Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
665 views
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, vor fi analizate cazurile de nulitate absolută pe care apelantul a înţeles să le invoce prin memoriul depus la ultimul termen de judecată în apel.
În primul rând, a invocat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate de către Parchetul de pe lângă Curte de apel Braşov şi de către DNA, secţia de combaterea a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, datorită încălcării normelor de competenţă materială a organului de urmărire penală, susţinând că este greşită reţinerea de către parchet a încadrării juridice care atrăgea competenţa materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece în fapt el nu a obţinut vreun folos necuvenit, sumele reţinute reprezentând foloase cuvenite, în speţă, onorarii de succes; pe cale de subsidiaritate a arătat că şi actele de urmărire penală efectuate anterior de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov ar fi nule, pentru că au fost menţinute ulterior de către un organ de urmărire penală necompetent material, respectiv DNA.
Înalta Curte, în apel, constată că în faza de cameră preliminară desfăşurată în primă instanţă inculpatul nu a invocat cereri şi excepţii, însă judecătorul de cameră preliminară a analizat din oficiu legalitatea sesizării instanţei, a actelor de urmărire penală şi regularitatea rechizitoriului. Prin încheierea din 11 martie 2020 a constatat regularitatea rechizitoriului, iar cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că acestea au fost legal administrate.
În contestaţia declarată de către inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii, prin apărător ales inculpatul a formulat cereri şi excepţii, respinse prin Încheierea Înaltei Curţi nr. 601/1 octombrie 2020; completul de cameră preliminară a constatat că inculpatul a renunţat la invocarea nulităţii relative referitoare la necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Braşov, menţinându-şi doar motivele de contestaţie referitoare la nulitatea absolută a urmăririi penale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei, motive care însă au fost considerate neîntemeiate. Aşadar, în apel se constată, cu privire la nulitatea relativă pretins atrasă de necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Braşov, incidenţa dispoziţiilor art. 282 alin. (5) lit. b) din C. proc. pen., conform cărora nulitatea relativă se acoperă prin renunţarea expresă la invocarea ei.
Referitor la necompetenţa materială a organului de urmărire penală, Înalta Curte observă că potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor privind competenţa materială şi personală a organului de urmărire penală poate fi invocată până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Deci, este inadmisibilă invocarea acesteia direct în apel. Oricum, şi pe fond, se constată că nu s-au încălcat dispoziţiile menţionate.
Astfel, în esenţă, în camera preliminară inculpatul a susţinut că urmărirea penală nu trebuia să fie efectuată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât infracţiunile prevăzute la art. 246, 297 şi 300 din C. pen. sunt de competenţa acestei unităţi de parchet doar în situaţia în care s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro, astfel cum este prevăzut în mod expres în art. 13 alin. (3) din O.U.G nr. 43/2002.
În schimb, în apel inculpatul a invocat aceeaşi necompetenţă, susţinând că este greşită reţinerea de către parchet a încadrării juridice care atrăgea competenţa materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece în fapt el nu a obţinut vreun folos necuvenit, sumele reţinute reprezentând foloase cuvenite, în speţă, onorarii de succes.
Instanţa de apel constată că, în cauză, competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost atrasă de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G nr. 43/2002, potrivit cărora infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dacă sunt comise de avocaţi.
Or, inculpatul a fost acuzat că în calitate de avocat ar fi comis o infracţiune prevăzută în Legea nr. 78/2000, respectiv participaţia improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Ca atare, acest caz de nulitate absolută invocat în apel este deopotrivă inadmisibil în apel, dar şi nefondat.
În al doilea rând, apelantul a invocat în apel nulitatea absolută a tuturor declaraţiilor din faza de urmărire penală pe motiv că nu au legătură cu faptele, deci ar fi fost administrate cu încălcarea principiului loialităţii probelor, principiu ce constituie o condiţie indispensabilă aflării adevărului. Punctual, a invocat nulitatea declaraţiilor de martor date anterior de către inculpatul L., sens în care a invocat Decizia CCR nr. 236/2020, dar şi a declaraţiilor date de N., EE., K. şi M.; a arătat că declaraţiile au fost obţinute nelegal, prin folosirea de îndemnuri sau promisiuni legate de eventualitatea de a nu fi incriminate faptele de natură penală, ce ar fi putut fi reţinute în sarcina unora dintre persoanele audiate, dar şi datorită neînregistrării audio-video a declaraţiilor.
Înalta Curte reţine că în prezenta cauză formularea direct în apel a cererii de excludere a declaraţiilor persoanelor audiate în faza de urmărire este lipsită de interes procesual, deoarece sentinţa atacată cu prezentul apel este motivată cu declaraţiile luate în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţii a căror excludere nu s-a solicitat. De altfel, apelantul a invocat excluderea declaraţiilor administrate în faza de urmărire penală şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 346 din C. proc. pen. solicitare care este nelegală, deoarece prezenta cauză nu se află în procedura de cameră preliminară legiferată de art. 345 – 348 din C. proc. pen., ci în etapa procesuală a apelului.
Or, în apel, art. 421 din C. proc. pen., referitor la soluţiile legale ce se pot pronunţa la judecata în apel, nu prevede soluţia admiterii apelului şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale din cauza nelegalei administrări a probelor în cursul urmăririi penale.
În plus, Deciziei CCR nr. 236/2020 nu este incidentă cererii apelantului de excludere a declaraţiei de martor a unei alte persoane care ulterior a dobândit calitate de inculpat, în absenţa cererii acesteia; la punctul 46 din decizia precitată, instanţa de contencios constituţional, într-o primă concluzie a demersului analitic, a constatat că dreptul la tăcere şi la neautoincriminare nu este un drept absolut, fiind un drept procedural, circumscris garanţiilor procesual penale instituite prin art. 6 din Convenţie, având caracter relativ, în acest sens fiind permis titularului său să renunţe la acest drept, dar şi organelor judiciare să aducă limitări justificate, în anumite circumstanţe şi având în vedere diverşi factori, cu respectarea unui just echilibru între restrângerea acestui drept şi scopul urmărit.
În consecinţă, dreptul la tăcere şi la neautoincriminare aparţine persoanei audiate, deci regula este că aceasta poate invoca nerespectarea acestui drept.
De altfel, L. a fost audiat ulterior de către instanţă în calitate de martor în şedinţa din 26 noiembrie 2021, deci ulterior publicării deciziei şi nu a invocat dreptul la tăcere sau la neautoincriminare, drept care i s-a adus la cunoştinţă de către judecătorul fondului, după cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen, tocmai în respectarea Deciziei CCR nr. 236/2020.
Pe de altă parte, susţinerea că declaraţiile ar fi fost obţinute în faza de urmărire penală prin folosirea de îndemnuri rămâne la stadiul de simplă afirmaţie, fiindcă nu a fost probată.
În ceea ce priveşte neînregistrarea audio-video a audierilor de martori, aceasta nu este sancţionată cu nulitatea absolută de către art. 281 din C. proc. pen., deci nici formal nu se încadrează în vreun caz de nulitate absolută; dimpotrivă, art. 123 alin. (2) din C. proc. pen. dispune că în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă. Similare sunt şi dispoziţiile incidente pentru audierea persoanei vătămate, a suspectului ori inculpatului.
Aşadar, cererea de excludere a declaraţiilor din faza de urmărire penală este deopotrivă nelegală, lipsită de interes şi nefondată.
În fine, Înalta Curte observă că în concluziile scrise depuse de apărătorul inculpatului s-a mai invocat nulitatea sentinţei pentru că la ultimul termen de judecată s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi s-a acordat cuvântul în dezbateri fără a i se da posibilitatea inculpatului să propună probe pe noua încadrare juridică.
Înalta Curte constată că susţinerea este inexactă, deci nu poate fi acceptată. La termenul din 24 iunie 2022 parchetul a cerut schimbarea încadrării juridice, iar prima instanţă, conform art. 386 din C. proc. pen., a pus în vedere apărătorului inculpatului faptul că are dreptul de a cere amânarea cauzei sau lăsarea cauzei mai la urmă, pentru a se discuta cererea de schimbare a încadrării juridice şi a amânat cauza la 18 noiembrie 2022.
La termenul din 18 noiembrie 2022, după ce instanţa fondului a luat concluziile părţilor asupra cererii de schimbare a încadrării juridice invocate la termenul anterior, a dispus în baza art. 386 din C. proc. pen. admiterea cererii Ministerului Public şi schimbarea încadrării juridice, din patru infracţiuni de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, dintre care prima cu 26 de acte materiale şi ce-a de-a doua cu 2 acte materiale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune în formă continuată de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. – cu patru acte materiale.
Constatând că părţile nu au formulat alte cereri, instanţa în mod legal a constată încheiată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Ca atare, inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe în urma schimbării încadrării juridice, cum se susţine în apel.
Prin urmare, invocarea nulităţii sentinţei pentru acest motiv este nefondată.
Înalta Curte, în continuare, va analiza motivele de apel prin care apelantul critică fondul cauzei.
Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a efectuat o judicioasă analiză a acuzaţiilor aduse apelantului, analiză exhaustivă întemeiată pe probele administrate în cursul urmăririi penale, relevante din această fază procesuală fiind înscrisurile emise de inculpat, pe declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi pe înscrisurile depuse de inculpat în susţinerea apărărilor invocate în cursul judecăţii.
În urma coroborării probelor s-a concluzionat întemeiat că inculpatul, în calitate de avocat, în mai multe dosare execuţionale în perioada 2013 – 2015 a formulat cereri de executare silită în numele creditorilor însoţite de împuterniciri avocaţiale şi a indicat executorului judecătoresc L. conturile bancare deschise în nume personal sau în numele cabinetului său de avocatură, solicitându-i plata sumelor executate silit prin poprire direct în aceste conturi sale, sume pe care nu le-a mai restituit creditorilor, chiar dacă instanţele de judecată au decis întoarcerea executării silite, reţinându-se în sarcina inculpatului participaţia improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).
În această manieră, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care stabilesc că Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
De aceea, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de apel invocat de inculpat, conform căruia pentru existenţa instigării la abuz în serviciu, în speţă, se impunea constatarea existenţei infracţiunii de abuz în serviciu comise de executorul judecătoresc; motivul invocat face abstracţie de specificul acuzaţiei reţinute, şi anume instigare la abuz în serviciu comis de autor sub forma participaţiei improprii, participaţie care prin definiţia legală exclude reţinerea infracţiunii în sarcina autorului.
Ca atare, trecând la propria analiză a fiecărui act material comis de către inculpat, Înalta Curte reţine că primul act material a fost comis în perioada 22.02.2013 – 12.06.2014 raportat la persoanele vătămate S.C. B. S.R.L. şi RADEF „C.” judecătorul fondului a reţinut că la data de 15.01.2013, la Biroul executorului judecătoresc L. din municipiul Bucureşti, inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. B. SRL (reprezentată legal de administrator M., societate aflată în procedură de insolvenţă derulată de administrator judiciar N.), cerere prin care a solicitat punerea în executare silită împotriva debitorului C., cu sediul în municipiul Bucureşti, pentru plata sumei de 904.000 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data de 28.11.2012 până la achitarea sumelor datorate, 10.000 RON cheltuieli de judecată şi 10.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 175/Ap/28.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul civil nr. x/2012
Inculpatul a ataşat cererii de executare silită Împuternicirea avocaţială nr. x/09.01.2013, din care rezulta pentru executor că inculpatul era împuternicit de clientul S.C. B. S.R.L., în baza Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 23.07.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare cerere executare silită şi ridicare sume provenite din recuperare – titlu executoriu decizia civilă legalizată şi executorie în Dosar nr. x/2012 Curtea de Apel Braşov, reprezentare în eventuale contestaţii la executare silită şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţei de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricărei alte persoane juridice şi fizice de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi Factura nr. x/09.01.2013, emisă de A. – Cabinet de Avocat către S.C. B. S.R.L., pentru suma de 10.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare, reprezentare dosar execuţional RADEF S.A. şi eventuale contestaţii la executare silită.
