Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței. Declarația de creanță. Aspecte teoretice și practice

27 ian. 2020
1 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 5 (1 votes, average: 4,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1386

1. Aspecte generale

Procedura insolvenței se desfășoară în scopul[1] satisfacerii creanțelor creditorilor, context în care analiza pe care o facem pornește de la modalitatea în care se dobândește calitatea de creditor participant la procedură, calitate care este de natură să îi confere drepturile reglementate de Legea nr. 85/2014, respec­tiv dreptul de participare și de decizie în organele colective ale creditorilor, tratamentul egal cu creditorii de același rang, recu­noașterea drepturilor și respectarea ordinii de prioritate a crean­țelor potrivit regulilor clar determinate în cuprinsul regle­mentării în discuție, participarea la distribuiri în vederea acoperirii creanțelor.

În vederea dobândirii calității de creditor[2] îndreptățit să parti­cipe la procedură, este necesar, de regulă, ca titularul dreptului de creanță asupra averii debitorului să formuleze o declarație de creanță, care să fie admisă și înscrisă în tabelele de creanțe asupra averii debitorului.

Dobândirea acestei calități își are sorgintea în raportul juridic existent între creditor și debitorul intrat în insolvență și presupune parcurgerea mai multor etape succesive prevăzute în cadrul Secțiunii a 4‑a din Legea nr. 85/2014, respectiv: notificarea credito­rului, formularea declarației de creanță și înregistrarea acesteia la tribunal, verificarea creanței de către administratorul sau lichidatorul judiciar, înscrierea în tabelul preliminar de creanțe, soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar de creanțe de judecătorul‑sindic, definitivarea tabelului.

2. Notificarea

Hotărârea prin care s‑a dispus deschiderea procedurii insolvenței trebuie făcută cunoscută celor implicați în procedură și celor care ar putea avea un interes legal, deoarece, după acest moment procesual, raporturile debitorului cu creditorii săi și cu terțele persoane se schimbă. Creditorii debitorului au legătură directă cu aceasta, iar prin raportare atât la scopul declarat al procedurii, cât și la caracterul colectiv al acesteia, se impune să fie notificați individual referitor la deschiderea procedurii împotriva debitorului lor.

Alpha Phone POS aduce profesioniștilor din domeniul juridic 12 luni cu zero comision de administrare la pachetele Alpha Professional

Din acest considerent, prima măsură dispusă după deschi­derea procedurii este notificarea tuturor creditorilor menționați în lista depusă de către debitor în conformitate cu dispo­­zițiile art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condi­țiile art. 74 din Lege.

Potrivit art. 67 alin. (1) lit. c) și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, debitorul are obligația ca, odată cu for­mu­larea cererii de deschidere a procedurii, să de­pună lista cu numele și adresele creditorilor cunoscuți, indiferent de felul creanțelor acestora, certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, și să indice suma repre­zentând creanța, cauza acesteia și drepturile de prefe­rință care însoțesc creanța, dacă este cazul.

Lista prevăzută de art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014 trebuie depusă odată cu cererea de deschi­dere a procedurii formulată de debitor sau cel mai târziu la termenul de judecată stabilit de judecătorul‑sindic în acest sens, sub sancțiunea respingerii cererii, conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În situația deschiderii procedurii insolvenței la cererea creditorului/creditorilor, această listă a credito­rilor cunoscuți și a creanțelor pe care ei le dețin este obligatorie, art. 74 prevăzând obligația debitorului ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii ca urmare a cererii creditorului, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 67
alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Lista depusă trebuie să fie completă, atât din perspectiva cuprinderii tuturor creditorilor cu indicarea numelui, a adresei și a datelor de identificare, cât și sub aspectul indicării creanței fiecărui creditor, respectiv a cuantumului, temeiului și/sau a existenței unei cauze de preferință, indiferent de felul creanței – certă sau sub con­diție, lichidă ori nelichidă, scadentă sau nescadentă, necon­testată ori contestată.

Sarcina notificării deschiderii procedurii revine admi­nistratorului judiciar, care, pe baza acestei liste, procedează la notificarea creditorilor în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 85/2014. Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația prevăzută de lege privind depunerea listei creditorilor, aceasta va fi întocmită – în măsura în care este posibil – de administratorul judiciar desemnat în procedură, pe baza evidențelor debitorului.

În doctrină[3] s‑a arătat că, în cazul în care practicianul în insolvență are motive temeinice să creadă că lista depusă de debitor nu este una completă, acesta poate să angajeze în condițiile legii, conform art. 61, persoane de specialitate care, pe baza bilanțului, registrelor contabile, documentelor contabile și extracontabile ale debitorului, să întocmească lista completă.

De asemenea, administratorul judiciar va trimite o notificare debitorului, precum și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre în care acesta este înregistrat/înmatriculat, pentru a se efectua menți­unile corespunzătoare privind deschiderea procedurii.

În situația în care debitorul are bunuri supuse transcripției, inscripției sau înregistrării în registrele de publicitate, practi­cianul în insolvență va trimite instanțelor, autorităților ori instituțiilor care țin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face mențiune, conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Creditorii cu sediul sau domiciliul în străinătate vor fi noti­ficați prin reprezentanții din țară.

În cazul în care creditorii străini[4] nu au reprezentanți în țară, aceștia vor fi notificați în conformitate cu pre­vederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 13 C. pr. civ. privind trimiterea notificării cu scri­soare recomandată cu conținut declarat și confir­mare de primire, iar recipisa de predare la Poșta Română, în cuprinsul căreia se menționează actele expediate, ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii, dacă nu s‑a prevăzut altfel prin tratate sau convenții la care România este parte.

Dispozițiile Codului de procedură civilă se coroborează cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, cu modifi­cările și completările ulterioare (reformat prin Regulamentul UE nr. 848/2015, publicat în JOUE seria L nr. 141 din 5 iunie 2015) și ale Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parla­mentului European și al Consiliului din 13 noiem­brie 2007 privind notificarea sau comu­nicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului, după caz.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În susținerea celor anterior expuse facem trimitere și la jurisprudența CJUE, Cauza Plumex[5], în care s‑a statuat că nu există o ierarhie între cele două modalități de transmitere, respectiv comunicarea actelor prin intermediul autorităților, prevăzută de art. 4‑11 din Regula­mentul (CE) nr. 1348/2000, și cea prin poștă, la care face referire art. 14 din același regulament, ele putând fi folosite alternativ sau cumulativ. S‑a evidențiat că motivul este acela că regulamentul urmărește să asigure îndeplinirea efectivă a pro­cedurii de comunicare și respectarea intereselor destinatarilor.

Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, notificarea deschiderii procedurii se face, în toate cazurile, după regulile Codului de procedură civilă și, totodată, se va publica într‑un ziar de largă circulație și în BPI, pe cheltuiala averii debitorului.

Din examinarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 rezultă că hotărârea de deschidere a procedurii este adusă la cunoștința celor interesați printr‑un sistem de publicitate generală, iar în ceea ce privește pe creditori, se insti­tuie o publicitate specială, în scopul înștiințării fiecărui creditor, de către practician, în legătură cu termenele de depunere a declarațiilor de creanță, de efectuare a verificării acestora, de definitivare a tabelului de creanțe, astfel cum au fost stabilite acestea prin hotărârea de deschidere a procedurii.

Referitor la efectuarea notificării deschiderii procedurii, în jurisprudență[6] s‑a statuat că cele trei cerințe ale efectuării notificării sunt cumulative, iar neîndeplinirea lor sau înde­plinirea lor defectuoasă atrage sancțiunea nulității, putând fi invocată de orice persoană interesată.

Potrivit dispozițiilor legale, art. 42 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, trimiterea notificării constituie o atribuție a practi­cianului în insolvență, iar nu a judecătorului‑sindic, acesta din urmă efectuând doar comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii în vederea curgerii termenului de formulare a apelului.

În ipoteza deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului, caracterizată prin aceea că, după intrarea în perioada de observație, se intră, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori numai în faliment, notificarea creditorilor trebuie făcută cu respectarea exigențelor impuse de dispo­zițiile art. 100 din Legea nr. 85/2014.

În cazul în care debitorul intră în faliment în procedură generală, după ce a fost deschisă proce­dura generală fără reorganizare (fie pentru că nu s‑a propus un plan, fie pentru că planul a eșuat), notificarea va fi comunicată către creditori de către lichidatorul judiciar cu respectarea dispozițiilor art. 146 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În fine, pentru situația în care debitorul a intrat în faliment prin procedura simplificată, notificarea va fi trimisă creditorilor identificați în listă con­form art. 147 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dis­po­zițiile art. 100 fiind aplicabile.

În literatura de specialitate s‑a evidențiat că notificarea deschiderii procedurii apare ca un veritabil plan de acțiune cu etape și termene clar stabilite de legiuitor și pe care creditorii trebuie să‑l urmeze întocmai, să se conformeze cu strictețe celor impuse în conținutul lui, pentru că numai în acest mod se realizează cerința legii, respectiv satisfacerea intereselor creditorilor[7].

În acest sens, dispozițiile art. 100 din Legea nr. 85/2014 prevăd comunicarea notificării către fiecare creditor, individual, cu cel puțin 10 zile înaintea împlinirii termenului‑limită pentru înre­gistrarea cererilor de admitere a creanțelor și con­ținutul notificării, care cuprinde: termenul‑limită de depunere de către creditori a opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condițiile art. 71 alin. (1), precum și termenul de soluționare a opozițiilor, care nu va depăși 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; termenul‑limită pentru înregistrarea declarației de creanță de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii și cerințele pentru ca creanța înregistrată să fie considerată vala­bilă; termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare în BPI a tabelului preliminar de creanțe, care nu va depăși 20 de zile pentru procedura generală, respectiv 10 zile pentru pro­cedura simplificată, de la termenul pentru înre­gistrarea cererii de creanță; termenul de definitivare a tabelului de creanțe, care nu va putea depăși 25 de zile atât în cazul procedurii generale, cât și în cazul procedurii simplificate, de la termenul de verificare, întocmire și publicare a tabelului preli­minar; locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor, care trebuie să aibă loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare a tabelului preliminar de creanțe.

În cazul intrării în faliment în procedură generală, în temeiul prevederilor art. 146 din Legea nr. 85/2014, notificarea se comunică creditorilor cu cel puțin 10 zile înainte de împlinirea termenului‑limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor ce se solicită a fi trecute în tabelul suplimentar și cuprinde: termenul‑limită pentru înregistrarea cererii de ad­mitere a creanțelor născute după data deschiderii procedurii, de maximum 45 de zile de la data intrării în faliment; termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare a tabelului suplimentar, care nu va depăși 30 de zile de la termenul de înregistrare a declarațiilor de creanță; termenul de depunere a contestațiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; termenul de întoc­mire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului de verificare, întocmire și publicare a tabelului supli­mentar.

3. Formularea și înregistrarea decla­rației de creanță

Astfel cum am precizat, în vederea dobândirii calității de creditori îndreptățiți să participe la procedură în sensul art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014 și, subsecvent, pentru a avea posi­bilitatea valorificării creanțelor în cadrul proce­durii, cre­ditorii debitorului insolvent trebuie să formuleze și să depună la tribunal cerere de cre­anță însoțită de actele justificative ale acesteia, care urmează să fie verificate, admise și înscrise în tabelul preliminar al creanțelor.

Ca efect al declarației de creanță, creditorul urmărește să obțină un titlu pentru a participa la plățile/distribuțiile din procedură în urma lichidării bunurilor debitorului sau la cele din reorganizarea judiciară.

În vederea satisfacerii creanțelor în cadrul pro­cedurii de insolvență, alin. (1) al art. 102 din noua lege prevede că toți creditorii debitorului ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepția salariaților[8], vor trebui să de­pună cerere de admitere a creanțelor, prin registra­tura tribunalului, însoțită de actele do­veditoare.

În ceea ce privește locul depunerii cererii de admitere a creanțelor, în practica judiciară au apărut divergențe de interpretare care au fost generate de faptul că legea nu indică în mod expres locul unde trebuie depuse cererile de admitere a creanțelor de către creditorii cu creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii, alții decât salariații, și nici atribuția administratorului judiciar/lichidatorului de a prelua și înregistra aceste cereri, menționând doar limita de timp în care se depun declarațiile, precum și locul înregistrării acestora. Astfel, art. 102 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 stabilește expres că administratorul judiciar este cel care înregistrează creanțele salariale, înregistrare pe care o face din oficiu în baza eviden­țelor contabile ale debitoarei. Este o situație de excepție regle­mentată expres doar în privința creanțelor salariale.

În schimb, în privința celorlalți creditori, în timp ce prima teză a art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se referă la „depunerea” cererii de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, teza a II‑a a aceluiași text legal face mențiune despre „înregistrarea” acestor cereri într‑un registru păstrat la grefa tribunalului.

Această chestiune a fost tranșată de Înalta Curte[9], care, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 C. pr. civ., a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) teza I și a II‑a din Legea nr. 85/2014, cererile de admitere a creanțelor, formulate de creditorii cu creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii, alții decât salariații, trebuie să fie depuse la tribunal, în termenul fixat prin hotărârea de deschi­dere a procedurii, și înregistrate într‑un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

S‑a reținut de Înalta Curte că administratorul judiciar nu acționează ca un mandatar al credito­rilor, ci este, alături de instanțele judecătorești, judecătorul‑sindic și lichidatorul judiciar, un organ care aplică procedura și care trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014. Art. 58 din Legea nr. 85/2014 stabilește principalele atribuții ale administratorului judiciar, printre acestea nere­găsindu‑se primirea declarațiilor de creanță și înre­gistrarea acestora la tribunal.

În situația depunerii cererii de admitere a creanțelor numai la administratorul judiciar, deși legea nu prevede în sarcina acestuia o obligație sub acest aspect, este posibil ca administratorul judiciar să înainteze cererea către tribunal pentru înregistrare în registrul de creanțe. În acest caz, pentru a fi considerată în termen, cererea de creanțe trebuie înregistrată la tribunal în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii.

În consecință, cererea de creanță depusă în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrată la grefa tribunalului, fie de către creditor, personal sau prin reprezentant, fie de către administratorul judiciar, prin registratură, prin poștă sau prin alt mijloc prevăzut de lege, are drept efect dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură.

În doctrină[10] s‑a afirmat că natura acestei cereri diferă în funcție de cele două faze distincte ale procedurii de verificare: o primă fază având carac­ter administrativ, derulată în cadrul procedurii, dar nu în instanță, în care declarațiile de creanță sunt verificate de practicianul în insolvență și admise, dacă nu sunt contestate de cineva sau în măsura în care apreciază astfel practicianul, și o a doua fază, în fața tribunalului, prin judecătorul‑sindic, care începe de îndată ce o creanță este contestată printr‑o sesizare adresată acestuia.

Legiuitorul prevede o excepție de la regula potrivit căreia creditorii cu creanțe anterioare au obligația de a formula o declarație de creanță, prevăzând expres că creanțele salariale vor fi înregistrate din oficiu de către administratorul judiciar în conformitate cu evidențele contabile ale debitorului. În situația în care aceste evidențe nu se găsesc ori nu au fost ținute în mod corespunzător, creanțele salariaților vor fi evaluate în baza oricăror mijloace de probă[11].

Conform alin. (2) al art. 102 din Legea nr. 85/2014, crean­țele în baza cărora s‑a deschis procedura insolvenței sunt înregistrate de administratorul judiciar, în baza documentelor justificative atașate cererii de deschidere a procedurii și în urma verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1) din același articol, cu excepția cazului în care se solicită și accesorii. Prin urmare, creditorul care a învestit judecătorul‑sindic cu cerere de deschidere a procedurii nu trebuie să depună, ulterior pronunțării hotărârii prin care s‑a dispus deschiderea procedurii, declarație de creanță în ceea ce privește aceste creanțe, cu excepția cazului în care solicită și accesorii ale creanței, calculate până la data deschiderii proce­durii, ipoteză în care acest creditor va formula cerere de admi­tere a creanței constând în contravaloarea acestor accesorii.

Prin intermediul dispoziției inserate în alin. (2) al art. 102 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a asimilat cererea prin care creditorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenței invocând exis­tența unei creanțe certe, lichide și exigibile și actele atașate la aceasta cu cererea de admitere a creanței și documentele justificative ale creanței.

În acest mod, legiuitorul a tranșat problema care a generat jurisprudența neunitară sub vechea reglementare.

În funcție de circumstanțele cauzei și pentru motive temeinice, legea conferă judecăto­rului-sindic posibilitatea de a prelungi termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor, termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe și termenul de definitivare a tabelului de creanțe, cu maximum 30 de zile.

În doctrină[12] s‑a apreciat că pot fi motive te­meinice de majorare a termenelor complexitatea procedurii în ansamblu, datorată obiectului de activitate al debitorului, numărul mare de creditori cu sedii răspândite teritorial pe o arie întinsă, durata evaluării ce trebuie depusă împreună cu tabelul definitiv de creanțe etc.

Natura termenului de înregistrare a creanței, prelungit sau nu în condițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este aceea de termen de decă­dere și, prin urmare, nu se pune problema între­ruperii sau suspendării acestui termen.

Sancțiunea decăderii este expres prevăzută în art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care sta­bilește ca titularii de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depun cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) sunt decăzuți din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor și nu dobândesc calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insol­venței deschisă împotriva debitorului lor.

Decăderea prevăzută de art. 114 din Lege are natura unei decăderi de drept procesual civil. Chiar dacă legea dă dreptul judecătorului‑sindic să îl prelungească, termenul prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) repre­zintă un termen procedural legal impe­­rativ, ce se consideră ca fiind prezumat sub sancțiunea decăderii survenită în cazul neres­pectării lui, excepțiile trebuind să fie prevăzute expres.

S‑a apreciat în doctrină că, deși acest termen este unul de decădere, în anumite situații, creditorilor trebuie să li se recu­noască dreptul de a fi repuși în termen dacă, dintr‑o împrejurare mai presus de voința lor, au pierdut termenul de exercitare a mijloacelor procesuale recunoscute de lege[13].

Decăderea din drepturile prevăzute de art. 114 alin. (1) va putea fi invocată oricând pe parcursul procedurii, de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.

În literatura de specialitate[14] s‑a menționat că decăderea poate fi invocată de către debitor și orice creditor interesat numai în cadrul unei contestații la tabelul preliminar atunci când practicianul în insolvență a înscris creanța respectivă.

Când notificarea s‑a făcut cu încălcarea art. 42 din Lege, adică nu a fost comunicată creditorului conform Codului de proce­dură civilă, nu se aplică sancțiunea decăderii din drepturile respec­tive.

Prin urmare, creditorul care nu a avut cunoștință de deschi­derea procedurii, întrucât nu a fost notificat potrivit legii, poate solicita înscrierea creanței sale în tabelul creanțelor, cu condiția ca procedura să se afle în derulare.

Art. 42 alin. (3) teza a II‑a prevede că, în cazul în care creditorii nu au fost notificați potrivit prevederilor art. 99 alin. (3), depun declarație de creanță și, dacă creanța va fi considerată valabilă, aceștia vor prelua procedura din stadiul în care se află la momentul înscrierii lor la masa credală, cu toate efectele ce decurg din aceasta.

În doctrină[15], reglementarea în discuție, cu privire la preluarea procedurii de către acești creditori din stadiul în care se află la momentul înscrierii lor la masa credală, a fost apreciată ca măsură de garantare a caracterului transparent al procedurii și o bună reparație adusă creditorului nelistat de debitor.

Considerăm că soluția legiuitorului este supe­rioară celei oferite de art. 7 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2006, care asimila publicarea noti­ficării colective în BPI cu notificarea către cre­ditorii neidentificați în listă, stabilind că notificarea individuală va fi considerată îndeplinită dacă s‑a efectuat publicarea notificării colective în BPI.

În concluzie, potrivit actualei reglementări, cre­ditorul notificat cu nerespectarea dispozițiilor art. 99 alin. (3) are posibilitatea de a formula cererea de creanță după împlinirea ter­me­nului stabilit de judecătorul‑sindic pentru înregistrarea acestei cereri, preluând procedura din etapa în care aceasta se află.

4. Caz practic – Creditor unic, succesor în drepturi al unui creditor care a fost supus unor proceduri succesive de reorganizare. Lipsa notificării individuale a ultimului creditor succesor în drepturi. Închiderea procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art. 177 din Legea insolvenței. Consecințe

Prin decizia civilă nr. 758/2018 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția civilă s‑a admis apelul formulat de apelantul M.M.A.C.A. împotriva sentinței civile nr. 163 din 8 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Iași, Secția a II‑a civilă – faliment, care a fost anulată în tot și, în consecință, s‑a constatat că apelantul creditor M.M.A.C.A. este repus de drept în termenul de formulare a declarației de creanță. S‑a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării procedurii.

Prin sentința civilă nr. 163 din 8 februarie 2018, pro­nunțată de Tribunalul Iași – Secția a II‑a civilă – faliment, în temeiul dispozițiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului L.T. SRL. Au fost dispuse și măsurile subsecvente prevăzute de art. 179 și art. 180 din Legea nr. 85/2014.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul‑sindic a reți­nut că lichidatorul judiciar a solicitat prin raportul de activitate final, aprobarea propunerii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei L.T. SRL, în temeiul art. 177 din Legea insolvenței, și radierea acesteia din registrul în care este înmatriculată. În cuprinsul raportului final depus de către lichidatorul judiciar se arată că, așa cum rezultă din cererea de deschidere a procedurii insolvenței și din documentele predate, societatea debitoare a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata sumei de 82.938,86 lei către M.E.C.R.M.A. (denumirea actuală a M.E.C.T.). Cu toate acestea, deși a fost notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, M.E.C.R.M.A. nu a formulat cerere de înscriere la masa credală în termenul indicat prin sentința de deschidere.

Din adresa nr. xxx din 7 septembrie 2017 emisă de DGRFP Iași rezultă că debitoarea nu are datorii față de bugetul consolidat al statului.

În condițiile în care nu s‑a formulat nicio cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit de instanță, constatând că s‑au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Lege, văzând și dispozițiile art. 177 din Legea
nr. 85/2014, care prevăd că, „în cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor în condițiile art. 71, dacă judecătorul‑sindic constată că la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, nu s‑a depus nicio cerere va pronunța o sentință de închidere a procedurii”, s‑a dispus în consecință.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și motivat, M.M.A.C.A., criticând‑o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând redeschiderea procedurii insolvenței, repunerea în termenul de depunere a declarației de creanță și înscrierea sa în tabelul creditorilor asupra averii debitoarei L.T. SRL.

În apelul declarat, M.M.A.C.A. invocă lipsa îndeplinirii procedurii de notificare privind deschiderea procedurii insol­venței prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, de către lichidatorul judiciar C.I. Potrivit susținerilor apelantului, lichidatorul judiciar a trimis notificarea către o instituție care nu se mai afla în ființă la data deschiderii procedurii.

Apelantul‑creditor M.M.A.C.A. arată că este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A., care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T., iar în contradictoriu cu acesta din urmă s‑a pronunțat sentința civilă nr. yyy din 7 decembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care debitoarea L.T. SRL a fost obligată să‑i plătească suma de 82.938,86 lei, această hotărâre constituind titlul său de creanță.

Lichidatorul judiciar al debitoarei L.T. SRL a depus întâm­pinare, solicitând respingerea apelului formulat de M.M.A.C.A.

Menționează că, în baza art. 99 din Legea nr. 85/2014, a procedat la publicarea notificării privind deschiderea insol­venței în BPI, notificarea fiind publicată în BPI zzz din 29 august 2017. De la această dată, conform dispozițiilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 85/2014, apelanta a fost notificată legal privind deschiderea procedurii. Mai mult, lichidatorul susține că a procedat la notificarea prin scrisoare recomandată a M.E.C.R.M.A. Această instituție a confirmat de primire notifi­carea la data de 12 septembrie 2017, așa cum rezultă din ștampila aplicată, semnătura olografă și data înscrisă olograf în cuprinsul confirmării de primire anexate în copie.

Face trimitere la dispozițiile art. 114 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora nedepunerea cererii de admitere a creanței până la termenul menționat atrage decăderea din drepturile privind creanța/creanțele deținute împotriva debitorului.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formu­late, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea a apreciat că apelul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Pe fondul criticilor formulate în apel, Curtea a reținut că, în raport de etapa de procedură în care ne aflăm și de momentul la care apelantul a luat cunoștință de procedura insolvenței deru­lată împotriva debitorului său, singura cale procedurală efi­cientă pe care ar avea‑o la îndemână creditorul care pretinde că nu a fost notificat corespunzător cu privire la deschiderea procedurii este apelul declarat împotriva sentinței prin care s‑a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 177 din Legea nr. 85/2014.

Instanța de apel a constatat că, prin cererea de apel formu­lată, apelantul solicită redeschiderea procedurii insolvenței, repunerea în termenul de depunere a declarației de creanță și înscrierea sa în tabelul creditorilor asupra averii debitoarei L.T. SRL, susținând că prin efectuarea defectuoasă a actului de procedură, respectiv notificarea prevăzută de art. 99 din Legea nr. 85/2014, i‑a fost produsă o vătămare, în valoare de 82.938,86 lei, constând în contravaloarea creanței pe care o deține în baza sentinței civile nr. yyy din 7 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Curtea notează că, prin sentința civilă nr. 163 din 08 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, ce formează obiectul prezentei căi de atac, s‑a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei L.T. SRL în temeiul dispozițiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014, reținându‑se că nu a fost formulată nicio cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit de instanță. În considerentele hotărârii se constată că societatea debitoare a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata sumei de 82.938,86 lei către M.E.C. R.M.A. (denumirea actuală a M.E.C.T.), care, deși a fost notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu a formulat cerere de înscriere la masa credală în termenul indicat prin sentința de deschidere.

În apelul declarat, M.M.A.C.A. invocă lipsa îndeplinirii procedurii de notificare privind deschiderea procedurii insol­venței prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, de către lichidatorul judiciar C.I., susținând că notificarea a fost trimisă către o instituție care nu se mai afla în ființă la data deschiderii procedurii.

Prin încheierea nr. 179 din 18 august 2017 a Tribunalului Iași, s‑a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și intrarea în faliment a debitoarei L.T. SRL, fiind stabilit termen‑limită pentru depunerea cererilor de creanțe la data de
2 octombrie 2017.

Potrivit art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „Prin excep­ție de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de pro­cedură civilă. Creditorii care nu au fost notificați potrivit pre­vederilor art. 99 alin. (3) sunt considerați de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală și vor prelua procedura în stadiul în care se afla în momentul înscrierii lor la masa credală”.

Potrivit art. 99 din același act normativ, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condițiile art. 74, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea men­țiunii.

Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într‑un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență, ea urmând să cuprindă, printre altele, și termenul‑limită pentru înre­gistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă.

Instanța de apel a reținut că debitoarea insolventă, societatea L.T. SRL, a fost obligată, în temeiul sentinței civile nr. yyy din 7 decembrie 2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, să plătească M.E.C.T. suma de 82.938,86 lei, plus dobânzile legale de la data efectuării plății și până la achitarea integrală.

Existența acestui creditor a fost cunoscută de lichidatorul judiciar, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului.

În consecință, apelantul‑creditor era identificat de către lichidatorul judiciar, context în care acesta din urmă era obligat să procedeze la efectuarea notificării acestuia conform Codului de procedură civilă, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, notificarea doar prin BPI nefiind îndestulătoare.

În ceea ce privește modalitatea în care s‑a efectuat, în concret, notificarea acestui creditor, Curtea a constatat că aceasta nu respectă exigențele în materie, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 99 din Legea nr. 85/2014.

Instanța de apel a notat că apelantul‑creditor M.M.A.C.A. este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A., care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T.

Creditorul M.E.C.T. a fost reorganizat ca urmare a apariției O.U.G. nr. 55/2015 din 19 noiembrie 2015 și a transmis calitatea sa de creditor către M.E.C.R.M.A, potrivit art. 2 din OUG nr. 55/2015.

Apelantul din cauza pendinte, M.M.A.C.A., a luat ființă prin reorganizarea M.E.C.R.M.A., în temeiul O.U.G. nr. 1/2017 din 4 ianuarie 2017, astfel cum rezultă din art. 6 din O.U.G. nr. 1/2017.

Conform art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2017, apelantul a devenit succesor în drepturi și obligații al M.E.C.R.M.A. în privința activităților din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, comerțului, antreprenoriatului și investițiilor străine: „Ministerele nou‑înființate sau care preiau, instituții, activități și structuri, după caz, de la alte ministere sau autorități, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, preiau personalul aferent acestora în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile ministerelor sau autorităților care derulau aceste activități”.

Verificând înscrisurile de la dosarul cauzei, s‑a constatat că notificarea trimisă prin scrisoare recomandată la data de
12 septembrie 2017 a fost expediată către M.E.C.R.M.A., persoană juridică ce nu mai exista încă din data de 4 ianuarie 2017, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de apelantă vizând reorganizarea sa.

Este de observat că această notificare a fost primită de M.E., conform ștampilei aplicate de acest minister pe avizul de recepție depus la dosarul cauzei.

Din cele expuse anterior rezultă cu evidență că notificarea nu a fost adresată apelantului M.M.A.C.A., care este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A. și care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T. și nici nu a fost primită de acesta.

Simpla împrejurare că notificarea a fost trimisă la adresa din C.V. nr. 152, Sector 1 București, unde are sediul indicat și apelanta – astfel cum rezultă din cererea de apel –, nu este de natură a complini neajunsurile procedurii de noti­ficare.

În raport cu cele anterior expuse, instanța de control judiciar constată că, referitor la apelantul M.M.A.C.A., nu a existat propriu‑zis o procedură de notificare privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, care să fi fost realizată de către lichidatorul judiciar C.I. SPRL.

În consecință, apelantul M.M.A.C.A. nu a avut cunoștință de procedura derulată în legătură cu debitorul său din motive ce nu îi sunt imputabile.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apre­ciat că în mod neîntemeiat a procedat jude­că­torul‑sindic, dispunând închiderea procedurii, în condițiile în care unicul creditor al debitoarei nu a fost notificat corespunzător exigențelor legale.

Curtea a constatat că, în ceea ce privește creanța creditorului M.M.A.C.A., se aplică dispo­zițiile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „(…) Creditorii care nu au fost notificați potrivit preve­derilor art. 99 alin. (3) sunt considerați de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor (…)”.

Fiind considerați de drept în termenul de de­punere a cererilor de admitere a creanțelor, nu sunt aplicabile nici dispozițiile referitoare la terme­nul‑limită de înregistrare a declarațiilor de creanță, nefiind îndeplinite condițiile premisă pentru inci­dența instituției repunerii în termen, respec­tiv existența unui termen procedural imperativ și nerespectarea acestui termen.

În consecință, nu este necesar ca instanța de judecată să dispună repunerea în termen, din moment ce, în ipoteza vizată de dispozițiile legale anterior evocate, repunerea se realizează în virtutea legii.

Astfel, s‑a constatat că apelantul‑creditor M.M.A.C.A. este repus de drept în termenul de formulare a declarației de creanță.

Raportat considerentelor expuse, Curtea, în aplicarea art. 480 alin. (2) C. pr. civ., a admis apelul formulat de M.M.A.C.A. împotriva sentinței civile nr. 163 din 8 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Iași, Secția a II‑a civilă – faliment, hotărâre pe care a anulat‑o dispunând trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării procedurii.

5. Concluzii

Din cazul practic prezentat rezultă, cu evidență, importanța modalității în care este realizată, în concret, de către practi­cianul în insolvență desemnat să administreze procedura insol­venței debitorului, notificarea creditorilor cu privire la deschiderea procedurii insolvenței.

Legiuitorul instituie, în cuprinsul art. 99 din Legea nr. 85/2014, obligația practicianului în insolvență desemnat să gestioneze procedura de a trimite, în urma deschiderii proce­durii, o notificare individuală tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condițiile art. 74, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înre­gistrat, pentru efectuarea mențiunii.

Instituind obligativitatea notificării creditorilor cunoscuți conform prevederilor Codului de procedură civilă, legiuitorul a urmărit să asigure o informare reală și efectivă a acestora în legătură cu situația deschi­derii procedurii debitorului.

În condițiile în care lichidatorul judiciar a trimis notificarea către o instituție care nu se mai afla în ființă la data deschiderii procedurii întrucât creditorul inițial fusese supus unor proceduri de reorganizare succesivă, față de împrejurarea că procedura de comunicare a fost semnată de către o altă persoană juridică ce avea sediul la aceeași adresă, toate acestea coroborate cu faptul că nu a fost notificat efectiv creditorul ce era succesor în drepturi la momentul comunicării notificării, reiese cu evidență că exigențele impuse de lege în materie, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 99 din Legea nr. 85/2014, nu au fost respectate.

În aceste circumstanțe factuale în mod neîn­temeiat a procedat judecătorul‑sindic, dispunând închiderea procedurii, sens în care a reținut inci­dența dispozițiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014, care prevăd: „În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile art. 71, dacă judecăto­rul‑sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cere­rilor de admitere a creanțelor, că nu s‑a depus nicio cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii”.

Pentru a fi operant acest caz de închidere a procedurii, era imperios necesar să fi existat o notificare individuală reală a unicului creditor succesor în drepturi al creditorului inițial referitor la deschiderea procedurii împotriva debitorului.

Nelegalitatea acestei notificări ce trebuia realizată, conform Codului de procedură civilă, în persoana creditorului succesor în drepturi atrage, în mod direct, și nelegalitatea sentinței de închidere a procedurii insolvenței pe temeiul art. 177 din Legea nr. 85/2014.


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 4/2019 (octombrie-decembrie 2019).

[1] Pentru mai multe detalii asupra scopului procedurii, astfel cum este acesta definit de art. 2 din Legea nr. 85/2014, a se vedea R. Bufan (coord.), Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 91 și urm.

[2] În cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014 este definită noțiunea de creditor îndreptățit sa participe la procedură, ca fiind acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia acesta dobândește drepturile și obligațiile reglementate de această lege pentru fiecare stadiu al proce­durii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlătu­rării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului.

[3] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 461.

[4] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 278.

[5] CJUE, Hotărârea din 9 februarie 2006, Cauza C‑473/04, Plumex împotriva Young Sports NV. În această cauză, CJUE a fost sesizată cu două întrebări preliminare referitoare la interpretarea art. 4‑11 și art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială; prima întrebare: există o relație ierarhică între comunicarea actelor prin intermediul autorităților (art. 4‑11) și cea prin poștă (art. 14)?; a doua întrebare: în cazul comunicării unui act prin ambele modalități de transmitere, care este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei căi de atac? În fapt, societății portugheze Plumex, cu sediul în Portugalia, i s‑a comunicat o hotărâre a unui tribunal de primă instanță din Belgia, prin care a fost obligată la plata unei sume către Young sport NV. Comunicarea hotărârii s‑a făcut atât prin intermediul autorităților desemnate, cât și prin poștă. La 17 decembrie 2001, Plumex a formulat apel la Hof van Beroep, care l‑a respins ca fiind tardiv introdus, conform art. 1051 din Codul judiciar belgian, data expirând la 11 decembrie 2001. Motivul a fost acela că termenul a început să curgă de la data primei comunicări valabil efectuate (prin poștă). Plumex a formulat recurs la Hof van Cassatie, argumentând că reglementările trebuie să fie interpretate în sensul că transmiterea prin autorități a fost principala metodă care prevalează asupra celei prin poștă, iar data de la care ar trebui calculat termenul este data la care s‑a făcut comunicarea prin autorități (ulterioară celei prin poștă).

În aceste condiții, Hof van Cassatie a decis să suspende procedura și să adreseze două întrebări preliminare Curții de Justiție; prima întrebare: există o relație ierarhică între comunicarea actelor prin intermediul autorităților (art. 4‑11) și cea prin poștă (art. 14)?; a doua întrebare: în cazul comunicării unui act prin ambele modalități de transmitere, care este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei căi de atac?

[6] C. Ap. București, s. a. VI‑a com., dec. nr. 2602 din 19 octombrie 2006, în Culegere de practică judiciară 2007, vol. II, p. 240.

[7] I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenței. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 422.

[8] Pentru detalii privind creanțele salariale în cadrul procedurii, a se vedea: M. Comșa, Creanțele salariale în procedura insolvenței angajatorului Studiu de caz, în Phoenix nr. 69, p. 16 și urm.; I.T. Ștefănescu, Regimul creanțelor salariale în cazul insolvenței angajatorului, în Dreptul nr. 10/2006, p. 47 și urm.

[9] ICCJ, dec. nr. 72 din 15 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2019. În considerentele deciziei s‑a reținut că una dintre condițiile necesare pentru dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, cu toate drepturile și obligațiile aferente, este înregistrarea unei cereri de admitere a creanțelor la grefa tribunalului. În mod similar, art. 102 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 prevede că toate creanțele prezentate a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditor.

De la data înregistrării în registrul de creanțe, cererea dobândește dată certă, putându‑se stabili dacă a fost depusă în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, fără administrarea altor probe și fără concursul altor participanți la procedură.

Chestiunea de drept generată de interpretarea diferită a prevederilor art. 102 alin. (1) primele două teze din Legea nr. 85/2014 vizează situația depunerii cererilor de creanțe numai la administratorul judiciar în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrării acestora la tribunal cu depășirea limitei de timp anterior menționate. S‑a pus problema dacă în această situație operează sancțiunea decăderii prevăzută de art. 114 din Legea nr. 85/2014.

Pentru lămurirea acestei chestiuni de drept trebuie pornit de la caracterele cererii de admitere a creanțelor. Aceasta din urmă îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată cuprinzând, în special, elementele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 85/2014.

În privința elementelor extrinseci ale cererii, cum ar fi locul depunerii, deși Legea insolvenței nu prevede expres, devin aplicabile prevederile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil”. Astfel, în temeiul normei generale prevăzute la art. 199 alin. (1) C. pr. civ., care se aplică în completare, cererea de admitere a creanțelor, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare la registratura tribunalului.

Ca orice cerere adresată instanțelor judecătorești, cererea de admitere a creanțelor va fi considerată ca făcută în termen, în condițiile art. 183 C. pr. civ., dacă a fost depusă înăuntrul termenului fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere. În mod similar, în privința cererii de admitere a creanțelor este aplicabilă repunerea în termen reglementată de art. 186 C. pr. civ.

Depunerea cererii de admitere a creanțelor la administratorul judiciar are doar rolul de informare a acestuia, facilitând verificarea creanțelor cu celeritate, însă nu suplinește obligația creditorilor de a depune cererile la tribunal.

[10] A. Avram, Procedura insolvenței. Efectele deschiderii procedurii. Primele măsuri, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 197.

[11] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, op. cit., p. 284.

[12] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 465.

[13] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, op. cit., p. 280.

[14] R.N. Țăndăreanu, Codul insolvenței comentat, vol. I – art. 1‑182, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 416.

[15] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 462.

Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței. Declarația de creanță. Aspecte teoretice și practice was last modified: februarie 11th, 2020 by Claudia Antoanela Susanu

Vă recomandăm:

Despre autor:

Claudia Antoanela Susanu

Claudia Antoanela Susanu

Este judecător din anul 1995, în prezent desfășurându-și activitatea la Curtea de Apel Iași. Este doctor în drept din anul 2010, formator al Institutului Național al Magistraturii și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter