Notar public. Infracțiune de abuz în serviciu. Apel admis. Restabilirea conținutului pedepsei (CP, NCP, NCPP)

19 dec. 2017
Vizualizari: 3515
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 175/A/2017

NCC: art. 65, art. 66 lit. a), b) și g), art. 144, art. 171; CP:  art. 83 alin. (1); NCP: art. 75, art. 297, ; NCPP: art. 103; Legea nr. 36/1995: art. 2, art. 3, art. 7, art. 40 lit. f), ; Legea pentru completarea O.U.G. nr. 119/2006: art. II pct. 1, pct. 5 și pct. 15; Constituția României: art. 1 alin. (3), art. 16

 

IV. Analizând cauza sub toate aspectele de drept și de fapt, în raport de conținutul exhaustiv al dosarului cauzei și coroborând probatoriul administrat în cursul procesului penal, inclusiv probatoriul administrat direct și nemijlocit în faza apelului, Înalta Curte apreciază că apelul inculpatului A. este fondat, însă doar în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii a interzicerii exercitării dreptul de a ocupa funcția de notar, pentru considerentele ce se vor arăta.

IV.1. Înalta Curte reține că probele administrate dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului A., fiind exclusă varianta ca acesta să fi acționat din culpă ori fără vinovăție.

Conduita inculpatului A., notar public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a autentificat contractul de cesiune de creanță din 02 iulie 2012 încheiat între cedentul E. și cesionarul H., deși avea cunoștință că numita M. (garanta) a fost pusă sub interdicție judecătorească, contractul de cesiune fiind semnat doar de către debitorul cedat I., atât în această calitate cât și ca mandatar al fiicei sale (interzisa) M. (garanta), încălcând atât prevederile exprese ale C. civ. ce interzic garantarea de către o persoană pusă sub interdicție fără încuviințarea instanței de tutelă, cât și ale Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, ce îl obligau să verifice dacă actul este contra legii, și în acest mod a creat o pagubă de 50.000 euro părții civile H., atrage angajarea răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen.

Apărarea inculpatului cum că nu ar fi cunoscut că partea garantă a contractului de cesiune de creanță ar fi fost pusă sub interdicție judecătorească ori că ar fi respectat dispozițiile legii civile sunt contrare unei realități faptice evidente ce rezultă din modalitatea concretă de întocmire a actelor și al conținutului dosarelor notariale instrumentate de către inculpat, în calitatea sa de notar public.

Nelegalitatea faptelor inculpatului, sub aspectul încălcării prevederilor prohibitive exprese ale C. civ., sunt evidente, deoarece potrivit art. 171 C. civ. „regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel”, iar art. 144 C. civ. referitoare la regimul juridic al actelor de dispoziție, prevede la alin. (1) că „tutorele nu poate, în numele minorului să facă donații și nici să garanteze obligația altuia”, iar alin. (2) prevede că „tutorele nu poate fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare, ori de gravare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, […] precum și să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare”.

Este exclus ca inculpatul A., notar public, să nu cunoască aceste dispoziții legale care îl obligau să refuze autentificarea contractului de cesiune de creanță, în condițiile în care nu exista încuviințarea autorității instanței de tutelă, deoarece era dincolo de orice interpretare contrară despre garantarea împrumutului altuia cu un imobil al interzisului judecătoresc, mai exact datoria tatălui era garantată de acesta în calitate de curator al fiicei sale.

Aceste încălcări flagrante ale C. civ. au fost posibile numai ca urmare a unei intenții vădit infracționale din partea inculpatului A., care a odată cu ignorarea dispozițiilor C. civ., a nesocotit principalele obligații legale ce revin unui notar public, astfel cum acestea sunt stipulate în legea ce îi reglementează activitatea notarială și care îl obligau „[…] să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele[…]”.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă și a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului.

În fața instanței de control judiciar, inculpatul A. a reiterat principala sa versiune de apărare, și anume aceea că nu ar fi acționat cu intenție în comiterea faptei, acceptând posibilitatea producerii unei erori în activitatea sa profesională ce s-ar fi datorat împrejurării că părțile îi erau cunoscute, fiind încheiate multiple acte autentice cu aceștia.

Inculpatul A. a declarat: „[…] primul act instrumentat, fiind vorba despre contractul de împrumut cu ipotecă, […] pentru care au semnat și soția și fiica acestuia în calitate de codebitor, respectiv garantă. Părțile au fost prezente, respectiv cei patru menționați, li s-a citit contractul, după ce am verificat toate condițiile de fond și de formă, iar după ce au confirmat că l-au înțeles au consimțit la autentificarea lui […]. Ulterior, […] s-a semnat un contract de cesiune de creanță. … La acest moment s-a depus la secretariat, între altele, și această sentință de punere sub interdicție, însă la momentul la care am citit contractul arăt că nu am observat-o […]. Ulterior, s-a încheiat următorul act de cesiune de creanță între J. prin mandatar și H., acesta s-a solicitat și s-a încheiat în regim de urgență, la solicitarea expresă a părților […]. La semnarea niciunuia dintre acte, … părțile nu au adus în discuție în niciun mod faptul că garanta ar fi o persoană lipsită de discernământ […]”.

Inculpatul a negat faptul ca părțile să îi fi pus la dispoziție sentință de punere sub interdicție a lui M. și aceasta ar fi o persoană fără discernământ, că despre sentința civilă a aflat doar la momentul la 23 decembrie 2015, când a fost chemat la procuror.

Pe de altă parte, inculpatul A. a recunoscut că hotărârea de punere sub interdicție s-a aflat în toată această perioadă într-unul din dosarele de la biroul notarial, respectiv în dosarul de la cesiunea de creanță încheiată între E. și sora lui J., menționând că „potrivit dispozițiilor C. civ. atributul de curator înseamnă reprezentarea unei persoane cu discernământ, însă cu anumite probleme cred că de natură locomotorie”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Notarul, în declarația sa în calitate de inculpat din fața instanței de apel, a învederat că părțile erau clienți vechi ai biroului notarial. În această situație intervenția curatelei, a fost o chestiune pe care notarul a cunoscut-o cel târziu la momentul atestării calității de curator a tatălui I. pentru fiica sa majoră M. (garanta). Nu poate fi justificată rezonabil pentru un notar, specialist în domeniul dreptului civil, trecerea mențiunii curator în act, dar ignorarea sensului juridic, implicit a efectelor curatelei. De altfel inițial, în faza de urmărire penală, în declarația din data de 23 decembrie 2015, în prezența apărătorului său ales P., notarul a precizat că i-a fost înmânată sentința de punere sub interdicție a fiicei debitorului, în dosarul ce a avut ca obiect cesiunea de creanță, iar după ce a citit-o a făcut mențiunea în cuprinsul actului „I. […] curator pentru M.”. Ulterior a revenit asupra acestei mențiuni tranșante, precizând că a citit numai prima pagină a sentinței (declarația din data de 28 ianuarie 2016, dată, de asemenea, în prezența apărătorului ales), revenire inutilă în contextul în care sentința viza punerea sub interdicție a unei părți din dosarul notarial instrumentat, aspect ce ar fi impus decelarea soluției cererii de punere sub interdicție, înaintea semnării actului notarial, pentru a stabili părțile și calitățile acestora. În evoluția declarațiilor sale, notarul, la data de 26 februarie 2016, în prezența aceluiași apărător ales, a precizat că deși i s-a înmânat prima filă a sentinței de punere sub interdicție nu a citit-o, dar s-a „axat pe paragraful privind instituirea curatelei în favoarea lui I.”. În cursul judecării apelului inculpatul a susținut că nu a avut cunoștință despre situația punerii sub interdicție.

Chiar și dacă nu i s-ar fi prezentat nicio filă a sentinței de punere sub interdicție, menționarea în actul notarial a calității de curator al tatălui, debitor cedat, pentru fiica majoră, garantă, impunea ieșirea notarului din pasivitate și verificarea raporturilor juridice dintre aceștia.

Chiar și cesionarul H., persoana vătămată din prezenta cauză, a menționat că a semnat la biroul notarial mai multe acte, inclusiv un act ce se referea la instituirea curatelei față de M. (garanta din contractul de împrumut), fără a i se explica însă de către notar consecințele juridice sau efectele curatelei în raport cu actul pe care îl încheia în calitate de cesionar.

Instanța de control judiciar poate accepta faptul că la momentul încheierii contractului inițial (de împrumut), notarul nu cunoștea situația numitei M. (garanta) ce fusese pusă sub interdicție judecătorească. Situația este însă radical schimbată la momentul autentificării cesiunii de creanță. Astfel la acest moment actul este semnat de I. în calitate de debitor cedat cât și de curator al fiicei sale, M. (garanta).

