Neexecutarea în termen a lucrărilor și penalitățile de întârziere. Dovada întrunirii cumulative a condițiilor contractuale. Nedezvoltarea criticilor de nelegalitate (CPC)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1222/2016
CPC: art. 261 [art. 425 NCPC], CPC: art. 304 [art. 488 NCPC], CPC: art. 312 [art. 496 NCPC]
Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește greșita interpretare a art. 13.1 coroborat cu art. 3 din contract, care prevede că penalitățile pot fi cerute de la pârâtă de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, acest motiv de recurs nu are relevanță în cauză întrucât acest lucru nu schimbă cu nimic situația juridică a părților contractante.
Verificând actele dosarului, instanța constată că din răspunsul la interogatoriu rezultă că s-ar fi emis niște ordine de începere a lucrărilor, însă acestea nu reprezintă o recunoaștere a pârâtei cum că reclamanta a emis respectivele ordine. Mai mult decât atât, nici reclamanta nu susține în cadrul motivelor de recurs că ar fi emis un asemenea ordin de începere a lucrărilor.
Or, în raportul juridic ce formează obiectul contractului din litigiu, dreptul reclamantei la penalități de întârziere se năștea doar în situația în care neexecutarea în termen a lucrărilor se datora culpei exclusive a executantului, respectiv a pârâtei SC B. SRL.
Înalta Curte mai apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor contractuale, respectiv a obligațiilor sale referitoare la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, care în cauză era obligatoriu, contrar susținerilor recurentei. În consecință, instanța constată că reclamanta se află în culpă pentru neîndeplinirea propriilor obligații contractuale, motiv pentru care nu poate pretinde acordarea penalităților de întârziere astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât obligațiile contractuale reciproce ale părțile se află în strânsă legătură, părțile asumându-și întocmai și efectele pe care le implică neîndeplinirea propriilor obligații.
În consecință prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3 coroborat cu art. 13.1 din contract și care erau obligatorii pentru derularea raporturilor contractuale dintre părți, Înalta Curte apreciază că nu pot fi solicitate penalități decât pentru nerespectarea termenului de o lună de la emiterea ordinului și predarea lucrărilor executate până la acel moment. Însă cum prima obligație, care aparține reclamantei, de emitere a ordinului nu a fost îndeplinită, obligarea pârâtei la penalități nu este întemeiată.
În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că și celelalte critici ale reclamantei referitoare la data începerii executării lucrărilor de către pârâtă, executarea sau nu a acestor lucrări, garanția de bună execuție, comanda din 2008, care sunt în strânsă legătură cu critica vizând penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă sunt, de asemenea, nefondate, ca urmare a nedovedirii de către recurentă a îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 3 și 13.1 din contract.
În continuare, examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. [art. 488 NCPC], care prevede situația când instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că recurenta-reclamantă nu dezvoltă criticile de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în acest temei legal, astfel încât Înalta Curte va respinge ca nefondat acest motiv de recurs prin raportare la considerentele deciziei recurate și având în vedere că argumentele instanței de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. [art. 425 NCPC]
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. [art. 488 NCPC], care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă nu a indicat în concret dispozițiile legale care au fost încălcate sau aplicate greșit. Hotărârea instanței de apel a fost motivată în fapt și în drept, astfel încât și acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.
În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. [art. 496 NCPC] va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL Bacău prin administrator judiciar C. Iași SPRL – Filiala Bacău.
Sursa informației: www.scj.ro.
