Negând activitatea avocatului, nu facem altceva decât să transformăm lumea într-un deșert

Nicolae Cîrstea: 23 septembrie 2017, Palatul Parlamentului – o aniversare frumoasă, d-le Friedmann, a Baroului București, 186 de ani de avocatură.

Iosif Friedmann-Nicolescu: Da, într-adevăr, este un moment de referință – sunt 186 de ani de avocatură bucureșteană organizată. Pentru că, dacă am merge în istoria mai veche, am găsi avocați care, în această țară, au realizat foarte multe. Ar fi, de exemplu, unul dintre cei pe care eu i-am considerat ca făcând parte dintre avocați – Tudor Vladimirescu, care, prin pregătirea pe care a avut-o și prin modul în care a reprezentat interesele țăranilor sau ale micilor proprietari în fața celor două – le-am putea spune – curți de apel, Divanul de la București și Divanul de la Craiova, care aveau activitate jurisdicțională, acesta ar fi un început. Un al doilea avocat important în istoria avocaturii românești este, fără îndoială, Avram Iancu; iar dacă vom merge mai departe, la avocații din București, trebuie să semnalăm că unii dintre cei mai mari oameni de cultură din cultura națională, oameni care au adus în diverse ramuri ale culturii un aport deosebit sunt avocații din zona aceasta geografică a Bucureștiului, care se numea Baroul de Ilfov, după modelul baroului francez, care era Baroul de Sena și nu Baroul de Paris.

Și aș aminti câteva nume care au rămas emblematice în cultura națională. Puțini știu că un mare scriitor al acestei țări, care este cunoscut ca dramaturg, a fost avocat – Tudor Mușatescu. Oare câți știu că a fost avocat în acest barou un alt scriitor – Mihail Sebastian? Dar câți știu că un filosof al culturii naționale a fost avocat – Petre Țuțea. În București există o casă memorială-muzeu. Acea casă memorială-muzeu a fost a unui poet care a fost și avocat – întâmplător, George Bacovia. Sau câți știu că un alt mare actor al teatrului românesc a fost doctor în Drept în 1942 la Milano, avocat în Baroul de Ilfov, în Baroul București, după care a fost până la sfârșitul vieții un important actor – actorul Dorin Dron? Câți știu că la Paris și-a luat doctoratul în Drept și a fost avocat în București, după aia a făcut și Conservatorul la Paris, a fost profesor universitar la institutul de teatru, mare poet – Marcel Breslașu? Dar câți știu că prin 1900-1910, la Teatrul Național din București exista un regizor și actor, care era și avocat în Baroul de Ilfov, nimeni altul decât Vasile Toneanu?! Dar câți știu că un alt avocat important și om politic a fost – și rămâne singurul, din câte îmi amintesc, care să fi dat numele unui oraș?! A fost avocatul dr. Petru Groza, care a fost, în același timp, cel care a sfințit locul și orașul lui de baștină s-a numit orașul Dr. Petru Groza. Dar câți știu că primul român din lume care, într-o concepție proprie, printr-o aparatură pe care el și-a imaginat-o, a ajuns să se înalțe cu mijloace mai grele decât aerul de la pământ, și toată lumea spune: E inginer. Numai că a fost doctor în Drept la Budapesta și zece ani avocat – nimeni altul decât Traian Vuia.

Și exemplele ar putea continua. Cine își mai amintește de o sensibilă poetă, din zona Moldovei, Magda Isanos, sau, de ce să nu amintim de acea doamnă a romanului polițist românesc – 39 de romane –, care a fost cea pe care o cunoaștem ca Rodica Ojog-Brașoveanu?! Și exemplele pot continua, nu vreau să amintesc decât un singur lucru, pe care nu trebuie să-l uităm: Prima femeie din lume care a fost studentă la o facultate de drept; prima femeie din lume care a absolvit o facultate de drept; prima femeie din lume care și-a luat doctoratul în drept  – a fost o româncă, Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu, care a urmat Facultatea de Drept la Paris.

Iată că avocații au fost – și rămân – personalități importante ale culturii naționale, chiar dacă ei sunt răspândiți pe glob. Și poate, odată și odată vom încerca să facem o mică statistică în care să arătăm ponderea avocaților care au avut tangențe cu cultura, în general, și care au adus un aport deosebit progresului omenirii.

Nicolae Cîrstea: O pledoarie frumoasă pentru perioada glorioasă a avocaturii, prin personalitățile care au profesat avocatura. Unde suntem acum, d-le Friedmann Nicolescu? Unde a fost avocatura în perioada interbelică, în special, și unde este avocatura în anul 2017?

Iosif Friedmann-Nicolescu: În anul 2017 trebuie să știm un lucru: că în momentul în care avocatului și avocaturii i se pune pumnul în gură, atunci suntem undeva la începutul dictaturii. Fiindcă negând activitatea avocatului nu facem altceva decât să transformăm lumea într-un deșert, să transformăm lumea într-o zonă de gheață. Acolo unde avocatul nu este ascultat, acolo începe dictatura. Iată, vă mai dau câteva exemple de avocați din toată lumea, care și-au adus un aport deosebit pentru drepturile și libertățile cetățenești: până acum câtva timp, la Casa Albă erau soții Obama, amândoi avocați; în Polonia, președintele Kaczinski, care a avut un sfârșit tragic, a fost avocat. Și acolo unde libertatea este la ea acasă, unde dreptatea este la ea acasă, acolo să știți că cei care conduc sau cei care sunt apreciați sunt avocați. Avocatura este singura profesie care are o încărcătură demiurgică, are o încărcătură deosebită, pentru că nu poți să fii decât undeva, în anumite sfere înalte, fiindcă avocatul apără pe cel care este după chipul și asemănarea Mântuitorului, fiindcă omul este, pe această idee a creației, creat de o anumită Forță. Iar cel care apără această ființă nu poate să fie decât o persoană aleasă. Sigur, profesia noastră este un sacerdoțiu; profesia noastră are o anumită încărcătură. Cel puțin din punct de vedere al eticii profesionale noi avem o obligație: de a-l apăra pe om, care este după chipul și asemănarea Mântuitorului.

Nicolae Cîrstea: Rămânem într-o notă optimistă, nu vreau să vă mai întreb alte lucruri legate de profesie, legate de modificări legislative și alte propuneri, pentru că ceea ce ați spus până acum e prea frumos ca să fie diluat.

Iosif Friedmann-Nicolescu: Așa este. Nu este meritul meu că în tinerețe, înainte de Decembrie ’89, puneam în fața instanțelor, inclusiv a celor militare din această țară, concluzii, mult mai liber decât le punem astăzi; eram, într-adevăr, din punct de vedere al profesiei, o profesie apreciată. În ultima vreme profesia noastră – și constat cu părere de rău – că devine o formalitate, și aceasta este datorată unei decăderi a culturii în general, pentru că a transforma o profesie frumoasă, o facultate cum este facultatea de Drept, în finalizarea căreia se dă test grilă. Este una din cele mai mari greșeli că s-a introdus testul-grilă. În facultatea de Drept trebuie să se acceadă prin examen scris și oral și toate examenele să fie scris și oral, în așa fel încât să-l poți verifica pe student, pe viitorul coleg dacă are o anumită exprimare, dacă are o anumită logică, să-l auzi vorbind, pentru că în spatele hârtiei  multe lucruri se pot întâmpla, și nu dintre cele mai fericite.

De aceea spun că trebuie să revenim la valorile culturii naționale; trebuie să revenim – și observăm un lucru care este din punctul meu de vedere criticabil sub toate aspectele – faptul că istoria Dreptului, istoria Dreptului românesc și, în general, istoria, sunt materii care au devenit undeva la marginea culturii și științei. Fiindcă – și cu aceasta pot să conchid – cine nu știe istorie va face în așa fel încât va repeta nenumărate greșeli. Este bine să știm în primul rând de unde venim, ca să înțelegem ce suntem, cine suntem și să învățăm un lucru: către ce ne îndreptăm. Pentru că nu ne este indiferent dacă ne îndreptăm către o direcție bună sau o direcție rea. De aceea, istoria trebuie să fie – și în special istoria națională –, să nu fie falsificată, să fie reală, în așa fel încât să reușim să dăm tinerei generații toate valorile care au fost perene și care ne-au ajutat să ajungem aici.

Suntem în casa aceasta minunată, în Palatul Parlamentului, în care, dacă ne amintim, în decembrie 1989, au fost niște voci care doreau chiar demolarea, doreau punerea unor bombe, ca să fie aruncată această casă în aer. Dar uitați-vă cât de minunată este această clădire; aici regăsim toate stilurile și trebuie să facem un lucru: Observăm că învățământul românesc, unde a apărut clasa 0 – pentru că învățământul nostru este, din păcate, la acest nivel, zero, fiindcă trebuie să-l dezvoltăm. Și în momentul în care învățământul românesc va ajunge la culmile pe care le-a avut în sistemul Spiru Haret de la 1900, vom face în așa fel încât noi o să ne regăsim, în acest circuit mondial al valorilor, locul pe care-l merităm. Pentru că pretutindeni, când vorbim, în istoria culturii și civilizației, vom găsi oameni de pe aceste meleaguri care aici n-au putut să se dezvolte și, din păcate, s-au dezvoltat pe alte meleaguri, aducând altora gloria.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-le Friedmann Nicolescu! Aniversare frumoasă și la mulți ani!

Iosif Friedmann-Nicolescu: Vă mulțumesc foarte mult. Vă invităm în continuare la toate manifestările baroului și trebuie să se rețină un lucru: că acolo unde baroul are o activitate recunoscută, acolo drepturile și libertățile cetățenilor sunt salvgardate; acolo unde avocaturii i se pune pumnul în gură, așa cum am mai spus, apare dictatura și dictatura distruge tot ceea ce este mai bun în om. Vă mulțumesc.