I.N.P.P.A. – Profilul formatorului

22 dec. 2014
Vizualizari: 2021

Despre

  • Hotărârea nr. 60 din 12 decembrie 2014
  • Consiliul de Conducere al I.N.P.P.A
  • Profilul formatorului

Pe site-ul I.N.P.P.A., a fost publicată Hotărârea nr. 60 din 12 decembrie 2014 privind aprobarea profilului formatorului în cadrul I.N.P.P.A.

Hotărârea a fost adoptată de către Consiliul de Conducere al I.N.P.P.A. în conformitate cu dispozițiile art. 311 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și 13 alin. (d) din Statutul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și art. 10 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.N.P.P.A.

De asemenea, Consiliul de Conducere, a luat în considerare și dezbaterile care au avut loc în cadrul ședinței comune a Consiliului de Conducere al I.N.P.P.A. și Comisia Permanentă a UNBR din data de 12 decembrie 2014.

Conform art. 1 din Hotărâre, se aprobă profilul formatorului I.N.P.P.A., profil ce este prezentat în Anexa nr. 1 la această hotărâre.

Potrivit art. 2 alin. (1), Directorul .I.N.P.P.A., prin conlucrare cu directorii centrelor I.N.P.P.A. și cu concursul lectorilor – responsabili ai disciplinelor de studiu, vor transmite Consiliului de Conducere fișele de apreciere ale lectorilor aflați în baza de date a I.N.P.P.A. și a centrelor teritoriale, în vederea definitivării corpului de lectori ai I.N.P.P.A., potrivit profilului prevăzut la art. 1 și a evaluărilor realizate în cursul anilor precedenți.

Alin. (2) stabilește faptul că fișele prevăzute anterior se vor comunica la I.N.P.P.A. București până cel mai târziu la 20 ianuarie 2015, pentru ca, în ședința din 30 ianuarie, să poată fi definitivată lista lectorilor pentru anul 2015.

Conform art. 3, hotărârea se comunică centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A., membrilor Consiliului UNBR și se publică pe site-ul I.N.P.P.A.

Anexa nr. 1 la această hotărâre stabilește profilul specialistului în dezvoltarea competențelor profesionale ale avocaților stagiari.

Pct. 1 din Anexă definește, pe lângă alte elemente și termenul de specialist. Conform lit. a, specialist I.N.P.P.A. este persoana care proiectează, derulează, evaluează și revizuiește activități teoretice și practice sau programe de studiu, prin lege specială, în vederea asigurării exercitării calificate a dreptului la apărare și a competenței profesionale a avocaților, în cadrul I.N.P.P.A.

Pct 2. stabilește metoda de identificare a profilului. Potrivit acestuia, se stabilesc, mai întâi, competențele de care au nevoie specialiștii pentru a crea module de pregătire de calitate, apoi competențele cerute acestora din punct de vedere al teoriei învățarii. Se urmărește, mai apoi, apropierea practicii de reprezentanții profesiei. De asemenea au loc discuții între UNBR, I.N.P.P.A. și specialiști. În final, se face o analiză calitativă a conținutului pregătirii.

Pct. 3 prevede competențele cheie cerute viitorilor avocați. Conform acestuia, viitorii avocați trebuie să fie motivați, integrii, riguroși, imaginativi și profesioniști specializați. Trebuie să fie abili intelectual, să aibă instinct antreprenorial dezvoltat, să fie energici și cu multă putere de muncă. Aceștie trebuie să fie spirite comerciale și la curent cu știrile, capabili de a relaționa cu clienții, să observe ușor detaliile și, nu în ultimul rând, capabili de a lucra în echipă și de a o conduce.

Pct. 4 prevede conceptualizările, tipurile de intervenții ale specialistului I.N.P.P.A. și modalitățile de pregătire. Ne rezumăm aici la a menționa aceste metode: recurgerea la modele, metoda practicii ghidate, metoda schelei, metoda articulării, metoda gândirii în acțiune, metoda explorării.

Mai departe, pct. 5 stabilește rolul specialistului I.N.P.P.A. Acesta trebuie, printre altele, să sprijine cursanții, să-i determine să se cunoască pe sine și să se poziționeze în raport cu ceilalți, trebuie să construiască competențe, să pună accentul pe dinamica de grup, să știe să lucreze și să formeze gândirea pe raportul dintre teorie – cunoștințe – practică – acțiune – rezultat.

În sfârșit, pct. 6 stabilește competențele specialistului I.N.P.P.A. Conform acestuia, specialistul trebuie să arate competențe în materie de educație, competențe sociale, competențe didactice, competențe în materie de evaluare, competență în domeniul didactic și de gândire, competențe tehnice, competențe științifice, competențe de organizare, competențe antreprenoriale, competențe de reflecție, competențe personale, competențe profesionale.

Aici puteți vedea întreaga hotărâre.

I.N.P.P.A. – Profilul formatorului was last modified: decembrie 22nd, 2014 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: