Multiple infracțiuni de luare de mită. Stabilirea pedepselor complementare. Recurs în casație (CP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 418/RC/2016

CPP: art. 438; CP: art. art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) și (3), art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2), art. 254 alin. (1)

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Totodată, se referă, nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci privește întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunilor, precum și față de împrejurările în care a care au fost săvârșite, aceste pedepse sunt necesare.

Înalta Curte constată că legea prevedea pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. (1) din V.C.P.) aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, pe lângă pedeapsa principală. În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru trei infracțiuni de luare de mită, prin urmare, se impunea aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pentru fiecare infracțiune în parte.

Art. 65 alin. (2) din V.C.P., reglementa cazurile în care pedeapsa complementară era obligatorie când legea prevedea această pedeapsă, iar dispozițiile art. 35 alin. (1) și (3) din V.C.P. care priveau pedeapsa complementară în caz de concurs de infracțiuni, se interpreta în sensul că pedepsele complementare se stabilesc pe lângă pedepsele individuale înainte de a se efectua operația contopirii.

Astfel, având în vedere regulile de sancționare a concursului de infracțiuni, procesul individualizării sancțiunii în cauzele penale de acest fel parcurge în mod obligatoriu două etape. O primă etapă o reprezintă aceea de stabilire a pedepselor individuale pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, în parte, și a doua etapă presupune contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

Cum pedepsele complementare au un caracter secundar, dependent, neputându-se aplica singure, ele acționând numai alăturat unei pedepse principale, rezultă că acestea, în procesul individualizării sancțiunii vor urma aceeași cale ca aceea prevăzută pentru pedepsele principale.

Astfel că se impunea ca pentru fiecare infracțiune de luare de mită la care a fost condamnat inculpatul să se stabilească atât o pedeapsă principală, cât și pedeapsa complementară și apoi, ulterior, să se aplice dispozițiile art. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) și (3) din V.C.P.

Ca atare, nerespectarea acestor prevederi, de stabilire a pedepselor complementare pe lângă pedepsele principale înainte efectuării contopirii are semnificația juridică a aplicării pedepselor în afara limitelor prevăzute de lege.

Totodată, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) din V.C.P. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică de la unu la zece ani. În acest context, Înalta Curte observă omisiunea instanței de apel de a menționa cuantumul pedepsei complementare.

Contrar criticilor inculpatului, pronunțarea Deciziei nr. 40 din 10 august 2016 de Curtea Militară de Apel București nu lasă fără obiect prezenta cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul în casație, declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva deciziei nr. 35 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, cu privire la greșita stabilire a unor pedepse complementare și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea acestor pedepse complementare.

Va desființa, în parte, decizia penală atacată, și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor;

– va aplica inculpatului A., pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

– va aplica inculpatului A., pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

– va aplica inculpatului A., pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele principale și pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, de un an, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, constând în interzicerea:

a) dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b) dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.