Neîntrunirea condiţiilor materiale ale răspunderii civile delictuale. Recurs respins ca nefondat (NCPC, L. nr. 46/2008, Constituția României)

21 oct. 2021
Vizualizari: 803
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 448/2021

NCPC: art. 488 pct. 5; L. nr. 46/2008: art. 97 alin. (1) lit. b), art. 99; Constituția României: art. 52, art. 1 alin. (3) și (5)

Analizând aspectele deduse judecății, se constată că acestea sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (cele care vizează cadrul procesual al judecății), ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (vizând nemotivarea hotărârii) și art. 488 pct. 8 C. proc. civ., (neîntrunirea condițiilor materiale ale răspunderii civile delictuale) astfel încât nu poate fi primită excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Criticile au însă caracter nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta:

– Este lipsită de fundament și de corespondent, raportat la conținutul deciziei, susținerea recurentului conform căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei atacate (pp. 10-11) se reține că legitimarea procesuală a Statului este dată de faptul că, ceea ce a pretins reclamanta prin demersul dedus judecății, a fost prejudicierea acesteia ca urmare a activității necorespunzătoare a autorităților competente ale statului în realizarea și derularea procedurilor care să facă posibilă acordarea compensațiilor bănești pentru imposibilitatea exploatării terenului cu vegetație forestieră, în suprafață de 79,80 ha., proprietatea reclamantei.

Așadar, învestită cu această critică legată de cadrul procesual pasiv al judecății, instanța de apel a analizat-o, dându-i totodată o rezolvare corectă raportat la ceea ce a constituit obiect al învestirii primei instanțe.

Contrar poziției recurentului (care contrazicându-și susținerea inițială, a nepronunțării instanței de apel asupra acestui aspect, formulează critici și pe fondul acestei excepții), verificarea calității procesuale pasive nu trebuia să se realizeze cu referire la autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care, în termenii art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, trebuie să acorde compensațiile constând în contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, ca urmare a alocării unor astfel de sume de la bugetul statului.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, obiectul cererii de chemare în judecată – în funcție de care se circumstanțiază și se analizează cadrul procesual – nu l-a reprezentat obligarea pârâtului la acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/32008 (demers căruia i s-ar fi opus neurmarea procedurii specifice acordării unor astfel de compensații asimilate ajutoarelor de stat), ci plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea de către autoritățile statului competente a procedurilor necesare acordării unor astfel de sume, ceea ce a adus atingere, în primul rând, dreptului de proprietate al reclamantei, repercutându-se și pe planul atributelor personalității (dreptul la demnitate socială și la nediscriminare economică și socială generată de conduita autorităților statului).

Altfel spus, reclamanta a chemat în judecată Statul în calitatea acestuia de garant al desfășurării activității autorităților și instituțiilor sale cu respectarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei.

Aceasta, în contextul în care deși la nivel legislativ este recunoscut dreptul la compensații al proprietarilor unor astfel de terenuri forestiere care nu pot fi exploatate din cauza funcțiilor de protecție pe care le îndeplinesc amenajamentele silvice, în mod efectiv – așa cum a arătat și a probat reclamanta în cauză – astfel de despăgubiri nu au fost acordate întrucât Guvernul nu și-a îndeplinit obligația de a emite Normele metodologice și a derula procedurile necesare acordării unor astfel de sume considerate ajutoare de stat.

De aceea, cadrul judecății vizând obligația Statului, așa cum se degaja ea la nivel constituțional (art. 52, art. 1 alin. (3) și (5) Constituție) de a garanta respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor și de a suporta riscul de activitate a autorităților sale atunci când, prin acțiune sau lipsa de acțiune a acestora, ele vatămă asemenea drepturi, rezultă că în mod corect instanța de apel a reținut legitimarea procesuală pasivă a acestuia.

– Critica recurentului conform căreia instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii este, de asemenea, lipsită de orice fundament, având în vedere că în considerentele deciziei atacate se regăsește analiza instanței asupra acestui aspect (p.11), arătându-se că, în realitate, se face confuzie între admisibilitatea și caracterul nefondat al unei cereri.

