Neil McGregor lucrează împreună cu Ministerul Justiției la Noua Strategie Anticorupție, în calitate de reprezentant al Camerei de Comerț Româno-Britanică

29 mart. 2016
Vizualizari: 732

Despre

  • Noua Strategie Națională Anticorupție se află în prezent în proces de dezbatere publică și se dorește a fi lansată în mai 2016
  • Punctele slabe ale Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015
  • Un mediu curat de afaceri este un lucru bun pentru afacerile dintre Marea Britanie și România

În urma lansării consultărilor de către Ministerul Justiției cu privire la noua Strategie Națională Anticorupție, Neil McGregor, partener coordonator al McGregor & Partners și vicepreședinte al Camerei de Comerț Româno-Britanică (BRCC) s-a întâlnit cu oficiali din Minister pentru a discuta viitoarele măsuri anticorupție.

În calitate de vicepreședinte al BRCC, Neil răspunde de promovarea comerțului și investițiilor dintre Marea Britanie și România. A observat atitudinea negativă față de România susținută de anumite publicații din Marea Britanie și încearcă să în convingă pe investitorii internaționali că pot face afaceri sigure și curate în România. De asemenea, îi învață pe oamenii de afaceri din România cum pot demonstra că sunt compatibili cu eventualii parteneri de afaceri din UK și din alte țări.

UK s-a angajat într-o abordare proactivă pentru a preveni darea și luarea de mită, oriunde s-ar întâmpla acest lucru, de către societăți care fac afaceri în UK și în numele acestora, de către «asociații» lor în alte țări. România face progrese remarcabile în trimiterea în judecată a persoanelor acuzate de corupție, dar există și alte metode pentru a schimba modul prin care oamenii abordează afacerile.

UK arată care sunt pașii practici de parcurs pentru a întemeia o cultură anticorupție și am fost onorat le explic autorităților române cum funcționează acest lucru în practică, ținând cont de primele condamnări și trimiteri în judecată în UK a companiilor care nu au prevenit corupția în alte țări.

Un mediu curat de afaceri este un lucru bun pentru afacerile dintre Marea Britanie și România, precum și pentru societatea civilă în general. Ne dorim să continuăm să lucrăm cu Ministerul Justiției din România în acest domeniu foarte important.”, a explicat Neil McGregor.

Noua Strategie Națională Anticorupție se află în prezent în proces de dezbatere publică și se dorește a fi lansată în mai 2016.

Strategia Națională Anticorupție nu este un simplu document, ci un proces, un document atipic pentru politicile publice din România. Ministerul Justiției încurajează susținerea rezultatele obținute în combaterea corupției prin analize post incident și prin punerea unui accent sporit pe măsurile de prevenție și educație anticorupție. Totodată, Ministerul Justiției își dorește să crească capacitatea instituțiilor de a identifica timpuriu incidentele de integritate și a calității actelor de audit și de control managerial intern.

Punctele slabe ale Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015 au fost

  • nealocarea de resurse adecvate pentru prevenire și educație,
  • rezultate modeste în activitatea de control, audit și sancționare disciplinară,
  • aplicarea deficitară a unor măsuri preventive precum pantouflage (interdicțiile la migrarea din sectorul public spre cel privat), consilierul de etică, avertizorul de integritate, abordare formalistă a prevenirii la nivelul UAT-urilor, achiziții publice (execuția contractelor), regimul juridic al imunităților (SNA prevedea reducerea la 72 ore a duratei procedurii de încuviințare a măsurilor solicitate de procurori), implementarea standardelor și politicilor de integritate la nivelul companiilor de stat.

Noua SNA și operaționalizarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate reprezintă două dintre prioritățile Ministerului Justiției din acest an.

Neil McGregor practică dreptul comercial în România de 20 de ani și are experiență vastă în a sprijini societățile comerciale să își respecte obligațiile și să își rezolve problemele cauzate de corupție, fraudă și alte infracțiuni evazioniste. În particular, el și echipa sa de la McGregor & Partners asistă societățile în stabilirea și asigurarea că au implementate proceduri adecvate pentru a preveni corupția, așa cum prevede Legea Anticorupție din UK 2010.

Despre Camera de Comerț Româno Britanică

BRCC este camera de comerț bilaterală pentru comerț între Marea Britanie și România.

Este o entitate “non profit” deținută de membrii săi și este reprezentată atât în România cât și în Marea Britanie, operând un centru de afaceri în București dotat cu o echipă de specialiști cu normă întreagă în promovarea comerțului bilateral. Membrii BRCC includ societăți multinaționale mari precum KPMG, Vodafone, DHL, GSK și Alison Hayes pe lângă întreprinderile mici și mijlocii, astfel BRCC este capabilă să ofere membrilor săi o experiență diversificată de a desfășura afaceri pe toate nivelele.

Despre McGregor & Partners

McGregor & Partners S.C.A. este o firmă de avocați comerciali și de consultanță tip „boutique”, care își desfășoară activitatea în Europa centrală și de sud-est, cu birouri în București, România (din 1992) și în Sofia, Bulgaria (din 2006).  Firma este condusă de avocați români și bulgari cu experiență, coordonați de un avocat britanic cu aproape nouăsprezece ani de experiență de viață și de practică în regiune.  Firma păstrează legături cu fosta firmă mamă – firma internațională de avocatură, Stephenson Harwood, și de asemenea cu alte firme internaționale de avocatură din City of London și din alte părți.

Prezența noastră pe termen lung în această regiune ne permite să oferim clienților cunoștințe locale detaliate și de actualitate, o rețea extinsă de contacte și o înțelegere profundă a mediului de afaceri, cultural și politic din țările în care ne desfășurăm activitatea, precum și din Serbia și din regiunea înconjurătoare.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vizitați http://www.mcgregorlegal.eu.

Neil McGregor lucrează împreună cu Ministerul Justiției la Noua Strategie Anticorupție, în calitate de reprezentant al Camerei de Comerț Româno-Britanică was last modified: martie 29th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: