Nikolaos Valergakis: Avem libertatea de exprimare, de a avea o profesie, de a merge în instanță pentru a ne spune opiniile

31 mai 2017
Vizualizari: 807

Nicolae Cîrstea: Domnule decan, ne bucurăm să fim aici la Craiova, împreună la o conferință despre independența avocaților.

Nikolaos Valergakis: Sunt, de asemenea, bucuros să fiu aici și sunt foarte recunoscător Baroului Dolj pentru invitația la conferință.

Nicolae Cîrstea: Independența avocaților, o temă generoasă în ultimul an, în ultimii doi ani în mass media românească. Cum se situează lucrurile în Grecia dumneavoastră natală?

Nikolaos Valergakis: Independența avocaților este cel mai important lucru în întreaga lume. Avocații trebuie să fie independenți, astfel încât să își poată exercita corespunzător profesia. Avocații sunt independenți în Grecia, conform constituției și legislației naționale, însă în ultimii ani a existat un atac economic, financiar la adresa avocaților din partea guvernului, iar motivul pentru care se întâmplă acest lucru este legat de faptul că guvernul nu dorește ca avocații să fie independenți. Acesta este și motivul pentru care ne-am aflat în grevă anul trecut, timp de opt luni. Guvernul trebuie să schimbe sistemul de asigurări, sistemul de impozitare. Acum, în Grecia, toate impozitele, inclusiv cele legate de asigurări și venit, se ridică la 70% din venitul nostru. Din 100 de euro câștigați, trebuie să dăm statului 70 de euro. Acest lucru nu este corect și nu se va întâmpla, deoarece nu putem trăi din cei 30 de euro care ne mai rămân, această situație fiind, de fapt, problema principală în Grecia la ora actuală.

Nicolae Cîrstea: Se vorbește la nivel internațional în ultima perioadă despre situația independenței avocaților din Turcia. În urma aceste conferințe, a experienței dumneavoastră, cum se situează Grecia din acest punct de vedere? Există temeri care să fie luate în considerare relativ la independența avocaților sau lucrurile sunt bine așezate și nu există nicio temere privind independența avocaților în Grecia?

Nikolaos Valergakis: Ați adus în discuție situația din Turcia. Este foarte trist că într-o țară atât de mare există probleme legate de independența avocaților. O problemă legată de independența avocaților este o problemă de democrație. Din fericire, noi nu avem astfel de probleme în Grecia; avem libertatea de exprimare, de a avea o profesie, de a merge în instanță pentru a ne spune opiniile. Noi nu întâmpinăm astfel de probleme. Există democrație în Grecia, pe care am dobândit-o luptând pentru ea timp de mulți ani. Așa cum am spus și anterior, pericolul pentru independența avocaților este cel legat de problema financiară. Dacă o persoană nu este independentă din punct de vedere financiar, atunci este probabil ca mentalitatea sa să se schimbe de asemenea, ceea ce reprezintă un inconvenient pentru independența avocaților.
Nicolae Cîrstea: Vă dorim, domnule decan, succes în apărarea drepturilor și a independenței avocaților în Grecia. Sperăm ca și pe plan local, în România, acestea să se realizeze, chiar și în urma acestei conferințe și a discuțiilor care au loc azi la Craiova.

Nikolaos Valergakis: Sunt sigur că această conferință la Craiova reprezintă un bun început. Cred că acum problemele noastre sunt bine cunoscute în România și în țările din Balcani. Sunt foarte recunoscător și mulțumesc Baroului Dolj pentru invitația de participare azi la conferință.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc foarte mult!

Nikolaos Valergakis: Vă mulțumesc foarte mult!

Nikolaos Valergakis: Avem libertatea de exprimare, de a avea o profesie, de a merge în instanță pentru a ne spune opiniile was last modified: iunie 21st, 2017 by Nikolaos Valergakis

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice