Muzeul Sufrageriilor. Despre legătura dintre Facebook și sufrageriile românești, cu artistul Claudiu Cobilanschi

21 nov. 2015
2 voturi, medie: 3,50 din 52 voturi, medie: 3,50 din 52 voturi, medie: 3,50 din 52 voturi, medie: 3,50 din 52 voturi, medie: 3,50 din 5 (2 votes, average: 3,50 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 689
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Interviu de Gabriela Pițurlea. Fotografii din Arhiva Muzeul Sufrageriilor cobilanschi.ro

Prima sufragerie
Stăteam într‑un apartament cu două camere, în Drumul Taberei. Eu dormeam în sufragerie – aici era televizorul, aici se făcea bradul. În schimb, aveam un recamier destul de mare, care nu se strângea și strica tot farmecul sufrageriei. De fiecare dată când mergeam la alții, vedeam niște sufragerii așa cum îmi imaginam că ar trebui să arate – undeva unde să poți să primești pe cineva, să stai la o cafea. La noi, de obicei, ăsta era spațiul din bucătărie. Sufrageria – spațiu sacru Mai degrabă la țară am întâlnit asta. Fie era camera de zi în care se păstrau pernele, plăpumile etc. și în care nu intra nimeni și mirosea a lavandă și muște moarte, fie camera de zi în care era o masă pe mijloc și singurul motiv pentru care intrai în camera aceea era că într‑un colț, într‑un scrin, aveai pliculețul cu bani. Toate lucrurile faine erau depozitate acolo și nu intra nimeni.

Conferintele Video Universul Juridic

Deschiderea Muzeului
Am impresia că ceea ce a declanșat proiectul a fost o fotografie pe care am găsit‑o pe net și care la rândul ei vorbea despre vreo trei sufragerii pe care le‑am văzut în viață. Era o poză cu o sufragerie amenajată ca un fel de seră – flori de apartament, păsări împăiate – era ca o oranjerie, pe mic. Îmi aducea aminte de balconul unui prieten din Drumul Taberei care‑și amenajase o seră de cactuși. Și atunci mi‑am dat seama că ar fi fain să văd mai multe astfel de sufragerii. Am mai găsit fotografii pe site‑urile de imobiliare. Am revăzut peștele de sticlă, mileul de pe televizor, covorul cu franjuri. Am început [pagina de Facebook Muzeul Sufrageriilor] cu câteva imagini pe care le‑am găsit pe internet, după care au început și alți oameni să‑mi trimită fotografii, și am făcut și eu câteva zeci în sufrageriile cunoscuților. Imaginile de la început ajunseseră la mine în principal de pe site‑urile de imobiliare. Mi‑am dat seama foarte târziu că eu găsesc un anumit specific de sufragerii, nu găsesc niște sufragerii din cartierele de protipendadă. Găseam numai middle‑low class și chiar sufragerii de pensionari. Înțelegeam de ce se amuză lumea, deși de multe ori amuzamentul ăsta era direcționat inclusiv spre tezaurul meu. Râdeau inclusiv de sufrageria în care am trăit eu. Și am început să amestec cumva prezența imaginilor, să fie și sufragerii mai actualizate. Totuși, gusturile se schimbă, dar nivelurile de educație rămân.

Arta și locuințele
Acum câțiva ani am făcut o lucrare de artă contemporană care se numea Vitrine interioare și exterioare. Spre deosebire de Facebook, unde vitrina e exterioară – tu te prezinți în felul în care vrei să fii văzut – ce e foarte fain la sufragerii e că sunt vitrine interioare – tu te prezinți acolo cum vrei tu să fii văzut de către tine. Te automonumentalizezi. Îți așezi cartea pe canapea nu neapărat ca s‑o vadă altcineva, cât s‑o vezi tu. Și când vine cineva, e lăsat un pic în sanctuar.

Ăsta ar putea fi unul dintre criteriile sufrageriei: cu cât e mai nefolosită, cu atât e mai sufragerie.

Eh, și imaginează‑mă pe mine încercând să fotografiez acele sanctuare. Am mai făcut un alt proiect, Rent, în care încercam să descopăr în locuințele la care aveam acces acele caracteristici care‑mi spun mie că acel apartament este unul închiriat – dulapuri care rămân nereparate, încuietoarea de ușă de la dormitor. Totul este într‑o stare de neterminat, de temporar. Nu e al tău. Revenind la sufragerii, în ele totul e destul de stabil, iar oamenii te lasă foarte greu să intri acolo.

Sufrageria de acum
Niciodată nu am avut o sufragerie propriu‑zisă. Acum camera aia e atelierul, în care toate sunt claie peste grămadă și în care trebuie să dau jos toate cărțile de pe scaun ca să poată sta cineva lângă mine. Și nu m‑am gândit niciodată cum ar arăta sufrageria ideală. Mă întreb dacă mai există paradigma asta a camerei de primire. Și dacă nu mai există, de ce nu mai există? Ne‑am accelerat destul de tare, spațiile se restrâng, îți permiți din ce în ce mai puțin spațiu, e un lux să ai un apartament de patru camere. Sufrageria dispare încet, încet. Nu‑mi imaginez că peste zece ani fenomenul ăsta va mai fi la fel de prezent cum este acum.

Muzeul Sufrageriilor. Despre legătura dintre Facebook și sufrageriile românești, cu artistul Claudiu Cobilanschi was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter