Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

27 iun. 2017
Vizualizari: 5643
Decizia CCRActul normativSumar
D.C.C. pronunțată în ședința din 22 iunie 2017Art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penalăSintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației” din cuprinsul acestora este neconstituțională.

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ședința din 22 iunie 2017, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a soluționa obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

 

Codul de procedură penală

„Art. 348 

(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207”.

 

D.C.C. pronunțată în ședința din 22 iunie 2017

 

Prin Decizia pronunțată în ședința din 22 iunie 2017, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală și a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației” din cuprinsul acestora este neconstituțională.

Pentru a pronunța soluția mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 348 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16, art. 21 alin. (1)-(2), art. 23, art. 24 și art. 129, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate cu rechizitoriul ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației, se pronunță, în primă instanță, asupra unor măsuri preventive dispuse în cauză.

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul CCR (www.ccr.ro).

Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală was last modified: iunie 27th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.