Noi modificări ale Codului penal și ale Codului de procedură penală

20 iul. 2016
Vizualizari: 3623

În M. Of. nr. 545 din 20 iulie 2016, a fost publicată Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Actele normative modificate sunt:

Codul penal, fiind introdusă o nouă literă la art. 287 („Nerespectarea hotărârilor judecătorești”) alin. (1), și anume lit. h) care prevede: „nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție”.

Codul de procedură penală, fiind introdus un nou alineat, alin. (61), la art. 404 („Conținutul dispozitivului”). Acesta prevede următoarele: „Când instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. l) – o) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, odată cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, dispozitivul va cuprinde mențiunea că persoana sau persoanele beneficiare ale măsurilor de protecție pot solicita emiterea unui ordin european de protecție în condițiile legii”.

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – modificarea art. 128 („Comunicarea măsurilor privind arestul la domiciliu”)

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – modificarea art. 29 alin. (1) lit. n) și o); art. 70 alin. (2); respectiv introducerea art. 82 alin. (21).

Noi modificări ale Codului penal și ale Codului de procedură penală was last modified: iulie 20th, 2016 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.