Prin Adresa nr. x/21.02.2013, inculpatul a înaintat către L. copia Contractului de asistenţă juridică nr. x/23.07.2012, cu menţiunea că având în vedere că, potrivit art. 2.2 din contract, onorariul de avocat reprezintă 50% din sumele recuperate de la debitoarea C., sumele recuperate să fie distribuite cu prioritate către Cabinet de Avocat A., până la concurenţa a 1/2 din debitul datorat. Totodată, prin e-mail-urile din datele de 22.02.2013 şi 13.03.2013, inculpatul avocat A. i-a indicat executorului judecătoresc contul său, deschis la P., pentru virarea sumelor de bani rezultate din executarea silită prin poprire.
Ca urmare în perioada 22.02.2013 – 22.08.2013, martorul L. a efectuat 21 de viramente bancare din contul x, aparţinând L., deschis la Q. S.A., în contul x, aparţinând Cabinetului de avocat A., deschis la Q. S.A., în valoare totală de 604.404,37 RON, iar în perioada 12.08.2013 – 12.06.2014 a mai efectuat cinci plăţi în numerar, prin casierie, a sumei totale de 72.733,19 RON.
Prin Decizia nr. 2030 din data de 04.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de C. împotriva Deciziei civile nr. 174/Ap/28.11.2012 a Curţii de Apel Braşov şi a respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 2596/26.09.2012 a Tribunalului Covasna, aceasta din urmă fiind nevoită să restituie sumele de bani executate silit.
Judecătorul fondului, a reţinut că martorul L. a confirmat că suma de bani încasată în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2013 a virat-o în contul indicat de avocatul A., considerând că acesta din urmă avea mandat să primească banii în baza împuternicirii avocaţiale, susţinând că, deşi inculpatul i-a cerut să îi vireze 50% din sumele recuperate cu titlu de onorariu, martorul a precizat că „nu am luat în considerare această adresă întrucât contractul de asistenţă juridică era titlu executoriu şi trebuia investit cu formulă executorie. Întreaga executare a avut ca scop recuperarea creanţei, iar nu plata onorariului”.
Înalta Curte constată că inculpatul nu era împuternicit pentru încasarea sumelor executate, după cum reiese din declaraţia martorului N. care a menţionat că nu a existat nicio înţelegere, discuţie sau vreun mandat special pentru ca avocatul A. să încaseze vreo sumă de bani în contul său în numele creditoarei S.C. B. S.R.L., iar suma achitată de RADEF către B. nu a ajuns în conturile bancare ale acesteia din urmă.
Justificat, prima instanţă a respins apărarea inculpatului care a susţinut că sumele respective au fost încasate direct în contul său bancar, în baza unui act adiţional la contractul de asistenţă juridică, şi apoi predate administratorului societăţii S.C. B. S.R.L., respectiv martorului M.; Înalta Curte reţine că, într-adevăr, martorul M., a declarat că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat.
Inculpatul în apel s-a apărat susţinând că martorul M. nu a fost sincer, fiind un martor interesat să declare împotriva inculpatului, pentru a-şi acoperi propriile fapte penale, însă Înalta Curte nu va primi această apărare, tocmai pentru că inculpatul omite să menţioneze că faţă de martor nu s-a derulat vreo procedură penală, deci nu este real că ar fi martor interesat.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăţie normele legale care stabilesc că plata sumelor executate se face creditorului, spunându-i inclusiv că are acceptul creditorului ca sumele executate să-i fie virate integral lui.
Cu privire la cel de-al doilea act material comis de inculpat în perioada 07.03.2014 – 02.06.2014 Înalta Curte constată că la data de 07.03.2014 acesta a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc L. cererea de executare silită prin care E., reprezentată de împuternicit R., în calitate de director, a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. S. S.A., pentru plata sumei de 207.710 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate, 10.321 RON şi 2.636 RON cheltuieli de judecată şi 2.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 53/Ap/05.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul civil nr. x/2011
Inculpatul a ataşat Împuternicirea avocaţială nr. x/03.01.2014, prin care era împuternicit de clientul E. SpA, în baza Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 03.01.2014, să exercite următoarele activităţi: redactare şi reprezentare apel în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate în instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer.
