Ne-am propus să implementăm un program de educație juridică în școli în ideea în care fiecare dintre colegii avocați care-și doresc să meargă în școlile din Timișoara și din județul Timiș

2 oct. 2019
Vizualizari: 721

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl avocat Cezar Obârșie, în cadrul lucrărilor conferinței „Specialiști de referință despre problemele actuale în codurile României” – 14 septembrie 2019, Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Bine te-am regăsit, Cezar!

Cezar Obârșie: Asemenea. Mă bucur că ne revedem, și ne revedem din ce în ce mai des la Timișoara, semn că Timișoara și noi, în principiu, colegii avocați, suntem prietenii Universului Juridic și cred că și ai tăi personal.

Nicolae Cîrstea: Îți mulțumesc. De când nu ne-am văzut, au apărut mici schimbări în activitatea profesională – ești nou membru al Consiliului Baroului Timiș. Care sunt ideile și proiectele cu care i-ai convins pe colegi să te voteze?

Cezar Obârșie: Îți mulțumesc pentru faptul că mă întrebi aceste lucruri. Da, sunt membru nou în Consiliul Baroului Timiș. Cred că pe colegi i-am convins prin faptul că nu neapărat că sunt nou ca prezență în avocatură și în rândul lor, ci prin faptul că mi-am dorit să intru și să aduc un plus de activitate în Baroul Timiș. Eu cred că, în acest moment, echipa din care fac parte, a conducerii Baroului Timiș, împreună cu dl decan, chiar face lucruri bune. I-am convins prin faptul că, de-a lungul activității mele ca avocat, m-am implicat în tot felul de programe și de activități, fără a fi în conducerea baroului sau de a dori acest lucru. Trebuie să recunosc că nu a fost doar o ideea a mea de a fi în conducere, nu am avut niciodată veleități de a dori aceste lucruri, ci prin faptul că, făcând dezinteresat aceste lucruri, ei și-au dorit și chiar mi-au solicitat să fiu. Și le continui toate aceste activități pe care mi le-am propus. Trebuie să vă spun că ce mi-am propus este ca, împreună cu colegii, să implementăm un program de educație juridică în școli, în ideea în care fiecare dintre colegii avocați care-și doresc – și sunt peste 100, aproape 200 de colegi care-și doresc – să meargă în școlile din Timișoara și din județul Timiș. Problemele pe care le vedem la televizor și le auzim în media, legate de infracționalitatea în rândul tinerilor, cred că impun acest lucru. Pot să vă spun că în Timișoara, la Liceul Pedagogic, s-a implementat pentru prima dată o oră de educație juridică, la clasa a XI-a, este un program-pilot. Să sperăm că noi vom reuși să-l dezvoltăm și să-l implementăm la fiecare școală din Timișoara și din județ.

Nicolae Cîrstea: Care sunt lucrurile cele mai importante pe care ți-ai dori să le rezolve Consiliul Baroului Timiș la sfârșitul celor patru ani de mandat?

Cezar Obârșie: Eu mi-aș dori ca propunerile sau ideile pe care fiecare dintre consilieri le are să le ducem la capăt. Și eu cred că echipa din care fac parte, mandatat fiind de către colegii din barou, le va duce la bun sfârșit. Una dintre aceste activități este cea din care și astăzi avem această conferință, este de a face mai multe conferințe, de a ne întâlni și de a promova aceste lucruri. De asemenea, mai avem proiecte legate de a colabora cu barouri din țară, cu atât mai ușor, pentru că deja facem aceste lucruri, cu barouri din alte țări. Există un proiect de asemenea natură, în luna octombrie o să avem o ieșire, în Franța, pentru a discuta… noi încercăm și solicitarea noastră este de a ne înfrăți cu baroul din Paris, din Lyon sau din Versailles… o să vedem. Dorința, repet, este atât a noastră, dar, având în vedere că activitatea baroului și a UNBR în principal, nu face decât ca aceste dorințe și proiectele noastre și ale tuturor celor care au intrat în conducerile barourilor și a UNBR, este ca aceste lucruri să se realizeze.

Nicolae Cîrstea: La nivelul Baroului Timiș numele tău se identifică cu Raliul Juriștilor. Care e scopul acestui proiect și care sunt perspectivele lui?

Cezar Obârșie: Mă ocup de Raliul Juriștilor chiar înainte de a fi avocat în Baroul Timiș. L-am preluat, îl continui de când am devenit avocat; îl continui acum, de când chiar sunt consilier. M-am bucurat de sprijinul d-lui decan și al colegilor din conducerea baroului și anterior, cu atât mai mult. Da, cred că mă identific cu acest proiect, mă ocup de peste 20 de ani de acest lucru. Scopul lui în principal este de a socializa, de a ieși din mediul în care ne desfășurăm activitatea. În același timp, ne întâlnim cu colegi și din alte barouri, nu este doar al Baroului Timiș; este un raliu al juriștilor în care participă colegi și din barourile învecinate, și nu numai. Este, de fapt, o activitate care se mulează perfect pe un raliu, să zic așa, adevărat, doar că îl aducem la nivelul nostru, de neprofesioniști în ale raliurilor, dar încercăm ca acest lucru să-l facem an de an și să-l ducem la un alt nivel.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi mesajul avocatului Cezar Obârșie pentru noii colegi care au intrat anul acesta în profesie? Au fost două examene, probabil aprox. 100 de noi colegi.

Cezar Obârșie: În primul rând sper că au intrat în această profesie pentru că și-au dorit și le place această profesie, care nu este deloc ușoară. Le doresc să abordeze cu cea mai mare seriozitate, pentru că la ceea ce dumnealor vor fi supuși în meandrele dreptului, nu le va fi ușor. Le doresc să-și asculte maeștrii; le doresc să participe la activitățile pe care atât INPPA, cât și Baroul Timiș, le organizează și, până la urmă, le doresc să fie buni colegi.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, Cezar. Sper să te regăsim și cu proxima ocazie la fel de optimist și de determinat în sprijinul colegilor din barou, dar și în general.

Cezar Obârșie: Vă mulțumesc încă o dată și sper să ne vedem de fiecare dată cu mare plăcere.

Ne-am propus să implementăm un program de educație juridică în școli în ideea în care fiecare dintre colegii avocați care-și doresc să meargă în școlile din Timișoara și din județul Timiș was last modified: octombrie 2nd, 2019 by Cezar Obârșie

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice