Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Potrivit comunicatului CCR din data de 31 mai 2017, Plenul Curții Constituționale s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, formulată de Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

Astfel, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că prevederile art. II și III din Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

Conform respectivului comunicat, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea a constatat că există deosebiri majore de conținut între forma inițiatorului și a primei Camere sesizate, pe de o parte, și forma adoptată de cea de-a doua Cameră, pe de altă parte. Dacă inițial proiectul de lege în discuție a avut în vedere aprobarea O.U.G. nr. 95/2016 care reglementa măsuri care privesc buna administrare a justiției circumscrise unor aspecte tehnice [prorogarea aplicării unor dispoziții legale, planul de acțiune cuprinzând necesarul de spații], legea, astfel cum a fost adoptată în Camera decizională, modifică prevederi substanțiale ale Codului de procedură civilă, mai exact aspecte care țin de modificarea motivelor pentru care se poate formula calea extraordinară de atac a revizuirii. Prin urmare, Curtea a constatat  că modificările aduse Codului de procedură civilă, prin art. II și III ale legii criticate, sunt unele de substanță operate asupra formei adoptate de prima Cameră sesizată, care, evident, nu au fost avute în vedere de aceasta, ceea ce contravine principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, Curtea a statuat că legea de aprobare a ordonanței de urgență poate să reglementeze numai în privința domeniilor în care intervine ordonanța de urgență și, eventual, să asigure măsurile conexe de corelare sau de politică legislativă necesare pentru realizarea obiectului său propriu de reglementare. Nerespectându-se această exigență constituțională, Curtea a constatat că art. II și III din legea criticată încalcă, pe de o parte, art. 115 alin. (7) din Constituție, iar, pe de altă parte, art. 1 alin. (5) din Constituție, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea a statuat că dispozițiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură civilă] încalcă art.147 alin. (4) din Constituție și neagă autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, element component al securității juridice, întrucât extinde în mod nepermis sfera hotărârilor judecătorești care pot fi revizuite în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curtea Constituțională.

Cu privire la dispozițiile art. II pct. 1 din lege [cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 13 și 14 din Codul de procedură civilă], Curtea a statuat că reglementarea normativă criticată consacră, în realitate, un mijloc de realizare a controlului de constituționalitate, respectiv controlul de constituționalitate a hotărârilor judecătorești, și nu un motiv de revizuire. Or, exercitarea controlului de constituționalitate nu ține de competența instanțelor judecătorești, ci a Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea art. 124 alin. (1), art. 126 alin.(1) și art. 142 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, cu privire la dispozițiile art. II pct. 1 din lege [cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 15 din Codul de procedură civilă], Curtea a statuat că acestea reglementează motive de nelegalitate ale hotărârii judecătorești, aspect care este analizat în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, și nu a revizuirii. De asemenea, Curtea a reținut că, prin modul său de formulare, dispozițiile criticate nu respectă cerințele constituționale de calitate a legii. Drept pentru care, Curtea a constatat încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) referitor la calitatea legilor.

Cu privire la prevederile art. II pct. 2 și 3 din lege, Curtea a reținut că acestea, reglementând procedura de judecată aplicabilă în privința noilor motive de revizuire reglementate, sunt contrare mutatis mutandis art. 1 alin. (3) și (5), art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Cu privire la prevederile art.III din lege, Curtea a constatat că acestea constituie premisa repunerii în discuție cu caracter retroactiv a tuturor hotărârilor judecătorești definitive pronunțate după 1991, data adoptării Constituției României. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea principiului neretroactivității legilor și al securității raporturilor juridice, precum și a dreptului la un proces echitabil și caracterul de stat de drept al României [art. 1 alin. (3) și (5), art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituție].

Sursa informației