Autorizarea fondului de pensii facultative (Norma ASF nr. 23/2015)

7 ian. 2016
Vizualizari: 1842

Despre

  • M. Of. nr. 986 din 31 decembrie 2015
  • Norma ASF nr. 23/2015
  • Autorizarea fondului de pensii facultative

Art. 23 stabilește următoarele:

„(1) ASF hotărăște cu privire la cererea de avizare definitivă a modificării contractului de societate, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea ultimului document aferent cererii, transmis de către solicitant.

(2) Orice solicitare a ASF privind informații suplimentare sau modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării ASF, sub sancțiunea respingerii cererii.

(3) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și în cazul lipsei unor documente se solicita completarea ori înlocuirea acestora, după caz”.

Art. 24 are următorul conținut:

„(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a uneia dintre condițiile prevăzute în prezenta normă atrage respingerea cererii de avizare definitivă a modificării contractului de societate.

(2) Avizul definitiv sau decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică solicitantului în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la adoptare.

(3) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării ei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004”.

Art. 25 prevede la primul alineat faptul că în ziua lucrătoare următoare comunicării avizului definitiv, administratorul publică pe pagina proprie de internet un anunț prin care se aduce la cunoștința participanților modificarea contractului de societate, precum și actul adițional la contractul de societate, în forma actualizată.

Conform alineatului următor, în cazul în care ASF emite decizie de respingere, administratorul publică, în ziua următoare primirii deciziei, pe pagina proprie de internet, un anunț prin care se aduce la cunoștința participanților faptul că modificarea contractului de societate nu mai are loc.

Cap. IV („Autorizarea fondului de pensii facultative”)

Secț. 1 („Condiții de autorizare”)

Art. 26 stabilește faptul că în vederea autorizării fondului de pensii facultative, la momentul depunerii cererii de autorizare, acesta trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege, precum și următoarele:

a) fondul să fie constituit prin contract de societate, contract întocmit cu respectarea prevederilor prezentei norme privind conținutul minim;

b) fondul de pensii facultative să aibă cel puțin 100 de participanți;

c) administratorul să fie autorizat de ASF sau de autorități similare dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European;

d) administratorul să aibă prospectul schemei de pensii autorizat de ASF, în condițiile Legii și ale normelor emise în aplicarea acesteia;

e) actul individual de aderare la fondul de pensii facultative să fie avizat de ASF, în condițiile Legii și ale normelor emise în aplicarea acesteia;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

f) depozitarul activelor fondului de pensii facultative să fie avizat de ASF în condițiile Legii și ale normelor emise în aplicarea acesteia;

g) auditorul financiar al fondului de pensii facultative să fie avizat de ASF, în condițiile Legii și ale normelor emise în aplicarea acesteia;

h) membrii fondatori ai fondului de pensii facultative îndeplinesc condițiile pentru a fi participanți, conform prevederilor Legii și ale normelor emise în aplicarea acesteia.

 

Secț. a 2-a („Documentația necesară pentru obținerea autorizației fondului de pensii facultative”)

Art. 27 prevede faptul că decizia de autorizare a fondului de pensii facultative se eliberează în baza unei cereri pentru autorizarea fondului de pensii facultative, întocmită de către administrator conform anexei.

Conform art. 28, cererea de autorizare a fondului de pensii facultative se depune de către reprezentantul legal al administratorului la ASF, însoțită de următoarele documente, în copie:

a) documentul care atestă autorizarea ca administrator de fonduri de pensii, eliberat de către ASF sau de către autorități similare dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, după caz;

b) contractul de administrare încheiat între administrator și membrii fondatori ai fondului de pensii facultative și care intră în vigoare la data autorizării acestuia;

c) contractele de depozitare și custodie încheiate între administratorul fondului și depozitar, contracte încheiate sub condiția autorizării fondului de pensii facultative și care intră în vigoare la data autorizării acestuia;

d) contractul încheiat între administratorul fondului și auditorul financiar, pentru auditarea activității fondului de pensii facultative, contract încheiat sub condiția autorizării fondului de pensii facultative și care intră în vigoare la data autorizării acestuia;

e) contractul de societate de constituire a fondului de pensii facultative;

f) actele individuale de aderare la contractul de societate prin care se înființează fondul de pensii facultative și la prospectul schemei de pensii facultative;

g) copia actului de identitate al fiecărui membru fondator al fondului de pensii facultative, a cărei conformitate cu originalul este certificată de titular, prin semnătură olografă, pe aceeași pagină pe care este reprodusă imaginea prin copiere;

h) documentația necesară pentru a dovedi îndeplinirea de către fiecare dintre membrii fondatori a condițiilor prevăzute de Lege și de normele emise în aplicarea acesteia, pentru a deveni participant.

Art. 29 stabilește faptul că ASF poate verifica orice aspect legat de cererea de autorizare a fondului de pensii facultative, fiind îndreptățită să se adreseze autorităților competente sau să solicite alte documente și informații din alte surse.

Secț. a 3-a („Procedura de aprobare sau respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative”)

Art. 30 stabilește la primul alineat faptul că ASF verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Lege și de prezenta normă, avizează contractul de societate și hotărăște, în termen de 30 de zile calendaristice, aprobarea sau respingerea motivată a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative.

Conform alineatului următor, Decizia de aprobare a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative se comunică administratorului în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării acesteia de către ASF

Art. 31 stabilește la primul alineat faptul că orice solicitare a ASF de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 30 alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării ASF, sub sancțiunea respingerii cererii de autorizare.

Potrivit alineatului următor, în situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, se solicită completarea sau înlocuirea acestora, după caz.

Art. 32 are următorul conținut:

„(1) ASF respinge cererea de autorizare a fondului de pensii facultative în condițiile prevăzute de Lege, inclusiv dacă documentația prezentată:

a) rămâne incompletă și după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la solicitarea unor informații sau documente suplimentare;

b) nu este întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

c) conține clauze care pot prejudicia interesele participanților sau nu le protejează în mod corespunzător.

(2) Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative, scrisă și motivată, se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.

(3) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004”.

Art. 33 prevede faptul că o nouă cerere de autorizare poate fi adresată ASF numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.

 

Cap. V („Dispoziții finale”)

Art. 34 stabilește la primul alineat faptul că toate documentele depuse la ASF sunt numerotate, semnate pentru conformitate, de către reprezentanții legali ai solicitantului și sunt însoțite de un opis în care acestea sunt menționate.

Conform alineatului următor, toate documentele și informațiile prevăzute în respectiva normă se transmit în limba română, iar documentele emise într-o altă limbă vor fi depuse în original, în formă autentică, după caz, împreună cu traducerea legalizată.

Conform art. 35, anexa face parte integrantă din respectiva normă.

Art. 36 prevede la primul alineat faptul că respectiva normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Conform alineatului următor, la data intrării în vigoare a respectivei norme se abrogă Norma nr. 3/2006 privind autorizarea fondului de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 15/2006 (M. Of. nr. 766 din 8 septembrie 2006; cu compl. ult.), precum și orice alte dispoziții contrare.

 

Autorizarea fondului de pensii facultative (Norma ASF nr. 23/2015) was last modified: ianuarie 6th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.