Normele privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor (Hotărârea CSM nr. 114/2019)

În M. Of. nr. 482 din 13 iunie 2019 s-a publicat Hotărârea CSM nr. 114/2019 pentru aprobarea Normele privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor.

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Normelor privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor.

Potrivit art. 1, normele stabilesc condițiile, termenele și procedura pentru asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Art. 2 stabilește următoarele: „(1) Răspunderea civilă a judecătorilor și procurorilor, inclusiv a celor care nu mai sunt în funcție, poate interveni pentru eroarea judiciară cauzată în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în condițiile legii.

(2) Fiecare judecător și procuror este obligat să se asigure profesional, prin încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă profesională, pentru riscurile rezultate ca urmare a erorilor judiciare cauzate de exercitarea funcției cu gravă neglijență, conform legii.

(3) Contractul de asigurare de răspundere civilă profesională nu acoperă riscurile rezultate ca urmare a erorilor judiciare cauzate de exercitarea funcției cu rea-credință.

(4) Judecătorii și procurorii eliberați din funcție până la data intrării în vigoare a prezentelor norme pot încheia contracte de asigurare de răspundere civilă profesională pentru evenimentele și riscurile produse într-o perioadă anterioară, convenită cu asigurătorul”.

Art. 3 definește următorii termeni și expresii, astfel:

a) asigurat – persoana care îndeplinește sau a îndeplinit funcția de judecător sau procuror, în conformitate cu Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) asigurător – societatea de asigurare autorizată în condițiile legii să practice clasa de asigurări de răspundere civilă generală;

c) beneficiar al despăgubirii – statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice;

d) contractant – persoana care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă profesională și se obligă față de asigurător să plătească sau, după caz, să rețină și să vireze primele de asigurare în cuantumul și la termenele precizate în contract; contractant poate fi asiguratul, în cazul în care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă profesională individual, sau instanța ori parchetul cu personalitate juridică, în cazul în care contractul se încheie de către această instituție în numele și pentru angajații care au obligația legală să încheie asigurarea de răspundere civilă profesională, urmând a reține și vira primele de asigurare;

e) contractul de asigurare – contractul prin care asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului, în cuantumul și la termenele convenite, în schimbul preluării de către acesta a riscului asigurat;

f) perioada retroactivă – perioada maximă, cu începere de la o dată exactă de referință, anterioară intrării în vigoare a poliței de asigurare, în care se pot produce evenimentele asigurate;

g) despăgubire – plata sumei datorate de către asigurător, în cazul producerii riscului asigurat, potrivit condițiilor contractului de asigurare, în scopul reparării prejudiciului;

h) franșiză – partea din prejudiciu, stabilită ca valoare fixă sau ca procent din despăgubirea totală, care rămâne în sarcina exclusivă a asiguratului;

i) grava neglijență – nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual de către judecător sau procuror;

j) limita de despăgubire – suma maximă prevăzută în contractul de asigurare pe care asigurătorul o plătește în caz de producere a riscului asigurat;

k) obiectul asigurării – răspunderea civilă profesională a judecătorului sau procurorului pentru despăgubirile pe care este obligat să le plătească prin hotărârea definitivă a instanței pronunțată în acțiunea în regres a statului;

l) perioada de asigurare – intervalul de timp pentru care asigurătorul încasează prima de asigurare și preia răspunderea pentru consecințele producerii riscului asigurat, corespunzător următoarelor tipuri de acoperire a riscurilor:

(i) producerea prejudiciului – acel tip de acoperire a evenimentelor produse în perioada de valabilitate a poliței, precum și a consecințelor directe ale acestora, manifestate ulterior expirării poliței, dacă au fost cauzate în mod cert de acele evenimente petrecute în perioada de valabilitate a poliței și dacă persoana prejudiciată își valorifică pretențiile de despăgubire în termenul de prescripție;

(ii) avizarea prejudiciului – acel tip de acoperire a pretențiilor de despăgubire formulate în scris împotriva asiguratului în perioada de valabilitate a poliței, chiar dacă acestea au fost determinate de fapte săvârșite într-o perioadă retroactivă; data daunei este data când a fost formulată în scris cererea de despăgubire împotriva asiguratului;

m) prejudiciu – dauna evaluată în suma de bani stabilită prin hotărârea definitivă a instanței pronunțată în acțiunea în regres exercitată de stat împotriva judecătorului sau procurorului asigurat care a cauzat eroarea judiciară în exercitarea funcției cu gravă neglijență, indiferent de titlul cu care aceasta a fost acordată în acțiunea directă a persoanei prejudiciate împotriva statului român;

n) prima de asigurare – suma datorată de asigurat, prevăzută în contractul de asigurare, în schimbul asumării riscului de către asigurător;

o) rea-credință – încălcarea cu știință de către judecător sau procuror a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane;

p) riscul asigurat – evenimentul viitor, posibil, dar incert, pentru ale cărui consecințe se încheie contractul de asigurare.

Art. 4 stabilește: „(1) Contractul de asigurare se încheie pe o perioadă de 12 luni, dacă părțile nu au stabilit o altă durată. Contractul de asigurare poate fi încheiat și pentru o perioadă de mai mulți ani. Dovada încheierii contractului de asigurare se face prin polița de asigurare, care poate fi emisă inclusiv prin mijloace electronice.

(2) Plata primelor de asigurare se face de către judecător sau procuror, integral sau în rate, conform acordului dintre asigurat și asigurător. Contractul de asigurare produce efecte și în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit, dacă asigurătorul nu și-a exercitat dreptul de reziliere a contractului”.

De asemenea, art. 5 prevede: „(1) Contractul de asigurare se încheie individual de către judecătorul sau procurorul asigurat.

(2) Contractul poate fi încheiat, cu acordul judecătorului sau procurorului, și de către instanța sau parchetul cu personalitate juridică care are calitatea de angajator pentru judecătorul sau, după caz, procurorul asigurat. Contractul se încheie în numele și pentru fiecare persoană asigurată, care va fi menționată într-un tabel anexat la poliță, cu precizarea limitelor de răspundere și a primelor de asigurare aferente fiecăreia, conform opțiunii exprimate. În acest caz, angajatorul reține și virează primele de asigurare în numele și pentru fiecare persoană asigurată.

(3) În cazul în care se intenționează încheierea contractului de către instanța sau parchetul cu personalitate juridică, în numele și pentru fiecare persoană asigurată, alegerea asigurătorului și a ofertei de asigurare ce va face obiectul contractului se realizează printr-o procedură transparentă, cu consultarea tuturor judecătorilor sau procurorilor din cadrul instanței sau parchetului respectiv.

(4) În cazul în care pe parcursul derulării contractului de asigurare intervine detașarea, delegarea, transferul sau promovarea judecătorului sau, după caz, a procurorului asigurat, contractul continuă să își producă efectele, iar instanța, parchetul sau, după caz, instituția la care acesta urmează să își desfășoare activitatea reține și virează primele de asigurare, în urma informării acestora”.

Potrivit art. 6, dovada contractului de asigurare se depune la compartimentul de resurse umane al angajatorului, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia.

Conform art. 7, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege, prin prezentele norme și prin contractul de asigurare.

Pe de altă parte, art. 8 stabilește „(1) Asigurarea acoperă prejudiciul constatat prin hotărârea definitivă a instanței pronunțată în acțiunea în regres exercitată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva judecătorului sau procurorului asigurat care a cauzat erori judiciare în exercitarea funcției cu gravă neglijență, precum și cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, conform art. 2.223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) În condițiile alin. (1), asigurătorul suportă prejudiciul cauzat de asigurat prin erorile judiciare săvârșite în perioada de valabilitate a poliței de asigurare, inclusiv consecințele directe ale acestora produse ulterior expirării poliței, precum și pretențiile de despăgubire formulate împotriva asiguratului de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în perioada de valabilitate a poliței, determinate de erori judiciare săvârșite de asigurat într-o perioadă retroactivă, convenită de părți”.

Potrivit art. 9, la încheierea contractului de asigurare, asiguratul îl informează pe asigurător de existența oricărei acțiuni în regres exercitate împotriva sa în condițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată pe rolul instanțelor, precum și de existența unor hotărâri definitive pronunțate anterior în acțiuni în regres de acest fel, în ultimii 3 ani.

Art. 10 prevede următoarele: „(1) Asiguratul notifică asigurătorul imediat ce a fost legal citat în litigiul determinat de acțiunea în regres a statului și îi comunică ulterior o copie a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cadrul acțiunii în regres, în cazul în care asigurătorul nu a fost parte în acest litigiu.

(2) În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul îl informează pe asigurător de existența altor contracte de asigurare pe care le-a încheiat pentru același risc”.

Potrivit art. 11, în limitele sumei asigurate stabilite prin acordul părților, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, art. 12 prevede: „(1) Suma asigurată și primele de asigurare se stabilesc prin contractul de asigurare. Limita de despăgubire se poate stabili pentru întreaga perioadă asigurată, cumulat, pentru toate evenimentele asigurate intervenite pe durata de valabilitate a asigurării. Părțile pot negocia și stabilirea unor sublimite de despăgubire pentru fiecare eveniment asigurat în parte.

(2) Părțile pot negocia clauze referitoare la franșiză, precum și la alte elemente contractuale”.

Potrivit art. 13, în cuprinsul contractelor de asigurare se face trimitere expresă la regulile stabilite prin norme.

Conform art. 14, prevederile normelor se completează cu dispozițiile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare.