Neconstituţionalitate (M. Of. nr. 373/02.05.2018): Legea pentru modificarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

În M. Of. nr. 373 din 2 mai 2018, s-a publicat D.C.C. nr. 62/2018 privind obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Legea pentru modificarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Pentru a admite această obiecție, Curtea a pornit de la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, și a constatat că referitor la cerințele de calitate a legii, se observă că aceasta a avut în vedere aspecte intrinseci actului normativ, și anume diferite deficiențe sau insuficiențe de redactare care afectează claritatea, precizia, previzibilitatea și accesibilitatea normei juridice, iar prin nerespectarea acestor cerințe se aduce atingere unor drepturi, libertăți sau principii fundamentale. Astfel, Curtea a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Din jurisprudența indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanța constituțională a principiului legalității, esențial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei, previzibilității și ale accesibilității normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang constituțional.

Raportat la criticile privind principiul bicameralismului, Curtea a reținut că acesta se întemeiază pe art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție și a fost dezvoltat printr-o solidă și constantă jurisprudență. În esență, Curtea a stabilit două criterii esențiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, pe de altă parte, existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Sintetizând, se poate afirma că principiul bicameralismului se caracterizează prin câteva elemente imuabile, în funcție de care se poate decide respectarea sa. Astfel, trebuie avut în vedere (a) scopul inițial al legii, în sensul de voință politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepție originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanțiale, de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configurație semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

Astfel, Curtea reține că utilizarea sintagmei cu semnificație generică a „companiilor de apă și transport”, în cuprinsul art. I teza întâi din legea examinată, fără nominalizarea acestora sau măcar cu indicarea unor criterii minimale de referință pentru identificarea lor, nu reprezintă o modalitate de legiferare care să confere destinatarului normei configurarea în mod rezonabil a conduitei de urmat, în primul rând pentru că norma juridică nu determină în mod precis și lipsit de echivoc destinatarii săi. Același viciu de constituționalitate, dat de lipsa unor criterii obiective minimale de determinare a destinatarilor normei, este observat și în privința soluției legislative cuprinse la art. I teza finală și art. II din legea examinată, potrivit căreia Guvernul poate, prin hotărâre, să excepteze alte companii de la prevederile O.U.G. nr. 109/2011. Așa cum s-a arătat mai sus, dincolo de actul neconstituțional al „de-sesizării” Parlamentului în această materie și atribuirea competenței de legiferare Guvernului, fără a trasa, prin lege, criterii obiective și condiții clare pentru includerea altor companii pe lista excepțiilor, Curtea remarcă potențialul de imprevizibilitate și inaccesibilitate legislativă creat prin dispozițiile mai sus indicate, deoarece nu se poate cunoaște, a priori, când, în ce condiții și care societăți vor fi excluse, schimbarea regimului juridic aplicabil în privința guvernanței corporative putând interveni prin hotărâre a Guvernului oricând, intempestiv și fără nicio justificare, cu afectarea modalității de organizare și funcționare a activității respectivei entități.

Apoi, Curtea subliniază că viciul de neconstituționalitate mai sus relevat vizează exclusiv modalitatea de reglementare a exceptărilor de la aplicarea O.U.G. nr. 109/2011, respectiv prin hotărâre a Guvernului, Parlamentul având competența de a proceda la adoptarea acestora prin lege, în conformitate cu dispozițiile din Legea fundamentală a căror nesocotire a fost constatată pe calea controlului de neconstituționalitate a priori.

Prin urmare, pentru aceste motive, Curtea a constatat legea examinată contravine prevederilor art. 1 alin. (4) și alin. (5) și ale art. 61 din Legea fundamentală și este neconstituțională, în ansamblul său.