Necesitatea intervenţiei Curţii Constituţionale pentru corectarea inegalităţii procesuale între părţi în cadrul contestaţiei în anulare, având în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cauzelor de încetare a procesului penal

4 feb. 2025
Vizualizari: 275
  • Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (1)
  • Legea nr. 241/2005: art. 12
  • Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)-(3)
  • NCP: art. 35 alin. (1)
  • NCP: art. 396 alin. (1)
  • NCP: art. 5
  • NCP: art. 75 alin. (2) lit. b)
  • NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
  • NCPP: art. 396 alin. (6)
  • NCPP: art. 426 lit. b)
  • NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 8

Prin cererea depusă la 21 februarie 2024, recurentul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., arătând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 270 din 2 aprilie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând încheierea recurată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

– excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

– excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

– excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală (dosarul nr. x/2019), are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Instanța constată că este îndeplinită și această ultimă condiție, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziția a cărei constituționalitate este contestată având legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizând procedura admisibilității în principiu a căi extraordinare de atac a recursului în casație (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. privește un caz în care se poate face recurs în casație).

În acest sens se observă că, în cauză, inculpatul A. a fost formulat recurs în casație [împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, prin care, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. x, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale în perioada 01 martie 2014 – 19 septembrie 2016)] și a invocat cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., iar în etapa admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație instanța verifică, din punct de vedere formal, corespondența între cazurile de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. În speță, recurentul inculpat A. a susținut că, în mod greșit, nu s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât erau incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1)1 și 12 din Legea nr. 241/2005 care reglementează o cauză de nepedepsire, invocând, astfel, prin motivele formulate, teza inversă reglementată de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. („în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”).

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, vizând chiar textul de lege (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..) care determină inadmisibilitatea recursului în casație, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 21 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, va casa încheierea atacată și, rejudecând, va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

~~~~~~~~~~

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În ceea ce privește dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., se observă că acestea prevăd că hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (…) 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Înalta Curte apreciază că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Constituția României, referitoare la egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție, întrucât, în actuala reglementare, sunt supuse casării doar hotărârile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin care în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, nefiind, însă, reglementată posibilitatea de a supune controlului de legalitate hotărârea instanței de apel atunci când, dintr-o eroare în aplicarea legii, nu s-a dispus încetarea procesului penal, deși aceasta era soluția legală.

Așadar, în forma în care este reglementat la acest moment cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în ipoteza pronunțării greșite a instanței asupra unei cauze de încetare a procesului penal, textul permite doar procurorului și părții civile să atace soluția eronată de încetare a respectivului proces, iar nu și inculpatului soluția simetrică, și anume constatarea lipsei incidenței a unei asemenea cauze.

Este adevărat că inculpatul poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 426 lit. b) C. proc. pen.., care prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: (…) b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. În această situație, însă, omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, întrucât nu au fost analizate aspectele care ar fi putut conduce la o soluție de încetare a procesului penal.

Sub acest aspect, este avută în vedere și decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Înalta Curte apreciază că intervenția Curții Constituționale este necesară având în vedere că, raportat și la cele stabilite prin decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017), legea procesual penală nu oferă părții un remediu efectiv, contestația în anulare vizând exclusiv omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, nu și pronunțarea greșită asupra unei astfel de cauze. În acest context, se observă că se creează o inegalitate procesuală evidentă între procuror și partea civilă, pe de o parte, care pot invoca cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în situația în care în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal și inculpat, pe de altă parte, acesta din urmă fiind lipsit de posibilitatea exercitării recursului în casație conform propriului său interes, respectiv atunci când în mod greșit instanța de apel nu a dispus încetarea procesului penal.

Deopotrivă, instanța are în vedere și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 453 din 24 iunie 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 07 decembrie 2020), după cum urmează:

„26. (…) contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive, în vederea îndreptării unor erori de procedură, ce nu au putut fi invocate în faza apelului. Acest aspect rezultă, de altfel, și din analiza cazurilor în care aceasta poate fi exercitată, reglementate la art. 426 lit. a) și c)-i) din C. proc. pen.

27. Curtea reține, de asemenea, că, spre deosebire de contestația în anulare, recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive prin care este soluționat fondul cauzei și are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.

28. Cauzele de încetare a procesului penal sunt, conform art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., cele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din același cod, respectiv: lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [art. 16 alin. (1) lit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii [art. 16 alin. (1) lit. g)]; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h)]; există autoritate de lucru judecat [art. 16 alin. (1) lit. i)]; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [art. 16 alin. (1) lit. j)].

29. Având în vedere natura cauzelor de încetare a procesului penal anterior enumerate, orice greșită apreciere a instanței cu privire la incidența acestora constituie o greșeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătorești astfel pronunțate.

30. Spre deosebire de ipoteza anterior invocată, omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluție de încetare a procesului penal.

31. Așa fiind, invocarea de către persoana condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal, care ar fi existat la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive de condamnare și asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat – și nu doar a incidenței în cauza în care persoana a fost condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe – presupune o critică a raționamentului judiciar făcut de instanța de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de persoana condamnată, cauză analizată cu prilejul soluționării apelului, și, implicit, o reevaluare a fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestația în anulare într-un apel deghizat.

32. Având în vedere diferențele dintre calea extraordinară de atac a contestației în anulare și cea a recursului în casație, Curtea reține că o asemenea greșeală juridică (constând în faptul că instanța s-a pronunțat greșit cu privire la lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal) ar putea fi îndreptată, eventual, pe calea recursului în casație, aceasta fiind calea de atac reglementată de legiuitor în scopul îndreptării erorilor de drept comise cu prilejul judecării apelului. Spre deosebire de aceasta, incidența unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe va fi invocată pe calea contestației în anulare, care are ca scop îndreptarea unor erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului.

33. Curtea reține însă că ipoteza invocată de autorul excepției de neconstituționalitate nu se regăsește, în prezent, printre cazurile în care poate fi invocat recursul în casație, întrucât art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. vizează, în mod expres, doar ipoteza dispunerii în mod greșit a încetării procesului penal, nu și soluția simetrică a greșitei nedispuneri a încetării procesului penal. Reglementarea acestei din urmă soluții ar putea constitui obiectul unei viitoare intervenții legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din C. proc. pen. sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constituționalitate a dispozițiilor legale anterior menționate.

34. Prin urmare, Curtea reține că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., pe când, soluția greșitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situația în care instanța, în mod eronat, a constatat lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, având în vedere natura instituției recursului în casație, greșita pronunțare a instanței cu privire la lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal este necesar a fi reglementată la art. 438 din C. proc. pen.”.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 21 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, va casa încheierea atacată și, rejudecând, va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Necesitatea intervenției Curții Constituționale pentru corectarea inegalității procesuale între părți în cadrul contestației în anulare, având în vedere omisiunea instanței de a se pronunța asupra cauzelor de încetare a procesului penal was last modified: februarie 3rd, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.