N-am visat să devin un Colombo…

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Interviu publicat în revista Legal Point.

„Legal Point” în dialog cu prof. univ. dr. Tudorel B. Butoi-Severin, psiholog criminalist, șef al Laboratorului psihologic de detecție a comportamentului simulat de la Poliția Capitalei.

„Fiecare zi de muncă, o implicație operativă, un caz, un om, un destin, o situație de responsabilitate, miză și risc. Am plecat fără datorii morale sau materiale față de cineva, lăsând în urmă o linie de muncă redutabilă, o experiență demonstrată și validată public… am trăit adevărat și real, fără iluzii, înconjurat de admirație, invidie, iubire și ură… omul mi-a dat prilejul de a-l cunoaște în tot ce are el mai abject și mai sublim, am trăit din plin succesul și gloria, am gustat amarul înfrângerilor, am mentalitate de învingător, de justițiar și polițist… Ce-și poate dori cineva mai mult ?!”

Cornel Dărvășan: Sunteți de 35 de ani practician în domeniul criminalisticii, aveți specializare în psihologie judiciară, tehnica poligrafului, de ce ați ales acest domeniu domnule profesor?

Tudorel Butoi: Trebuie să răsturnăm întrebarea. Domeniul m-a ales pe mine. Eu am fost un psiholog clinician prin repartiție republicană rămas în București, într-un serviciu de explorări neuropsihice foarte complex, de foarte tânăr. Am luat cunoștință cu provocările neurologiei, psihiatriei, endocrinologiei și psihologiei medicale. Acolo mi-am exersat capacități și competențe. Acolo am prins gustul cercetării științifice. Era o colaborare interdisciplinară. Și, deși erau multe domenii, concluziile se luau pe domeniul meu.

Apoi erau simpozioanele științifice, comunicările, am scris primele articole. Într-un colectiv de oameni foarte bine pregătiți. În această situație, spre epuizarea acelui stagiu obligatoriu, am făcut pasul către psihologia judiciară și a investigației criminalistice datorită nevoilor pe care alții le aveau de a beneficia de un specialist care este psiholog. Am fost mai mulți colegi, unii mai buni decât mine, dar ei au ales și au venit cu oferta de a fi încadrat ca ofițer pe cea mai mică treaptă și pe cel mai mic grad.

Cornel Dărvășan: V-a atras această disciplină?

Tudorel Butoi: Niciodată. Provin dintr-un grup social dintr-o zonă care nu a prea avut contacte plăcute cu poliția. Când vedeam un milițian fugeam. Nici n-am visat să devin vreun Colombo, sau ceva de genul ăsta, de fapt, nu am citit nicio carte polițistă de Agatha Cristie, sau romancieri de genul. Dimpotrivă, în copilărie a trebuit să-mi câștig existența muncind pământul, la animale, ajutându-mi părinții, bunicii, și cochetarea cu încălcarea legii era zilnică. Tăiam câte un copăcel, veneau iernile grele, veneau trenuri care duceau lemne, bușteni, scândură, dacă linia ferată trecea pe sub casele noastre, ne urcam și noi și mai aruncam din mers lemn. Direct furt era asta. În ambele cazuri erau făcute de niște adolescenți, niște copii..

Cornel Dărvășan: Era totuși un alt sistem…

Tudorel Butoi: De-a lungul vieții am învățat să nu politizez furtul. Furtul e furt. Însușirea muncii altuia. Alții tăiaseră arborii și-i puseseră în tren. Nevoile sunt justificative. Dar furtul este furt. În mahalalele astea, dacă nu aveai porumbei, dacă nu jucai barbut și dacă nu te băteai zilnic, nu existai. Și acuma să mă fac eu milițian? Era foarte greu. Eu cred că Dumnezeu mi-a îngăduit acest traseu.

Cornel Dărvășan: Odată cu funcția a venit și responsabilizarea?

Tudorel Butoi: Da, au venit mijloacele de investigații criminalistice, am cunoscut oameni valoroși, aici călcai pe doctori ca pe dude, doctori în chimie, fizică, trebuia să răspundă privind firul de păr (dacă era tăiat, dacă era cu bulb, etc), chimistul trebuia să aibă cunoștințe temeinice despre filtrul culorilor, amprente digitale, cartoteci balistice etc, și le lipsea acest mijloc de investigație, am făcut școala de miliție 3 ani în 8 luni. Vă dați seama ce dopaj a existat acolo?

Eu nu mi-am văzut familia. Era un centru special cu cei încadrați direct. Toți treceam pe aici, ca să ne ducem performanțele la cei care studiau la Academia de Poliție.

Cornel Dărvășan: Ați avut nevoie doar de o echivalare?

Tudorel Butoi: Da, de o echivalare obligatorie. În această nouă realitate, șefii acelor vremuri, miniștri, secretarii de stat, care au aprobat linia de muncă a detecției comportamentelor simulate (detectoarele de minciuni), așteptările lor au fost răsturnate. Americanii însă nu au dat aparatura. Le-au dat un mare refuz. Abia în 1996, în urma discuțiilor, a rezultat limpede că acest mijloc nu se exporta în statele socialiste pentru că exista teama că ar putea fi folosite în interogatoriile vis-a-vis de dizidenții politici ai sistemului. În momentul acesta am devenit un criminalist foarte prețios, singurul și unicul dar, care nu avea obiectul muncii. Când colegii mei prindeau criminali, violuri, tâlhării, parcă-i văd în laboratoare, și eu am căpătat însărcinări justificative cum ar fi: să fișez biblioteca de specialitate a Institutului de Criminalistică. A fost o desfătare uriașă…

Cornel Dărvășan: Care nu ar fi fost dacă americanii vă dădeau obiectul muncii…

Tudorel Butoi: Numai bunul Dumnezeu a făcut asta. Trei luni de zile a durat, organizarea acestor cărți. Când colegii mei raportau, și eu eram lăudat că pusesem în ordine biblioteca. Dar s-au sfârșit. Americanii ne dădeau refuz. Voiam un poligraf . Ei spuneau: cumpărați EKG, encefalograf etc. Noi voiam La Fayette, Statesment care le îngloba într-unul singur.

Cornel Dărvășan: Ați înțeles atunci care era motivația?

Tudorel Butoi: Atunci nu. Mă ia unul dintre șefii mari, generalul Anghelescu, nu mai putem s-o escamotăm pe aici. Te vei duce la poliția Capitalei, la compartimentul judiciar la diverse. La 26 de ani plonjam așadar la cea mai de jos linie de muncă: șmenari, hoți de buzunare, curve, proxeneți, escroci, falsificatorii, infracționalitatea balcanică. Îmi amintesc de câte ori îmi spărgeam ochelarii pe Lipscani, în bătăile cu hoții de buzunare, eram civili, după cătușe, le arătam legitimația. Aveam buze sparte, cucuie în cap, asta era. Am trecut prin spargeri, linie de muncă distinctă, tâlhării, omoruri, linii de muncă distinctă și atunci când s-a intrat cu detectoarele, eram deja la omoruri. Alte relații, lumea interlopă pestriță era spectaculoasă. Mulți guguștiuci de-a lungul vieții au gustat din cupa amară a înfrângerii în disputele cu mine, pentru că văzându-mă cu ochelari nu știau că mi-am făcut stagiul la Severin la barbut, aveam poliția capitalei, psihologia, dreptul, etc. Și atunci au luat locul doi asigurat. Eu nu am fost prea comod în sistem.

Cornel Dărvășan: Ce s-a întâmplat?

Tudorel Butoi: A avut loc o crimă în care victima a fost un cetățean sârb cu misiune specială în această țară. Criminalul un bulgar, și el cu sarcini speciale. După ce a identificat făptuitorul, eu l-am analizat, și a fost trimis la școala de corecție. Au venit și sârbii să ne dea ajutor, și au aflat de cazul meu, că am pregătire dar mă bat cu hoții pe străzi. Bănuiesc că asta a fost filiera că imediat am fost invitat în Iugoslavia pe această linie de muncă cu specialiștii sârbi, care lucrau din 1958 cu aceste aparate. Erau îndrăgiți de occident sârbii și aveau tehnica poligrafului. Am zăbovit destul de mult. Am văzut dotarea tehnică, managementul activității de investigație.

Am testat alături de ei, când am venit acasă însă, lucrurile au rămas aceleași.

Mi-am luat rămas bun de la colegii de la capitală și m-am retras la Institutul de Criminalistică unde am pus în mișcare această linie de muncă. Am lucrat 4-5 ani singur în toată țara.

Cornel Dărvășan: Cele mai grele cazuri vă erau date?

Tudorel Butoi: Prea mare încredere nu aveau șefii în poligraf. Uneori aceste chestiuni care țineau de violența din interogatorii, erau mai eficiente decât să dai bani pentru a duce la psiholog și poligraf. Acest poligraf nu este perfect. El este perfectibil dar cu aproximări de genul acesta, nu are viață poligraful decât în laboratoarele criminalistice, iar indiciile sunt doar orientative. Și se validează sau invalidează de celelalte materiale. Șefii mi-au dat cauzele vechi, de 6 ani, 11 ani etc.; hai să încercăm linia de muncă în cauzele cele mai grele categoric. Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Brașov, Sibiu, București. Dar veneam cu criminali dovediți. Indici orientativi corecți, diagrame, dezvăluiri de complici, cadavre dezgropate.

Cornel Dărvășan: Există crimă perfectă?

Tudorel Butoi: Nu există crimă perfectă. Acesta este un deziderat profesional. E cel pentru care pledez cu studenții de la drept, cu viitorii procurori și judecători, etc. Chiar dacă ar exista, eu refuz să cred că nu îngăduie Dumnezeu. Dumnezeu l-a dat în primire pe Cain…Nu este de suportat între oameni minciuna, crima, tâlhăria.

Cornel Dărvășan: Avem în România două cazuri: Elodia și Abel Apostol la Arad care ar putea fi soluțiile în astfel de situații?

Tudorel Butoi: Instanța chemată să judece este suverană. Dar algoritmul probațiunii este realizat de organele polițienești sub supravegherea procurorului. Ei vor face munca de laborator.

Dacă vor fi profesioniști și vor reuși să inculpe un personaj ca făptuitor, se vor da condamnări. În ce mă privește pe mine, principalul suspect, nu-l inculp și nu-l învinuiesc, este Cristian Cioacă. Nu-l dă nimeni jos de pe locul I al suspecților. E vorba de dispariție cu suspiciuni de omor. Pe de altă parte nu vorbim de cadavru, ci de fapta de omor. În camera soților s-a produs un omor. Sângele, urmele, nu pot fi răsturnate științific. Rămâne suspectul principal. Vom vedea ce se va întâmpla.

Cât despre Abel, omul nu e un fulg de zăpadă să se topească. Toate sunt posibile, să așteptăm cu răbdare, cu calm, ca profesioniștii să-și facă treaba.

Cornel Dărvășan: În urmă cu ceva vreme, unei judecătoare din România i s-a amenințat viața prin tăierea cablurilor de ABS a mașinii personale, îmi dau seama că acest domeniu pe care îl slujiți de atâția ani cu abnegație, are de-a face cu tot felul de infractori. Vă poartă pică? Nu v-ați temut niciodată pentru viața dumneavoastră? Ați fost amenințat? Cum v-au influențat acestea investigațiile dumneavoastră?

Tudorel Butoi: Întotdeauna mi-a fost frică. Dar am jucat cinstit. În lumea interlopă, gaborul trebuie să-și facă datoria. Dacă-i dovedesc cu probe că e vinovat, merge după gratii. Ăsta e riscul. Am relații cu infractorii, ne întâlnim în centrul vechi, „sănătate nașule, să-ți trăiască cucoana”. Ne simțim foarte bine pentru că suntem oameni. Dacă însă omul legii se face jegos, ia șpagă de la hoț, face compromisuri cu hoțul, strâmbă dosare, este violent în interogatorii, statutul pe care i l-a dat legea se coboară la nivelul hoțului. „Eu hoț, tu hoț!” Și-ți trage o flegmă pe față pe stradă. Acest lucru doresc să-l cunoască toți colegii.

Cornel Dărvășan: Ce ați putea să ne spuneți ca o concluzie?

Tudorel Butoi: În ce privește actualitatea exploatării tehnicii poligraf, e bine să se înțeleagă că nu va putea fi niciodată probă. Pentru că monitorizează o zonă versatilă și inexactă care este componenta emoțională. De aceea am permis să se realizeze conversia, și anume plecarea de la indicii orientativi pe care-i dă poligraful în interogatoriu post-test în mijloace de probă: martorii, corpuri delict, cadavru, care să valideze sau invalideze. Etc. Promovarea poligrafului pe la talk-showuri de televiziune va banaliza poligraful. El trebuie să rămână ca mijloc de investigație criminalistică pentru că altfel nicio găină nu se sperie de așa ceva.