Mențiunea calității părților în cadrul actului notarial este decelată de notar pe baza actelor depuse. Este exclus ca notarul să nu fi înțeles noțiunea de curator la momentul mențiuni depuse pe actul notarial și în consecință să nu fi verificat actele ce generau această calitate. Menționarea calității de curator în act impunea explicarea consecințelor juridice părților semnatare.

De altfel, apărarea inculpatului este contrară unei evidențe probatorii, ce rezultă din însăși succesiunea lucrărilor notariale instrumentate în ceea ce îi privește pe garanții I. și K. și M. (fiica lor).

Pornind de la aceste constatări, instanța de control judiciar, în baza propriului examen analitic asupra mijloacelor de probă administrate, inclusiv cele administrate direct și nemijlocit în fața sa, reține că la data de 02 iulie 2012 când s-a încheiat la notarul public A. actul autentificat de cesiune de creanță, prin care E. – în calitate de cedent, fiind mandatat de J. în baza procurii de administrare autentificată din 11 iunie 2012, a cesionat către H., dreptul de creanță al mandantei sale pe care aceasta îl avea față de debitorul cedat I., respectiv față de garanta ipotecară M., conform contractelor de împrumut autentificate din 23 august 2011 și din 28 aprilie 2011, respectiv a declarației rectificative autentificată din 21 noiembrie 2011, notarul public cunoștea de existența Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad prin care M. a fost pusă sub interdicție.

Această constatare este neîndoielnică întrucât, după ce la data de 28 aprilie 2011 a autentificat contractul semnat în fața sa de garanții I. – soț, soția – K. și fiica – M., la data de 20 mai 2011 a autentificat contractul în care soțul – I. garantează realizarea obligației contractuale, atât pe seama lui, cât și ca reprezentant legal al fiicei sale M., deși nu există niciun document legal din care să rezulte cum a luat act că I. este reprezentant legal al fiicei sale M.

Aceeași împrejurare a inexistenței vreunui document legal este regăsită și în ceea ce privește contractul de împrumut autentic din 23 august 2011, când I. a garantat realizarea obligației contractuale, atât ca persoană fizică, cât și ca reprezentant legal al garantei M., urmată de declarația autentică din 21 noiembrie 2011.

Cu toate acestea, inculpatul a avut acces la Sentința civilă nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad, care este depusă la lucrarea notarială autentificată la data de 02 decembrie 2011, când inculpatul a autentificat actul de cesiune creanță semnat de E. – în calitate de cedent, de cesionara J., garanta K. și de către debitorul cedat I. – atât în calitate de reprezentant al garantei SC N. SA cât și curator pentru M.

După cum rezultă din înscrisurile dosarului, în lucrările notariale autentificate la datele de 20 mai 2011 și 23 august 2011 nu există niciun înscris care să facă dovada că I. este reprezentant legal al fiicei sale M.

Acest fapt negativ, coroborat cu conținutul Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad, demonstrează două împrejurări de fapt:

– La datele de 20 mai 2011 și 23 august 2011 inculpatul A. cunoștea despre existența interdicției, deoarece doar în această sentință este menționat că interzisa este reprezentată de tatăl său printr-o decizie a primăriei: „[…] Prin dispoziția din 29 iunie 2006 a Primarului Mun. Arad a fost instituită curatela cu reprezentarea pârâtei în sarcina tatălui acesteia, I. […]” cum se arată explicit, iar în conținutul lucrărilor notariale instrumentate nu există nici un alt înscris care să facă dovada unei astfel de calități – a se vedea adresa notarului public din 02 martie 2016;

– La data de 02 iulie 2012 când a autentificat cesiune de creanță, inculpatul A. cunoștea neîndoielnic de existența Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad prin care M. a fost pusă sub interdicție, deoarece această sentință exista la lucrarea notarială autentificată anterior în data de 02 decembrie 2011, atașate lucrării din 02 iulie 2012.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să conducă la angajarea răspunderii penale a inculpatului A.

Sub aspectul laturii subiective inculpatului A. a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, dedusă din modul de operare, respectiv din modalitatea concretă în care a instrumentat lucrările notariale, ceea ce relevă reprezentarea clară a activității infracționale, element ce justifică reținerea vinovăției sub forma intenției directe și înlătură apărarea inculpatului conform căreia a acționat fără vinovăție ori fără vinovăție.

