Neconstituționalitate parțială (comunicat CCR): art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene

12 mai 2021
Vizualizari: 358

Decizia CCR

Actul normativSumar
 

D.C.C. pronunțată în ședința din 12 mai 2021

art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011

Neconstituționalitate parțială

 

Conform site-ului oficial (www.ccr.ro), în ședința din 12 mai 2021, Curtea Constituțională s-a reunit, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, pentru a dezbate excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

 

Obiectul excepției de neconstituționalitate

 

Art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011:

„(2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate:

a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar.”

 

D.C.C. pronunțată în ședința din 12 mai 2021

 

În ședința din data de 12 mai 2021, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt constituționale în măsura în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene suspendă pentru beneficiarii privați plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de către aceștia, aferente contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare a căror aplicare a fost suspendată și pentru care a fost formulată sesizarea.

 

Sursa informației

Neconstituționalitate parțială (comunicat CCR): art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene was last modified: mai 12th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.