Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/2011 – modificări (I) (H.G. nr. 449/2016)

28 iun. 2016
Vizualizari: 3187
Art. 7 din Norme (modificate prin H.G. nr. 449/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7 dispunea faptul că concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), art. 6 și 11 din ordonanța de urgență, se acordă pe bază de cerere aprobată de către angajatorul la care își desfășoară activitatea persoana îndreptățită.

În situația persoanelor îndreptățite care realizează venituri din activități independente sau agricole și care nu lucrează în baza unui contract individual de muncă, concediul reprezintă întreruperea/suspendarea activității pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în situația solicitării drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 11, respectiv art. 31 alin. (1) din ordonanța de urgență.

În situația persoanelor care realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului se acordă pe baza documentelor doveditoare privind suspendarea a cel puțin uneia dintre activități, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanța de urgență.

În fine, persoanele care frecventează cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare de masterat și de doctorat beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului sau de drepturile prevăzute la art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (2) din ordonanța de urgență indiferent dacă întrerup sau nu frecventarea cursurilor pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 sau 7 ani, în cazul copilului cu handicap.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 prevede următoarele:

(1) Concediul prevăzut la art. 2 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2) și art. 31 din ordonanța de urgență se acordă pe bază de cerere aprobată de către angajatorul la care își desfășoară activitatea persoana îndreptățită.

(2) Pe perioada concediilor prevăzute la alin. (1) raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanei îndreptățite se suspendă.

(3) În situația persoanelor îndreptățite care realizează venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură și care nu lucrează în baza unui contract individual de muncă, concediul reprezintă întreruperea/suspendarea activității pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în situația solicitării drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 11, respectiv art. 31 alin. (1) din ordonanța de urgență.

(4) În situația persoanelor care realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului se acordă pe baza documentelor doveditoare privind suspendarea a cel puțin uneia dintre activități, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanța de urgență.

(5) Persoanele care frecventează cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare de masterat și de doctorat beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului sau de drepturile prevăzute la art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (2) din ordonanța de urgență indiferent dacă întrerup sau nu frecventarea cursurilor pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 sau 7 ani, în cazul copilului cu handicap”.

 

Art. 8 din Norme (modificate prin H.G. nr. 449/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 8 prevedea faptul că în cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție, până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți copii ori se produce o nouă situație dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanța de urgență, aceasta, la finalizarea concediului sau, după caz, a dreptului la stimulentul de inserție, acordat pentru copilul anterior, optează, pe baza unei noi cereri, pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 7 din ordonanța de urgență. Pentru continuitatea acordării drepturilor, cererea trebuie să fie depusă cu 60 de zile înaintea împlinirii de către copilul anterior a vârstei de 1, 2 sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sau în termen de maximum 30 de zile de la această dată. În cazul în care se depășește acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii.

În cazul prevăzut la alin. (1), dacă persoana îndreptățită nu a îndeplinit pentru copilul născut anterior condițiile de acordare a concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului/stimulentului lunar sau stimulentului de inserție, însă le îndeplinește pentru acest din urmă copil, părintele/persoana îndreptățită care a beneficiat de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, de stimulentul lunar/stimulentul de inserție poate opta pentru încetarea drepturilor menționate acordate pentru copilul anterior, celălalt părinte/cealaltă persoană îndreptățită având posibilitatea de a solicita drepturile pentru acest din urmă copil.

În situația prevăzută la alin. (1) se acordă indemnizația lunară pentru creșterea copilului în cuantumul primit anterior, prin utilizarea în calcul a indicatorului social de referință, denumit în continuare ISR, după cum urmează:

a) nu mai mult de 6,8 ISR în cazul în care persoana optează pentru concediu și indemnizația prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. din ordonanța de urgență;
b) nu mai mult de 2,4 ISR în cazul în care persoana optează pentru concediu și indemnizația prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. din ordonanța de urgență.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În cazul prevăzut la alin. (1), dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt constituite și din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6) și a celor realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanța de urgență.

În situația prevăzută la alin. (3), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizației lunare pentru creșterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizației primit anterior nașterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizația lunară pentru creșterea copilului primită anterior, cu respectarea prevederilor alin. (2).

Alineatul al cincilea este abrogat.

În situația în care unul dintre părinți se află în concediul de maternitate prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, concediul pentru creșterea copilului și indemnizațiile lunare prevăzute la art. 2 alin. (1)–(3) din ordonanța de urgență se pot acorda doar după terminarea concediului de maternitate și nu mai devreme de a 43-a zi de la data nașterii copilului.

Alin. (7) – Abrogat.

Alin. (8) – Abrogat.

Alin. (9) – Abrogat.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 8 stabilește următoarele:

(1) În cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți copii ori se produce o nouă situație dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanța de urgență, se procedează după cum urmează:

a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, acordarea acestora se prelungește corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului. Pe această perioadă se acordă o singură indemnizație, la aceeași valoare cu indemnizația primită anterior nașterii celui din urmă copil, precum și majorarea prevăzută la art. 9 alin. (4) din ordonanța de urgență;

b) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt constituite și din perioade în care persoana a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit prevăzute la art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență, atunci indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate pe această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6) și a celor realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanța de urgență. Dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizației lunare pentru creșterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizației primit anterior nașterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizația lunară pentru creșterea copilului primită pentru copilul anterior.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. a), pentru continuitatea acordării drepturilor, cererea se poate depune cu 60 de zile înaintea împlinirii de către copilul anterior a vârstei de 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, dar nu mai târziu de termenul prevăzut la art. 15 alin. (1) lit. b) și c) din ordonanța de urgență, pentru acestea nefiind obligatorie efectuarea concediului de maternitate. În cazul în care se depășește acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii conform art. 15 alin. (1) lit. d) din ordonanța de urgență, fără aplicarea prevederilor art. 9 alin. (4) din ordonanța de urgență dacă la data depunerii cererii copilul anterior a împlinit deja vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), cererea se poate depune cu 60 de zile înaintea împlinirii de către copilul anterior a vârstei de 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, dar nu mai târziu de termenul prevăzut la art. 15 alin. (1) lit. a) – c) din ordonanța de urgență. În cazul în care se depășește acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii conform art. 15 alin. (1) lit. d) din ordonanța de urgență.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă persoana îndreptățită nu a îndeplinit pentru copilul născut anterior condițiile de acordare a concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului/stimulentului de inserție, însă le îndeplinește pentru acest din urmă copil, părintele/persoana îndreptățită care a beneficiat de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, de stimulentul de inserție poate opta pentru încetarea drepturilor menționate acordate pentru copilul anterior, celălalt părinte/cealaltă persoană îndreptățită având posibilitatea de a solicita drepturile pentru acest din urmă copil, fără a beneficia de majorarea prevăzută la art. 9 alin. (4) din ordonanța de urgență.

(5) În situația în care mama se află în concediul de maternitate prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, concediul pentru creșterea copilului și indemnizația lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență se pot acorda doar după terminarea concediului de maternitate și nu mai devreme de a 43-a zi de la data nașterii copilului”.

 

Art. 9 din Norme (modificate prin H.G. nr. 449/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 9 prevedea faptul că în situația în care, după alegerea opțiunii de concediu de către persoana îndreptățită, copilul/copiii este/sunt încadrat/încadrați în grad de handicap, dreptul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanța de urgență se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menționat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

În continuare, era prevăzut faptul că în situația în care, după împlinirea vârstei de un an sau 2 ani, copilul, respectiv unul sau mai mulți dintre copiii rezultați din sarcini multiple, este încadrat într-un grad de handicap, dreptul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanța de urgență se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menționat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

De asemenea, în situația în care unul dintre copiii rezultați în urma unei sarcini multiple este încadrat într-un grad de handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, pentru acesta se continuă concediul și plata indemnizației pentru creșterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanța de urgență. În cazul în care sunt încadrați în grad de handicap mai mulți copii rezultați în urma unei sarcini multiple, pe lângă indemnizația pentru creșterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanța de urgență se va acorda și suma prevăzută la art. 5 din ordonanța de urgență, în raport cu numărul copiilor.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 9 prevede următoarele:

(1) În situația în care unul sau mai mulți dintre copiii rezultați din sarcini multiple este încadrat într-un grad de handicap, pentru acesta/aceștia, concediul și indemnizația se acordă până la împlinirea de către copil/copii a vârstei de 3 ani, astfel:

a) în cazul în care există deja stabilit un drept de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului, prin prelungirea perioadei de acordare dacă cererea de prelungire este depusă înainte de încetarea dreptului anterior;

b) în cazul în care încadrarea în handicap se realizează după împlinirea de către copil/copii a vârstei de 2 ani și pentru acesta/aceștia a fost acordat anterior concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, prin acordarea unui nou drept de la data încadrării în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 zile de la această dată;

c) prin acordarea unui nou drept de la data depunerii cererii în cazul în care au fost depășite termenele prevăzute la lit. a) și b).

(2) În situația prevăzută la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantumul plătit anterior. În cazul în care sunt încadrați în grad de handicap mai mulți copii rezultați în urma unei sarcini multiple, pe lângă indemnizația pentru creșterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanța de urgență se va acorda și suma prevăzută la art. 5 din ordonanța de urgență, în raport cu numărul copiilor”.

 

 
(…)

Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/2011 – modificări (I) (H.G. nr. 449/2016) was last modified: iunie 28th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.