Din declaraţia dată în calitate de martor în acest dosar de către executorul judecătoresc, T., s-a reţinut că acesta primise în cursul anului 2014 o ofertă reală de plată de la debitorul S., în favoarea creditoarei D. (fostă E.) pentru suma de aproximativ 208.421 RON, iar după consemnarea sumei şi emiterea unor somaţii către creditoare, aceasta a indicat ca banii să fie viraţi în contul L., lucru pe care martorul l-a şi făcut.
Prin încheierea din data de 12.03.2014, martorul executor judecătoresc L. a constatat efectuată plata în sumă de 208.421 RON pe care debitoarea S.C. S. a datorat-o creditoarei E..
Prin corespondenţa purtată prin poştă electronică la 17 martie 2014, inculpatul a indicat inculpatului L. un cont personal, deschis la H. cu referire evidentă la operaţiunea viitoare de virare a sumei rezultată din executare silită, iar la data de 30.05.2014, prin adresă, inculpatul A. a comunicat executorului judecătoresc L. contul bancar, deschis pe numele cabinetului său de avocat la U., Sucursala Braşov, pentru virarea sumelor de bani provenite din executare.
La data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menţionată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite şi închiderea Dosarului execuţional nr. x/2014.
Înalta Curte reţine că suma de 208.421 RON nu a fost predată de către inculpatul A. clientului E..
Din declaraţia martorului FF. reiese cu certitudine că nici verbal, nici prin contractul de asistenţă juridică, inculpatul nu a fost împuternicit să încaseze vreo sumă de bani în numele băncii.
De altfel, chiar apelantul inculpat în completările(setul al treilea pag. 62 – 64) la concluziile scrise din apel a precizat că după recuperarea sumelor provenite din procesul cu S. S.A., acestea au rămas în custodia cabinetului de avocatură în contul bancar de la U., sume pe care inculpatul a recunoscut că am decis să îmi compensez creanţele din celelalte contracte neachitate pe traseu, deşi banca reziliase contractele de asistenţă juridică şi deşi sumele executate fuseseră cerute de către client.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăţie normele legale care stabilesc că eliberarea sumelor executate se face creditorului.
Al treilea act material a fost comis în perioada 03.03.2015 – 16.03.2015: inculpatul a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc L. cererea de executare silită prin care creditorii F. şi G. au solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. V. S.A. pentru plata sumei de 187.547,42 RON, reprezentând creanţă, compusă din 96.060,77 RON debit şi 91.486,33 dobânda legală, plus dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate şi 5.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1250/09.02.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul civil nr. x/2014
Inculpatul a ataşat Împuternicirea avocaţială nr. x/26.02.2015, prin care a fost împuternicit de clienţii F. şi W., în baza Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 26.02.2015 să exercite următoarele activităţi: recuperare debit V. S.A. conform Sentinţei civile nr. 1250/2015 a Judecătoriei Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer şi Factura nr. x/03.03.2015, emisă de A. – Cabinet de avocat, către F., pentru suma de 5.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
În corespondenţa purtată prin poştă electronică la 16 martie 2015, inculpatul A. i-a transmis inculpatului L. următoarele:
„Conform solicitării clientului meu F., sumele rezultate din executarea silită îndreptată către V. S.A. vor fi virate în contul x deschis la X. titular cont Cab de av A. cu titlu sume remise în custodie rezultate din recup. Debit datorat F”.
Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeaşi zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc L., a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A..
Înalta Curte pe baza declaraţiei persoanei vătămate F. reţine că inculpatul nu a avut mandat expres pentru primirea în depozit a sumei de 192.547,42 RON; de-altminteri, inculpatul nu a comunicat creditorului F. ridicarea acestei sume de bani şi nici nu i-a dat banii cuveniţi, deci nu a avut intenţia de a ţine în depozit suma încasată.
Apărarea apelantului că persoana vătămată F. a indus în eroare instanţa fondului prin declaraţiile sale pentru a nu fi executat de H., nu va fi primită de Înalta Curte, deoarece această apărare este neconcludentă raportat la conduita penală reproşată apelantului, aceea de a determina executorul judecătoresc să-i vireze direct sumele virate, sume pe care nici nu le-a transmis persoanei vătămate.
