Despre
- 3 noiembrie 2015
- Excepție de neconstituționalitate admisă
- Art. 222 alin. (10) Cod procedură penală
Recomandări
-
Astăzi, în ședința de Guvern: Proiectul de lege pentru completarea anexei din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și alte acte normative
-
Legea privind Codul de procedură fiscală, Legea privind anularea unor obligaţii fiscale și alte acte normative (promulgate)
-
INM. Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai curţilor de apel (Pitești, 14-15 noiembrie 2019)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
D.C.C. din 3 noiembrie 2015 | Actul normativ | Articol | Sumar |
Neconstituționalitate | Cod procedură penală | Art. 222 alin. (10) | Dispozițiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale |
Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ședința din 3 noiembrie 2015, Curtea s-a reunit pentru a dezbate cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală.
Art. 222 alin. (10) („Durata arestului la domiciliu”) din Codul de procedură penală
„Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale”.
Prin Decizia pronunțată în ședința din 3 noiembrie 2015, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Alte precizări cu privire la D.C.C. din 3 noiembrie 2015
Curtea a reținut că măsura arestului la domiciliu este similară măsurii arestului preventiv, atât sub aspectul includerii sale de către legiuitor în categoria măsurilor preventive, cât și sub aspectul naturii sale privative de libertate. De asemenea, Curtea a constatat regimul juridic identic aplicabil celor două măsuri preventive cu privire la cauzele și condițiile în care acestea pot fi dispuse sau prelungite. Așadar, având în vedere că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată, prin dispozițiile Legii nr. 135/2010, la o dată ulterioară revizuirii Constituției și că la data revizuirii Legii fundamentale singura măsură preventivă privativă de liberate, în afara reținerii, era arestarea preventivă, Curtea a conchis că dispozițiile art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, care fac referire doar la arestarea preventivă, atunci când stabilesc o durată maximă a acestei privări de libertate (180 de zile), vizează toate măsurile preventive privative de libertate prevăzute de normele procesual penale în vigoare. Prin urmare, dispoziția criticată care prevede că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive contravine normei constituționale menționate.
Pentru a vedea respectivul comunicat de presă vizitați site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro).