Neconstituționalitate (M. Of. nr. 205/07.03.2018): Art. 233^1 („Colaborarea cu organele de urmărire penală”) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

În M. Of. nr. 205 din 7 martie 2018, a fost publicată Decizia CCR nr. 654/2017 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233 și art. 233^1 din Codul de procedură fiscală, art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

Codul de procedură penală

„Art. 421 („Soluțiile la judecata în apel”)

Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

(…)

2. admite apelul și:

b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetentă, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă”.

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 „Art. 233 („Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni”)

Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni în condițiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, este de competența organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condițiile art. 214 din Codul de procedură penală”.

„Art. 233^1 („Colaborarea cu organele de urmărire penală”)

(1) În situația în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activități de constatare, cercetare și conservare de probe.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuții de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în înțelesul art. 110”. 

Astfel, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională, a constatat că alin. 1 al art. 233^1 din Codul de procedură fiscală, text introdus prin art. XI pct. 11 din O.U.G. nr. 54/2010, face trimitere la art. 135 alin.(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, Curtea a observat că la momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 54/2010, art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cuprindea un număr de 3 alineate.

În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 233^1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală făceau referire la art. 135 alin.(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acest din urmă text nemaifiind în vigoare.

Curtea a reținut că, deși trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate presupune luarea în considerare a unei norme abrogate. La momentul recurgerii la procedeul legislativ al trimiterii la alte acte normative, norma la care se face trimitere trebuie să fie o normă în vigoare, aparținând fondului activ al legislației. Curtea a apreciat că, dacă s-ar permite adoptarea unei norme de trimitere, care are în vedere o dispoziție abrogată anterior, s-ar ajunge la situația ca, printr-un procedeu legislativ nepermis, să se repună în vigoare norme abrogate. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție abrogată la acel moment, se încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative. În consecință, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, cu unanimitate, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblu, precum și cea a dispozițiilor art. 233 și art. 233^1 alin. (2)-(5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.