Mai mult, titlul executoriu a fost obţinut în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Braşov, în care instanţa a obligat V. să îi restituie persoanei vătămate suma de 23.376 CHF, plus dobânda legală, cu titlu de plată nedatorată de la data acordării comisionului de risc pentru fiecare lună şi până la data plăţii efective, aferent Contractului de credit nr. x din data de 20.06.2007. Or, persoană vătămată a declarat că a vorbit cu avocatul A. cu privire la posibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri şi i-a comunicat că nu doreşte să execute banii până nu se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă; cu toate acestea, inculpatul a formulat o cerere de executare silită a hotărârii nedefinitive fără ca persoana vătămată să fie încunoştinţată în acest sens; ulterior avocatul i-a spus că a pus în executare prima hotărâre, însă nu i-a comunicat că ar fi încasat vreo sumă de bani rezultată din executare. Pe de altă parte, persoana vătămată a afirmat că niciodată nu s-a pus problema ca vreo sumă de bani recuperată să fie virată în contul inculpatului sau ridicată de către acesta.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc L. să-i vireze lui suma executată, contrar dispoziţiei legale ce prevede că aceasta se eliberează creditorului, executorul acţionând fără vinovăţie, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia suma o va ţine în custodie şi presupunând că avocatul acţionează în numele clientului său, conform indicaţiilor acestuia.
Al patrulea act material a fost comis de inculpat în perioada 25.06.2015 – 10.11.2015: la data de 25.06.2015, la Biroul executorului judecătoresc L. din municipiul Bucureşti inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J. – lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc pentru plata sumei de 716.250,14 RON cu dobânda legală, compusă din: 520.075 RON – debit datorat potrivit Sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, 196.175,14 RON – dobânda legală calculată potrivit prevederilor art. 6 coroborat cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, până la data formulării cererii de executare silită şi dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum şi alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON.
Inculpatul a ataşat Împuternicirea avocaţială nr. x/11.01.2013, prin care era împuternicit de clientul S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., în baza Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 27.09.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare acţiune în pretenţii în contradictoriu cu Municipiul Târgu Secuiesc, reprezentare fond Tribunalul Covasna, precum şi la instanţele superioare, formare şi reprezentare dosar execuţional şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi Factura nr. x/27.06.2015, emisă de A. – Cabinet de avocat către S.C. I. S.R.L., pentru suma de 8.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare dosar execuţional.
În urma actelor de executare silită, la data de 07.09.2015, terţul poprit AA. S.A., a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 33.790,73 RON.
Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc L. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la Q., beneficiar Cabinet avocat A..
La data de 09.09.2015, la cererea debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus, în Dosarul nr. x/2015, suspendarea provizorie a executării silite pornită în Dosarul nr. x/2015 al L., până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
La data de 29.09.2015, la L. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită.
Prin încheierea din data de 01.10.2015 executorul judecătoresc L. a dispus încetarea executării silite şi închiderea Dosarul execuţional nr. x/2015, încheierea fiind comunicată în aceeaşi zi, prin poşta electronică, avocatului A., şi, prin postă, debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar.
Tot în aceeaşi zi, respectiv în data de 01.10.2015, la L. s-a înregistrat o nouă cerere de executare silită, identică cu prima.
În urma actelor de executare silită, la data de 13.10.2015 terţul poprit BB. S.A., a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 591,25 RON.
La data de 26.10.2015, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc a avut loc o întâlnire între S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. J., reprezentată de K., însoţit de avocat A. şi reprezentantul Municipiului Târgu Secuiesc, Primarul CC., însoţit de consilierul juridic al primăriei, DD., în vederea stabilirii de comun acord a unei modalităţi de stingere a debitului generat de litigiul care a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Covasna.
