Neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (NCPC, NCPC, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1053/2020

L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (5) teza a II-a; VCPC: art. 244^1; NCPC: art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 414 alin. (1), art. 415, art. 488;

Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care partea a înțeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că „dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești”.

Potrivit dezlegărilor aceleiași decizii „acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală”; „obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții”.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor citate rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

Referitor la normele legale cu privire la care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate prin cererea de repunere pe rol și prin precizarea depusă ulterior, Înalta Curte constată că acestea nu au legătură cu dispozițiile legale referitoare la cererea de repunere pe rol, astfel cum corect s-a reținut și prin încheierea care face obiectul prezentului recurs.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată prin cererea de repunere pe rol, cu referire la dispozițiile art. 244^1 din vechiul C. proc. civ., respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 414 alin. (1) C. proc. civ., precum și a normei corespunzătoare a acestui din urmă text de lege de la momentul adoptării Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aceasta, în condițiile în care, prin încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, întrucât a constatat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nici nu a cerut judecata în lipsă.

Ca atare, în cauză, învestind instanța de judecată cu o cerere de repunere pe rol, recurenta nu a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 415 C. proc. civ., pct. 1 alin. (1) al acestui articol, dispoziții care stabilesc condițiile în care poate fi reluată judecata cauzei suspendate conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din acest act normativ, anume prin „cererea de redeschidere făcută de una dintre părți”.

Astfel, excepția susținută de recurentă a vizat dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum și ale art. 414 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile cererii de suspendare a judecării cauzei pentru lipsa părților, respectiv hotârării asupra suspendării judecării procesului și căi de atac împotriva acesteia, iar nu normele legale care guvernează cererea de repunere pe rol în cuprinsul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, respectiv existența legăturii dintre excepție și cererea dedusă judecății.

Cât privește pretinsa neconstituționalitate a art. 244^1 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține că instanța de contencios constituțional, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”.

În acest sens, Înalta Curte constată că dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 au fost înlocuite cu cele ale C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

De altfel, în ceea ce privește normele de procedură incidente în cauză în raport de data formulării cererii de chemare în judecată în litigiul care face obiectul dosarului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, anume 16 martie 2017, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisiblitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar C., împotriva încheierii din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Sursa informației: www.scj.ro.