În raport de angajarea răspunderii penale pentru fapta comisă, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. de către instanța de fond este legală și corect individualizată, iar solicitarea apărării de reținere a unor circumstanțe atenuante nu are nicio acoperire legală, deoarece circumstanțele atenuante judiciar nu sunt prevăzute de legea penală actuală (mai blândă) aplicabilă în cauză, cum corect a reținut instanța de fond și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate părții civile.

Astfel, întrucât fapta penală a fost comisă în luna iulie 2012, din perspectiva legii penale mai favorabile, instanța de fond a statuat în mod corect că legea nouă este mai blândă, datorită limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru abuzul în serviciu. De asemenea, în raport de acuzația formulată la adresa inculpatului, instanța de control judiciar constată că aceasta răspunde exigențelor impuse prin Decizia nr. 405 din 15 iulie 2016 a Curții Constituționale.

IV.2. Înalta Curte reține că aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii de interzicere a exercitării dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia notar, adică funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii este nelegală, deoarece în cazul inculpatului A., care este notar public, ar însemna interzicerea aceluiași drept de două ori.

Înalta Curte constată că urmare a condamnării, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale, iar în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

Potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile legii, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.

Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și are statutul unei funcții autonome, în exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public fiind protejat de lege.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că notarul public exercită o funcție publică ce implică exercițiul autorității de stat, întrucât au un statut protejat de lege, inclusiv prin mijloace de drept penal, și sunt profesioniști cărora statul le-a delegat exercițiul autorității publice și pentru a căror fidelitate față de modul de îndeplinire a funcției publice statul răspunde.

Potrivit art. 66 lit. a) și b) C. pen. conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este constituit prin interzicerea

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Raportând aceste din urmă dispoziții legale la normele de reglementare ale statutul de funcționar public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, Înalta Curte apreciază că în cazul notarilor publici interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. b) C. pen., nu mai impune și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g), deoarece odată interzis dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, este implicit interzis și dreptul de a ocupa funcția de notar public.

De aceea, în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, la art. 40 lit. f) se precizează expres că această calitatea de notar public încetează când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni.

Așadar, Înalta Curte reține că în cazul notarilor publici, urmare a dispunerii condamnării pentru comiterea unei fapte intenționate, cum este cazul abuzului în serviciu, funcția acestora încetează prin efectul legii, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanță (executare efectivă ori suspendare), deoarece această modalitate de executare nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei.

De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016 când a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că art. II pct. 1, pct. 5 și pct. 15 din Legea pentru completarea O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum și pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sunt neconstituționale, a statuat expres această consecință.

Astfel, în considerentele obligatorii ale acestei decizii de admitere se arată:

„[…] 22. Potrivit dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 36/1995, activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile legii, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și are statutul unei funcții autonome, în exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public fiind protejat de lege. Cu alte cuvinte, notarii au statut protejat de lege, inclusiv prin mijloace de drept penal, și sunt profesioniști cărora statul le-a delegat exercițiul autorității publice și pentru a căror fidelitate față de modul de îndeplinire a funcției publice statul răspunde. Faptul că notarul exercită autoritatea publică rezultă din natura și conținutul activității pe care o prestează acesta, ca împuternicit al statului, dincolo de orice calificare a legii. Exercitarea autorității publice de către notar, în special prin autentificarea înscrisurilor, impune acestuia exigențe de calitate profesională și standarde de integritate morală identice cu ale tuturor celorlalți funcționari publici, statul încredințând acestei categorii profesionale controlul de legalitate și prezumția de adevăr a actelor încheiate în fața notarului. De altfel, însuși art. 7 din Legea nr. 36/1995 prevede că «actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege». În virtutea autorității publice cu care este învestit notarul public, actele sale se impun în circuitul civil, cu prezumție de adevăr, până la înscrierea în fals, satisfăcând nevoia statului de a îndeplini acest serviciu public în folosul unei bune administrări a raporturilor juridice dintre cetățeni, autoritățile publice și stat. Așa fiind, între natura activității notariale și formele de răspundere a notarului public trebuie să existe o legătură directă, statutul juridic al acestuia bazându-se pe o serie de obligații, a căror nerespectare poate atrage inclusiv răspunderea penală pentru infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni cu subiect activ calificat și care, prin natura lor, sunt fapte grave tocmai pentru că autorul se folosește de încrederea ce i-a fost acordată odată cu învestirea autorității publice și răstoarnă prezumția de fidelitate în exercitarea funcției sale.

