Încheierea exercițiului financiar 2015 pentru societățile din domeniul asigurărilor (Norma ASF nr. 14/2016)

26 feb. 2016
Vizualizari: 3165

Despre

  • M. Of. nr. 140/2016
  • Norma ASF nr. 14/2016

Actul publicat în Monitorul OficialSumar
Norma ASF nr. 14/2016
(M. Of. nr. 140/2016)
– art. 1-20: Încheierea exercițiului financiar 2015 pentru societățile din domeniul asigurărilor

În Monitorul Oficial nr. 140 din data de 24 februarie 2016, a fost publicată Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2016 privind încheierea exercițiului financiar 2015 pentru societățile din domeniul asigurărilor.

Vom prezenta, în continuare, câteva din prevederile respectivei norme.

Art. 1 din Norma ASF nr. 14/2016

Art. 1 stabilește faptul că respectiva normă reglementează încheierea exercițiului financiar 2015 pentru societățile din domeniul asigurărilor, denumite în continuare asigurători și brokeri de asigurare.

Art. 2 din Norma ASF nr. 14/2016

Art. 2 stabilește faptul că asigurătorii și brokerii de asigurare au obligația să întocmească situații financiare anuale la data de 31 decembrie 2015, inclusiv în cazul fuziunii, divizării, lichidării sau transferului de portofoliu, în condițiile legii.

În continuare, este prevăzut faptul că din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparțin unor asigurători și brokeri de asigurare cu sediul în state aparținând Spațiului Economic European reprezintă subunități fără personalitate juridică ce aparțin acestor entități și au obligația întocmirii situațiilor financiare și raportărilor contabile cerute de Legea contabilității nr. 82/1991, rep., cu modif. și compl. ult., și de Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3129/2005, cu modif. și compl. ult., în vigoare la data de 31 decembrie 2015.

De asemenea, în cazul în care asigurătorul și brokerul de asigurare cu sediul în state aparținând Spațiului Economic European își desfășoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, situațiile financiare anuale și raportările contabile cerute de Legea nr. 82/1991, rep., cu modif. și compl. ult., se întocmesc de sediul permanent desemnat.

În același sens, potrivit art. 5 din Legea nr. 82/1991, rep., cu modif. și compl. ult., subunitățile deschise în România de entitățile (asigurători și brokeri de asigurare) rezidente în state aparținând Spațiului Economic European nu întocmesc situații financiare anuale pentru propria activitate.

În plus, conform dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, rep., cu modif. și compl. ult., pe perioada lichidării, asigurătorii și brokerii de asigurare aflați în lichidare depun, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice o raportare contabilă anuală.

De asemenea, situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie 2015 vor fi depuse astfel: un exemplar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar al doilea exemplar, vizat prin aplicarea ștampilei Autorității de Supraveghere a Financiară, la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau transmise prin oficiile poștale cu scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor H.G. nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal de către operatorii economici și alți contribuabili.

În final, se dispune faptul că la depunerea situațiilor financiare anuale se vor avea în vedere și prevederile H.G. nr. 1085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, cu modif. și compl. ult..

Art. 3 din Norma ASF nr. 14/2016

Art. 3 stabilește faptul că situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie 2015 se întocmesc în conformitate cu prevederile reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3129/2005, cu modif. și compl. ult., aplicabile la data de 31 decembrie 2015.

În continuare, este prevăzut faptul că inventarierea anuală se efectuează de către asigurători și brokeri de asigurare potrivit prevederilor Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a tranzacțiilor privind activitatea de asigurare și de reasigurare ale asigurătorilor/ reasiguratorilor și brokerilor de asigurare/reasigurare, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2011, aplicabile la data de 31 decembrie 2015.

De asemenea, evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii și la închiderea exercițiului financiar se efectuează potrivit principiilor contabile generale prevăzute în cap. II secțiunea 6 din reglementările contabile menționate la alin. (1) și conform contabilității de angajament.

În același sens, potrivit contabilității de angajament, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc, și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit, și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.

Alineatul următor stabilește faptul că la încheierea exercițiului financiar, elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

În fine, este prevăzut faptul că în acest scop, valoarea de intrare sau contabilă se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar, în acest caz, se vor avea în vedere, printre altele:

a) pentru elementele de activ, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate pe seama amortizării suplimentare; în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă se efectuează fie o ajustare pentru depreciere, fie o pierdere de valoare; atunci când deprecierea este reversibilă elementele de activ menținându-se la valoarea lor de intrare; prin valoare contabilă netă se înțelege valoarea de intrare, mai puțin amortizarea și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate;
b) pentru elementele de pasiv de natura datoriilor diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Penultimul alineat stabilește faptul că la încheierea exercițiului financiar:

a) elementele monetare exprimate în valută (disponibilități și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României în data de 31 decembrie 2015, respectiv 4,5245 lei/EURO și 4,1477 lei/USD; diferențele de curs valutar favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data de 31 decembrie 2015 și cel de la data înregistrării creanțelor ori a datoriilor în valută sau cursul de la data ultimei evaluări, se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz;
b) pentru creanțele și datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe favorabile ori nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare; determinarea diferențelor de valoare se efectuează similar prevederilor de la lit. a);
c) elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie evaluate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacției;
d) elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la valoarea justă trebuie evaluate utilizând cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor respective;
e) evenimentele care apar după data bilanțului pot furniza informații suplimentare referitoare la perioada raportată față de cele cunoscute la data bilanțului; dacă situațiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta și informațiile suplimentare.

Ultimul alineat dispune faptul că pentru evidențierea în contabilitate în cursul exercițiului financiar a tranzacțiilor în valută se utilizează cursul de schimb de la data efectuării operațiunii respective; prin curs de schimb de la data efectuării operațiunii se înțelege cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente).

Art. 4 din Norma ASF nr. 14/2016

Art. 4 stabilește faptul că situațiile financiare anuale se compun din:

a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit și pierdere compus din:
(i) Contul tehnic al asigurării generale (cod 02);
(ii) Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03);
(iii) Contul netehnic (cod 04);
c) Situația modificărilor capitalului propriu, conform formatului de la cap. V secțiunea 4 din reglementările contabile menționate la art. 3. alin. (1);
d) Situația fluxurilor de trezorerie, conform formatului de la cap. V secțiunea 3 din reglementările contabile menționate la art. 3. alin. (1);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederilor cap. II secțiunea 8 pct. 269-307 din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1).

Alin. (2) stabilește următoarele: situațiile financiare anuale sunt însoțite și de formularele:

a) Date informative (cod 05);

b) Situația activelor imobilizate (cod 06).

În continuare, se dispune faptul că asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative vor întocmi și vor prezenta și situațiile prevăzute la cap. V pct. 2 „Situații prezentate de asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative” din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1), astfel:

a) Situația activelor, pasivelor și capitalurilor proprii la 31 decembrie 2015;
b) Situația veniturilor și cheltuielilor.

De asemenea, asigurătorii autorizați să practice numai asigurări de viață, dar care au primit autorizație și pentru clasele de asigurare 1 și 2 din categoria asigurărilor generale, trebuie să evidențieze activitatea desfășurată (inclusiv pentru clasele 1 și 2 din categoria asigurărilor generale) în contul tehnic al asigurărilor de viață.

Alin. (5) dispune faptul că subunitățile fără personalitate juridică deschise în România de entitățile (asigurători și brokeri de asigurare) rezidente în state aparținând Spațiului Economic European vor depune la Autoritatea de Supraveghere Financiară și la unitățile teritoriale ale Ministerul Finanțelor Publice o raportare anuală la data de 31 decembrie 2015 compusă din formularele specifice activității desfășurate:

a) Bilanț;
b) Cont de profit și pierdere.

Alin. (6) stabilește faptul că raportarea anuală la data de 31 decembrie 2015 a subunităților fără personalitate juridică va fi însoțită de formularele specifice activității desfășurate:

a) Date informative;
b) Situația activelor imobilizate.

Penultimul alineat prevede faptul că raportarea anuală la data de 31 decembrie 2015 a subunităților fără personalitate juridică va fi întocmită pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie 2015, pusă de acord cu soldurile din balanța analitică și cu rezultatele inventarierii.

În final, se dispune faptul că modelul formularelor referitoare la situațiile financiare/raportările contabile, instrucțiunile de completare, precum și corelațiile aferente pentru asigurătorii și brokerii de asigurare și subunitățile fără personalitate juridică sunt prezentate în cap II secțiunea 8 pct. 269-307 din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1).

Art. 5 din Norma ASF nr. 14/2016

Art. 5 dispune faptul că brokerii de asigurare vor întocmi și vor depune situații financiare anuale care cuprind următoarele formulare:

a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit și pierdere (cod 02);
c) Situația modificărilor capitalului propriu, conform formatului de la cap. VI secțiunea 4 din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1);
d) Situația fluxurilor de trezorerie, conform formatului de la cap. VI secțiunea 3 din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederilor cap. II secțiunea 8 pct. 269-307 din reglementările contabile menționate la art. 3 alin. (1).

În continuare, alin. (2) stabilește faptul că brokerii de asigurare vor întocmi și transmite și următoarele formulare:

a) Date informative (cod 03);
b) Situația activelor imobilizate (cod 04).

Încheierea exercițiului financiar 2015 pentru societățile din domeniul asigurărilor (Norma ASF nr. 14/2016) was last modified: februarie 25th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.