Neconstituționalitate (M. Of. nr. 674/02.08.2018): Dispozițiile Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative

3 aug. 2018
Vizualizari: 599
Decizia CCRActul normativSumar

D.C.C. nr. 531/2018

(M. Of. nr. 674 din 2 august 2018)

Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative

Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative este neconstituțională.

 

În M. Of. nr. 674 din 2 august 2018, s-a publicat D.C.C. nr. 531/2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative.

 

Obiectul sesizării de neconstituționalitate

 

Dispozițiile Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative

 

D.C.C. nr. 531/2018

 

Prin D.C.C. nr. 531/2018, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative este neconstituțională.

 

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. dă expresie unei operațiuni juridice cu caracter individual, aplicabile, prin definiție, numai unui singur caz expres determinat, creând o societate cu un singur acționar supusă regulilor prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990 (rep. în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004), și art. 17 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990; cu modif. ult.), potrivit cărora „unitățile economice de interes republican se organizează ca societăți comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, și a rolului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituție.

Neconstituționalitate (M. Of. nr. 674/02.08.2018): Dispozițiile Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative was last modified: august 3rd, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.