Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor – RESPINGERE

15 iun. 2017
Vizualizari: 1017
Decizia CCRActul normativSumar
D.C.C. pronunțată în ședința din 14 iunie 2017Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilorPrevederile Legii  privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt constituționale, în raport de criticile de neconstituționalitate formulate.

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ședința din 14 iunie 2017, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a soluționa obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulată de un număr de 81 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor

 

D.C.C. pronunțată în ședința din 14 iunie 2017 

Prin Decizia pronunțată în ședința din 14 iunie 2017, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că prevederile Legii  privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt constituționale, în raport de criticile de neconstituționalitate formulate. 

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate, referitoare la încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii, prin raportare la prevederile art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate. În acest sens, Curtea a reținut, în principal, faptul că  soluțiile legislative cuprinse în dispozițiile de lege examinate, de completare a  art. 9 din Legea nr. 96/2006, nu afectează concepția generală ori caracterul unitar al actului normativ de bază, integrându-se armonios și în continuarea contextului normativ reglementat la alin. (2) al art. 9. Totodată, Curtea a constatat că propunerea legislativă a fost elaborată cu luarea în considerare a jurisprudenței în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, Decizia nr. 1231 din 29 septembrie 2009), reglementând, prin lege, și nu prin regulament parlamentar, posibilitatea invitării, de către comisia de anchetă, a oricărei alte persoane (străine raportului constituțional dintre Parlament și Guvern), care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată.

De asemenea, în ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, referitoare la încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție, Curtea a constatat, observând, de exemplu, prevederile art. 2 – Suveranitatea, art. 61 – Rolul și structura (Parlamentului), art. 64 alin. (4) – Organizarea internă (a Parlamentului) și ale art. 111 – Informarea Parlamentului, precum și jurisprudența sa în materie (Decizia nr. 1231 din 29 septembrie 2009, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012), că procedurile reglementate prin dispozițiile legii supuse controlului de constituționalitate nu imprimă activității comisiei de anchetă un autentic caracter jurisdicțional, deoarece această comisie nu pronunță hotărâri sau sentințe (nu spune dreptul – juris dictio) și nu interferează cu nicio entitate publică având competențe de înfăptuire a justiției. Prin urmare, nu poate fi reținută critica privind nerespectarea principiului separației și echilibrului puterilor sau a cooperării loiale între autoritățile publice.

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul CCR (www.ccr.ro).

Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor – RESPINGERE was last modified: iunie 15th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.