Normele Fondului de garantare a depozitelor bancare nr. 1/2020 privind informarea deponenţilor de către instituţiile de credit – publicare (M. Of. nr. 31/12.01.2021)

14 ian. 2021
Vizualizari: 379

Actul normativ

Sumar
Normele Fondului de garantare a depozitelor bancare (FGDB) nr. 1/2020 privind informarea deponenților de către instituțiile de credit

(M. Of. nr. 31 din 12 ianuarie 2021)

Se stabilesc conținutul și modalitatea de prezentare a informațiilor necesare deponenților pentru identificarea Fondului în calitate de schemă statutară de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, a informațiilor referitoare la condițiile de garantare a depozitelor, precum și a celor referitoare la categoriile de depozite excluse de la protecția Fondului.

 

 

În M. Of. nr. 31 din 12 ianuarie 2021 s-au publicat Normele Fondului de garantare a depozitelor bancare (FGDB) nr. 1/2020 privind informarea deponenților de către instituțiile de credit.

Prin respectivul act normativ se stabilesc conținutul și modalitatea de prezentare a informațiilor necesare deponenților pentru identificarea Fondului în calitate de schemă statutară de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, a informațiilor referitoare la condițiile de garantare a depozitelor, precum și a celor referitoare la categoriile de depozite excluse de la protecția Fondului.

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Normelor FGDB nr. 1/2020 privind informarea deponenților de către instituțiile de credit.

 

Prezentare generală

 

Conform art. 1 alin. (2), normele se aplică instituțiilor de credit participante la Fond, iar în relația cu deponenții existenți și potențiali, instituțiile de credit participante sunt obligate să informeze cel puțin asupra următoarelor aspecte:

– datele de contact ale instituției de credit participante;

– participarea instituției de credit și a sucursalelor sale la Fond, în calitate de schemă statutară de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, cu indicarea datelor de contact ale acestuia și a dispozițiilor legale aplicabile funcționării sale;

– condițiile de garantare a depozitelor;

– plafonul de acoperire per deponent;

– termenul de punere la dispoziție a compensațiilor, în caz de indisponibilizare a depozitelor;

– moneda de plată a compensației;

– modul de calcul al compensației cuvenite;

– categoriile de depozite excluse de la protecția Fondului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Aceste informații vor fi puse la dispoziția deponenților de către instituțiile de credit participante prin:

– secțiunea dedicată garantării depozitelor de pe pagina principală de internet, cu respectarea prevederilor art. 3;

– Lista depozitelor excluse de la garantare din anexa nr. 1 la Lege, afișată în unitățile teritoriale ale instituțiilor de credit participante, în locuri vizibile și ușor accesibile;

– Formularul pentru informațiile oferite deponenților din anexa nr. 2 la Lege, completat integral cu informațiile corespunzătoare condițiilor concrete de garantare a depozitelor prevăzute de Lege și de reglementările Fondului emise în aplicarea Legii;

– extrasele de cont, prin care se confirmă deponenților încadrarea depozitelor acestora în categoria depozitelor eligibile;

– monitoarele existente în unitățile teritoriale ale instituțiilor de credit participante pentru informarea video/audio a clienților, pe care să ruleze și informații cu privire la garantarea depozitelor.

Potrivit alin. (1) al art. 3, pagina principală de internet a instituțiilor de credit participante va conține o secțiune dedicată informațiilor privind garantarea depozitelor, cu trimitere la adresa paginii de internet a Fondului (www.fgdb.ro).

Astfel cum dispune art. 5, alin. (1), dacă Fondul consideră necesară elaborarea și distribuirea de materiale informative către instituțiile de credit participante, acestea au obligația de a pune la dispoziția deponenților existenți și potențiali informațiile menționate la art. 2 alin. (1) prin:

–  autocolantul prin care se confirmă participarea instituției de credit și a sucursalelor sale la Fond;

–  afișul transmis de Fond instituțiilor de credit participante în format electronic;

 tipăriturile (pliante, broșuri, alte materiale) prezentate la toate unitățile teritoriale ale instituțiilor de credit participante.

Pe de altă parte, pentru operațiunile bancare încheiate de deponenți prin internet, instituțiile de credit participante trebuie să creeze în pagina de autorizare a tranzacției de constituire de depozit din aplicația de internet banking o căsuță cu textul „Am luat cunoștință de condițiile de garantare a depozitului detaliate aici”, cu cale de navigație directă către cel puțin informațiile mai sus menționate, pe care clientul trebuie să o bifeze pentru a putea finaliza operațiunea de constituire de depozit.

Normele Fondului de garantare a depozitelor bancare nr. 1/2020 privind informarea deponenților de către instituțiile de credit – publicare (M. Of. nr. 31/12.01.2021) was last modified: ianuarie 14th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.