23. Deși aceste persoane nu sunt funcționari publici, în sensul legii civile, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcționarii publici, în sensul legii penale.

[…]

51. Sub aspectul naturii juridice, Curtea constată că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o instituție complementară menită să întregească posibilitățile pe care legea le dă instanței judecătorești pentru realizarea individualizării pedepsei. Ea fiind consecința unei condamnări, își păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligația impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de supraveghere și de a se abține de la săvârșirea unei noi infracțiuni. Așa fiind, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere are caracterul juridic de mijloc de individualizare a executării pedepsei și funcționează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării (a se vedea în acest sens și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, publicată în M. Of. nr. 495 din 12 iulie 2011). Așa fiind, individualizarea judiciară a sancțiunii de drept penal este o parte integrantă a activității de aplicare a legii penale, activitate care se desfășoară în cadrul procesului penal și se concretizează în hotărârea instanței. În doctrină, s-a arătat că individualizarea judiciară nu este numai o cale de determinare concretă a pedepsei, ci și un mijloc de adaptare a naturii și cuantumului ori duratei acesteia la cazul individual, concret, la infracțiunea săvârșită și mai ales la persoana infractorului, la periculozitatea acestuia și la aptitudinea lui de a se îndrepta sub influența pedepsei. În măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, în aceeași măsură pedeapsa trebuie să corespundă cu gradul de receptivitate a acestuia față de influența educativă a pedepsei. Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt detaliate în cuprinsul art. 74 C. pen.

52. Cu privire la instituția încetării calității de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea reține că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deține această calitate și prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și o plasează prin ea însăși în afara cadrului legal de exercitare a funcției. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanța judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei, care, deși are un impact direct, negativ asupra activității notarului public dacă pedeapsa trebuie executată în regim de detenție, întrucât este doar o consecință a condamnării, vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deține calitatea de notar public. Așa fiind, modificarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 stabilește un tratament juridic diferit unor persoane aflate în aceeași situație juridică, criteriul de distincție fiind unul, care deși poate fi calificat ca fiind obiectiv, nu este și rezonabil, întrucât, așa cum am arătat, prin el însuși nu poate justifica pierderea integrității, ca valoare protejată de normele în discuție. Numai condamnarea este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea funcției în care a fost învestită. Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii.

53. Conceptul «statului de drept», consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetățenilor servicii publice de calitate și de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune obligația statului de a impune standarde etice și profesionale în special celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public și, cu atât mai mult celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenți publici sau privați care sunt învestiți și au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre ele – pentru exercitarea funcțiilor sale de către profesioniști care îndeplinesc criterii profesionale și de probitate morală. Din aceasta perspectivă, în cazul în care un funcționar al statului sau un alt funcționar învestit cu exercițiul autorității publice a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, adică uzând tocmai de încrederea conferită de funcția publică pe care trebuie să o exercite cu loialitate, modul de executare a pedepsei stabilit prin hotărârea judecătorească este total lipsit de relevanță […].

55. Prin urmare, având în vedere aceste argumente, Curtea reține că dispoziția cuprinsă în art. II pct. 15 din legea modificatoare încalcă prevederile art. 16 din Constituție, întrucât prin modificarea operată stabilește, pe de o parte, discriminări între persoane aflate în situații juridice identice, respectiv care dețin calitatea de notari publici, din perspectiva infracțiunilor săvârșite pe care legea penală, în considerarea valorilor protejate, le plasează într-o structură unitară, și, pe de altă parte, privilegii pentru persoane care exercită atribuții de autoritate publică, prin excluderea de la sancțiunea încetării calității de notar a persoanelor pentru care executarea pedepsei penale a fost suspendată, lipsind de efecte juridice o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare […]”.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casația și Justiția, va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând, va înlătura din conținutul pedepsei complementare și a celei accesorii, pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, îl va obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul – parte civilă H., cheltuielile judiciare și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând să rămână în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Notar public. Infracțiune de abuz în serviciu. Apel admis. Restabilirea conținutului pedepsei (CP, NCP, NCPP) was last modified: decembrie 19th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.