecător nu a fost una bazată pe merit.
Ne grăbim să precizăm în acest punct că termenul merit este unul tehnic și se referă la niște cerințe obiective, prevăzute de legislația națională, pe care orice candidat la funcția de judecător trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, o persoană nu s-ar putea plânge în mod întemeiat că un judecător nu a fost selectat pe bază de merit, dacă nu a existat niciun viciu în procedura de evaluarea a criteriilor obiective pe care s-a bazat selecția. De pildă, un criteriu de numire precum lipsa oricăror sancțiuni disciplinare, chiar radiate, pentru o persoană care candidează la funcția de judecător la o instanță însărcinată cu evaluarea extraordinară a tuturor judecătorilor și procurorilor dintr-un stat (o procedură de vetting) a fost considerat de către Curte drept un criteriu relevant pentru a asigura o selecție bazată pe merit[16].
b. Numire în funcție a judecătorilor ține de noțiunea de constituire a instanței
De regulă, noțiunea de constituire a instanței a fost analizată de Curte prin raportare la o cauză concretă și la normele de procedură sau de organizare judiciară care privesc competența sau compunerea completului în acea cauză. Statele sunt, așadar, ținute să se asigure că un complet este compus din numărul de judecători prescris de lege[17], că judecătorii nu sunt înlocuiți dintr-un anumit complet decât dacă există temeiuri obiective[18] sau că instanța nu acționează în afara competenței sale[19]. Ca atare, majoritatea exemplelor din jurisprudență în care s-a ridicat problema constituirii instanței priveau neregularități apărute fie la momentul începerii unui anumit proces, fie pe parcursul soluționării acestuia.
În Ástráðsson, Curtea analizează și acele neregularități care nu au o legătură directă cu un anumit proces, ci care privesc însăși numirea în funcție a unui judecător. Deși în acea cauză se punea problema numirii unor judecători cu experiență pentru o instanță de apel nou înființată, același raționament subzistă și dacă numirea a fost viciată chiar începând cu procesul de recrutare și accedere în profesie.
Astfel, o neregularitate în procedura de numire în funcție a judecătorului, fie la momentul accederii în profesie, fie ulterior, duce la o nelegalitate a constituirii instanței care, la rândul ei, poate duce la încălcare a dreptului celui judecat de acel judecător la o instanță instituită de lege. Această concluzie a Curții are la bază două tipuri de argumente.
* Articolul a fost publicat în Revista Themis nr. 1-2/2022 a Institutului Național al Magistraturii.
[1] Roma, 4.11.1950, cu protocoalele ulterioare.
[2] CtEDO, Hotărârea din 20 iulie 2006, Sokourenko și Strygoun împotriva Ucrainei, 29458/04 și 29465/04, punctul 24; CtEDO, Hotărârea din 17 decembrie 2013, Jenița Mocanu c. României, 11770/08, punctele 37 și 38.
[3] Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăți, Ed. C.H.Beck, București, 2005, p. 488; William A. Schabas, The European Convention on Human Rights: A Commentary, Oxford University Press, Oxford, 2015, p. 294.
[4] CtEDO, Hotărârea din 1 December 2020, Guðmundur Andri Ástráðsson Islandei. 26374/18 („Cauza Ástráðsson”).
[5] Pentru detalii despre situația de fapt din cauza Ástráðsson, vezi Cauza Ástráðsson punctele 76-90 și Mathieu Leloup, „Guðmundur Andri Ástráðsson: The Right to a Tribunal Established by Law Expanded to the Appointment of Judges”, 2020, https://strasbourgobservers.com/2020/12/18/gudmundur-andri-astradsson-the-right-to-a- tribunal-established-by-law-expanded-to-the-appointment-of-judges/.
[6] CtEDO, Hotărârea din 4 Octombrie 2022, Besnik Cani c. Albaniei, 37474/20, punctul 89; CtEDO, Hotărărea din 3 februarie 2022, Advance Pharma sp. z o.o c. Poloniei, 1469/20, punctul 349; CtEDO, Hotărărea din 8 Noiembrie 2021, Dolińska‑Ficek și Ozimek Poloniei, 49868/19 și 57511/19, punctul 353; CtEDO, Hotărărea din 22 iulie 2021, Reczkowicz c. Poloniei, 43447/19, punctul 280; CtEDO, Hotărărea din 7 mai 2021, Xero Flor w Polsce sp. z o.o. c. Poloniei, 4907/18, punctul 289.
[7] Bercea, Protecția drepturilor fundamentale în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 73.
[8] Raportul Comisiei din 12 Octombrie 1978, Zand Austria, 7360/76, Decizii și Rapoarte (DR) 15, pp. 70-80, CtEDO, Hotărârea din 12 ianuarie 2016, Miracle Europe Kft v. Hungary, 57774/13, punctul 51; Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 214.
[9] Totuși, vezi punctul 225 din cuza Ástráðsson, citată la nota 5. În acest considerent, Curtea arată că exista totuși un precedent în această direcție, care se desprinde din Hotărârea CtEDO din 9 iulie 2009, Ilatovskiy c. Rusiei, 6945/04, punctele 39-42. În acea cauză, reclamantul fusese condamnat de către o instanță compusă dintr-un judecător profesionist și doi judecători neprofesioniști, care fuseseră numiți în complet cu încălcarea unei norme naționale.
[10] Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 229.
[11] Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 227, cu referire la CtEDO, Hotărârea din 22 iunie 2000, Coëme și alții Belgiei, 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, punctul 98.
[12] CtEDO, Hotărârea din 30 noiembrie 1987, H. c. Belgiei, Seria A no. 127-B, punctul 50; Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 219.
[13] CtEDO, Hotărârea din 29 aprilie 1988, Belilos Switzerland, Seria A no. 132, punctul 64.
[14] Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 220.
[15] Cauza Ástráðsson, citată la nota 5, punctul 222.
[16] CtEDO, Hotărârea din 4 Octombrie 2022, Besnik Cani Albaniei, 37474/20, punctul 102.
[17] CtEDO, Hotărârea din 2 aprilie 2012, Momčilović c. Serbiei, 23103/07, § 32; CtEDO, Hotărârea din 17 decembrie 2013, Jenița Mocanu României, 11770/08, § 41.
[18] CtEDO, Hotărârea din 31 mai 2011, Kontalexis c. Greciei, 59000/08.
[19] CtEDO, Hotărârea din 20 iulie 2006, Sokurenko and Strygun c. Ucrainei, 29458/04 și 29465/04, punctul 24.