În ce privește admisibilitatea demersului, s-a constatat că ea nu poate fi reținută, nefiind oprită de nicio dispoziție legală sau procedurală prealabilă, necesar a fi îndeplinită înainte de sesizarea instanței.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În recurs, persistând în aceeași confuzie, legată de admisibilitatea respectiv, temeinicia unei cereri de chemare în judecată, sub teza unei nepronunțări asupra inadmisibilității acțiunii, pârâtul invocă, în realitate, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana acestuia.

Susținând că nu există o faptă ilicită a Statului și deci, un prejudiciu cauzat de acesta, recurentul arată că obligația de acordare a compensațiilor bănești pentru terenuri forestiere, proprietate particulară, ce nu pot fi exploatate (dată fiind funcția de protecție pe care o îndeplinesc) nu îi revenea acestuia în mod direct, pentru a i se pune în sarcină neîndeplinirea ei și de asemenea, nu i se poate imputa o prelungire în timp a procedurilor administrative necesare soluționării unor astfel de cereri de despăgubiri.

Așa cum s-a arătat anterior – în analiza criticii referitoare la calitatea procesuală a Statului – ceea ce a solicitat reclamanta prin acțiunea ce face obiectul judecății de față, a fost acordarea de despăgubiri pentru tergiversarea nejustificată a procedurilor de către autoritățile competente (în principal, Guvernul și ministerele implicate în procedura de avizare) care să asigure cadrul normativ adecvat acordării compensațiilor.

Acest demers în justiție al reclamantei a urmat altora (lipsite de finalitate) prin care, adresându-se autorităților administrative ale statului (Guvern, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Departamentul Ape, Păduri, Piscicultură) a încercat să-și valorifice drepturile de creanță recunoscute de legiuitor sub formă de compensații (conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008) proprietarilor de terenuri forestiere îndeplinind funcții de protecție a mediului.

Întrucât acordarea unei asemenea compensații, ca de altfel, orice altă formă de sprijin în sectorul forestier se poate realiza, începând cu 1 ianuarie 2010, doar după avizarea schemelor de ajutor de stat prin decizie a Comisiei Europene, pe baza căreia apoi să fie emisă hotărârea de Guvern conținând Norme metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat, reclamanta a promovat anterior și o astfel de acțiune, de obligare a pârâților Guvernul României, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, R.N.P. Romsilva la emiterea hotărârii de Guvern, conținând respectivele norme metodologice (de aplicare a dispozițiilor din Codul silvic referitoare la compensații).

Prin sentința civilă nr. 55/2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, această acțiune a reclamantei a fost respinsă cu motivarea că instanța nu poate reglementa, în locul Guvernului, normele de acordare a compensațiilor, întrucât aceasta ar însemna eludarea întregii procedurii prealabile de avizare a hotărârii de Guvern, chiar în contextul în care legiuitorul (prin dispoziția art. 99 din Legea nr. 46/2008) nu a lăsat la aprecierea Guvernului oportunitatea emiterii unei astfel de hotărâri, ci a impus un anumit termen.

S-a reținut, totodată, în considerentele sentinței, că deși au existat două Decizii ale Comisiei Europene, de avizare a schemei ajutorului de stat (ultima cu valabilitate prelungită până la 30 iunie 2014), pentru această din urmă Decizie cu nr. (C2013) 9369/2013, încă nu a fost adoptat proiectul de hotărâre de Guvern care să conțină normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o pot recolta. Aceasta, în condițiile în care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a întocmit proiectul de hotărâre de Guvern privind instituirea schemei de ajutor de stat, transmițându-l spre avizare externă, procedură de avizare nefinalizată (din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Viceprim-Ministrului, Ministrului Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției).

De asemenea, în legătură cu această procedură a acordării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 există dezlegarea cu valoare de principiu dată prin Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care a făcut referire reclamanta, decizie conform căreia, pentru acordarea ajutoarelor de stat, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare de către Guvern.

A stabilit instanța supremă, în dezlegarea acestei chestiuni de drept, că „schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern” (par. 74) și că „nu există bază legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare arătat”(par. 77).

Totodată, s-a statuat că „situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție situate în siturile de importanță comunitară, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar”.

Or, acesta este contextul în care a acționat reclamanta în prezenta cauză, învestind instanța cu pretenția sa de despăgubire după ce a efectuat toate demersurile permise de cadrul normativ pentru a obține valorificarea unui drept recunoscut de lege, a cărui punere efectivă în aplicare nu a fost posibilă din cauză că autoritățile competente în materie ale statului nu au realizat, în îndeplinirea atribuțiilor ce le reveneau, derularea procedurilor specifice și necesare acordării unor compensații care constituiau, în același timp, ajutoare de stat.

Astfel fiind, un drept de creanță reglementat și recunoscut de lege în favoarea proprietarilor de terenuri forestiere ca o compensație, dată fiind natura și afectațiunea specială a bunului din patrimoniul lor, a devenit iluzoriu și lipsit de substanță din cauză că autoritățile administrative ale statului, neîndeplinindu-și atribuțiile (în speță, adoptarea hotărârii de Guvern conținând normele metodologice de acordare a acestor compensații) n-au făcut posibilă valorificarea dreptului. În acest sens, inclusiv instanța de judecată sesizată anterior cu acțiunea aceleiași reclamante de obligare a Guvernului la emiterea respectivelor Norme metodologice, care să asigure cadrul normativ adecvat realizării acestor drepturi, a constatat că nu poate suplini această procedură fără nesocotirea principiului separației puterilor în stat.

De aceea, în continuare, acțiunea reclamantei îndreptată împotriva Statului, răspunzător și garant al desfășurării activității autorităților și instituțiilor sale cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor este una care justifică nu doar cadrul procesual pasiv (cum s-a arătat anterior), ci și condițiile de fond ale răspunderii delictuale.

Fundamentul răspunderii statului este unul obiectiv, dat de ideea de garanție și de risc în legătură cu activitatea autorităților sale, așa cum se desprinde la nivel de principiu din chiar legea fundamentală, conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 52 din Constituție.

Susținerea recurentului, că există o autoritate centrală în domeniul silviculturii, prin bugetul căreia se alocă anual sume de bani din bugetul statului pentru plata unor astfel de compensații și împotriva acestei autorități ar fi putut fi îndreptată acțiunea, ignoră deopotrivă fundamentul răspunderii obiective menționat anterior, precum și obiectul judecății, care nu este dat de obligarea la compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 48/2006 (plata acestora nefiind posibilă fără derularea procedurii specifice menționate reprezentată de schema ajutorului de stat, decizia Comisiei Europene și Normele metodologice emise de Guvern). În realitate, pretenția concretă dedusă judecății constă în despăgubiri pentru tergiversarea nejustificată a acestor proceduri, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate și să pună pe reclamantă într-o situație de dezavantaj economic și social în raport cu autoritățile statului, cu tot disconfortul psihic aferent demersurilor efectuate pentru concretizarea unui drept recunoscut prin lege (și rămase fără finalitate).

Astfel fiind, răspunderea civilă a Statului se activează pentru conduita ilicită a autorităților sale care nu și-au îndeplinit atribuțiile ce le reveneau în cadrul competențelor stabilite de lege (emiterea Normelor metodologice conținând criteriile și schema de calcul al compensațiilor, într-un anumit termen, care să nu lase lipsit de substanță dreptul), fiind o răspundere obiectivă, bazată, cum s-a menționat deja, pe ideea de garanție a Statului și de risc în legătură cu activitatea necorespunzătoare a organelor și autorităților sale, atunci când ele afectează drepturile și interesele legitime ale persoanelor.

De aceea, nu interesează analiza formei de vinovăție în persoana pârâtului – identificată totuși, de instanțele de fond, prin aceea că și cea mai ușoară culpă este suficientă, ea decurgând din împrejurarea că pârâtul putea să prevadă faptul că simpla nerespectare a obligațiilor legale ale instituțiilor statului era aptă să producă reclamantei un prejudiciu. Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanta și-a îndeplinit de-a lungul anilor, la timp și în mod complet, obligațiile sale de plată a impozitului și de asigurare a pazei pădurii, cu un efort financiar considerabil, fără ca, la rândul ei, să poată beneficia de plata compensațiilor corespunzătoare, periclitând siguranța materială a familiei.

Pentru argumentele arătate anterior, în legătură cu fundamentul răspunderii Statului, raportat la datele concrete ale speței, această analiză a condiției vinovăției regăsită în decizia recurată se constituie în considerente care nu au caracter necesar, de natură să intre în autoritate de lucru judecat și să sprijine soluția din dispozitiv.

În ce privește prejudiciul creat, recurentul recunoaște că „deși a rezultat din probele administrate că reclamanta a suferit un prejudiciu material și moral pe parcursul demersurilor de a intra în posesia suprafeței de 79,80 ha teren situat pe raza comunei Cireșu, județul Mehedinți sau a despăgubirilor pentru această suprafață de teren”, totuși, acesta nu s-ar afla într-un raport de cauzalitate cu vreo faptă ilicită, câtă vreme o astfel de acțiune nu îi este imputabilă.

Contrar susținerii recurentului, prejudiciul reclamat în cauză este consecința directă a conduitei ilicite descrise anterior (inacțiuni ale autorităților statului care au condus la nesocotirea cadrului normativ și atingerea drepturilor legitime ale persoanei), aptă să angajeze răspunderea statului.

Ca atare, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu este inerent, decurgând din încălcarea respectiv, împiedicarea exercițiului efectiv al unui drept subiectiv fundamental.

– Referitor la cuantumul prejudiciului, apreciat de instanțele fondului la suma de 10.000 eu, recurentul susține iarăși fără temei și corespondent în decizia atacată, că este disproporționat, fiind stabilită cu ignorarea criteriilor obiective, valoarea despăgubirilor, de 30.000 eu.

Separat de inadvertența și eroarea în care se află recurentul în legătură cu întinderea sumei la plată căreia a fost obligat, Înalta Curte constată că în cuantificarea prejudiciului instanțele de fond au operat cu criterii dezvoltate în jurisprudența națională și a instanței de contencios european în materia despăgubirilor morale.

Astfel, distinct de faptul că s-a ținut seama, cum în mod obișnuit se procedează în astfel de situații, de o evaluare în echitate, cu păstrarea raportului de proporționalitate și a justului echilibru între interesele particulare și cele generale, instanțele de fond au avut în vedere împrejurările circumstanțiale ale cauzei, date de nenumăratele demersuri întreprinse de reclamantă pentru a beneficia de dispozițiile unei legi ce îi erau aplicabile, demersuri rămase lipsite de finalitate din cauza conduitei inadecvate, cu nesocotirea cadrului legal, a autorităților administrative ale statului.

În acest sens, s-a ținut seama de stresul și disconfortul moral create reclamantei din cauza neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin lege tocmai de către autoritatea executivă a statului, cu atribuții în legătură cu adoptarea măsurilor de organizare a executării și aplicării legii. S-a reținut că, dimpotrivă, această autoritate a împiedicat finalizarea procedurilor de acordare a compensațiilor (plata acestora nefiind posibilă în absența hotărârii de Guvern conținând schema și criteriile de plată, dată fiind natura juridică a acestor sume, considerate ajutoare de stat) deși exista proiectul acestui act normativ întocmit de ministerul de resort.

Îndreptățirea la acest tip de despăgubiri morale este cu atât mai justificată, cu cât reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a solicita daune materiale (echivalentul compensațiilor de care a fost lipsită) câtă vreme s-a stabilit deja printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu aceasta, precum și printr-o decizie conținând o dezlegare cu valoare de principiu a instanței supreme, că în absența unei hotărâri de Guvern care să constituie baza legală a acordării acestor despăgubiri materiale, instanța nu poate dispune în acest sens, întrucât ar însemna o imixtiune în sfera atribuțiilor altei puteri.

Toate circumstanțele factuale ale cauzei, precum și modalitatea în care acestea s-au repercutat pe plan psihic (frustrarea în raport cu autoritățile statului, discriminarea economico-socială, afectarea demnității sociale) au fost avute în vedere împreună cu criteriile de echitate și proporționalitate care funcționează în materia daunelor morale, atunci când s-a stabilit întinderea despăgubirilor de către instanțele fondului.

Față de toate considerentele arătate, criticile deduse judecății au fost constatate nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

Sursa informației: www.scj.ro.

Neîntrunirea condițiilor materiale ale răspunderii civile delictuale. Recurs respins ca nefondat (NCPC, L. nr. 46/2008, Constituția României) was last modified: octombrie 21st, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.