În urma întâlnirii, s-a stabilit că în data de 12.11.2015 se va introduce pe ordinea de zi a Consiliului Local, propunerea de rectificare a bugetului local în vederea achitării unei prime tranşe în valoare de 144.372,17 RON urmând ca, ulterior, lichidatorul să pună în discuţia creditorilor plata eşalonată a debitului. În procesul-verbal încheiat cu această ocazie, se face referire şi la suma de 33.790,73 RON executată silit, fiind consemnat şi contul de lichidare deschis pe numele S.C. I. S.R.L., cont unde urmau să fie virate sumele de bani de către debitor.
Din declaraţia reprezentantului S.C. J., K., a rezultat, cu privire la suma executată silită, că inculpatul i-a comunicat că aceasta se află în contul executorului judecătoresc.
La data de 30.10.2015, s-a înregistrat la L. cererea formulată de I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., prin avocat A., prin care s-a solicitat suspendarea executării silite în Dosarul execuţional nr. x/2015, motivat de faptul că, în urma întâlnirii dintre creditor şi UAT Târgu Secuiesc din data de 26.10.2015, s-a convenit ca debitul să fie prins pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din data de 05.11.2015, în ceea ce priveşte modalitatea şi termenele de plată.
Prin încheierea din data de 04.11.2015, executorul judecătoresc L. a admis cererea creditorului şi a dispus suspendarea executării silite a debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, încheiere ce a fost comunicată debitorului.
La data de 10.11.2015, debitoarea Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a consemnat suma de 144.373 RON la dispoziţia executorului judecătoresc.
La data de 10.11.2015 s-a înregistrat la L. cererea formulată de I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., prin avocat A., prin care s-a solicitat renunţarea la suspendarea executării silite pe perioada instrumentării actelor de eliberare sume aflate în contul de consemnaţiuni, urmând ca ulterior eliberării, să se dispună din nou suspendarea executării silite. În aceeaşi zi, avocat A. a comunicat prin email executorului judecătoresc contul bancar în care urma să fie eliberate sumele provenite din executarea silită, respectiv x, deschis la U..
Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc L. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanşată de creditorul I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la H., beneficiar Cabinet avocat A..
Imediat după eliberarea sumelor mai sus menţionate, la data de 11.11.2015, la L. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită (dup, fila x).
Prin încheierea din data de 11.11.2015, executorul judecătoresc L. a dispus încetarea executării silite şi închiderea Dosarului execuţional nr. x/2015.
Înalta Curte reţine că martorul K., în calitate de reprezentant al părţii civile S.C. J., a declarat că fără acceptul său inculpatul a primit sumele executate în contul lui bancar. Apărarea apelantului că declaraţia martorului K. ar fi subiectivă, fiindcă ar preconstitui drepturi succesorale este străină de natura cauzei.
Referitor la S.C. I. S.R.L. Tg. Secuiesc apelantul a mai susţinut că executorul judecătoresc nu a făcut abuz în funcţie, procedând la distribuirea sumelor provenite din executarea silită potrivit dispoziţiilor incidente; chiar dacă executorul ar fi fost obligat să distribuie sumele potrivit regulilor incidente procedurii insolvenţei, apelantul a arătat că tot inculpatului ar fi fost obligat executorul să le vireze, fiind cheltuieli curente; în contextul acestei apărări, Înalta Curte nu poate să nu remarce că inculpatul a recunoscut că personal i-a dat executorului informaţiile necesare de virament pentru creanţele datorate cabinetului de avocatură, sume care nu au fost însă încasate cu titlu debit datorat clienţilor, ci au fost încasate numai în limita creanţelor datorate cu titlu de onorariu de avocat (pag. 64 din completările la memoriul de apel, depuse în 26 septembrie). Înalta Curte constată că tocmai conduita recunoscută antrenează răspunderea inculpatului pentru instigarea executorului judecătoresc la abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, instigare ce constă în instrucţiunile transmise executorului vizând titlul sumei distribuite, nicidecum în calificarea acesteia de către avocat cu ocazia încasării.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executor să încalce, fără vinovăţie dispoziţia legală, prevăzute în art. 864 din C. proc. civ. ce stabileşte că eliberarea sumei executate se face doar creditorului.
Concluzionând, Înalta Curte constată că toate cele patru acte materiale anterior analizate cad sub incidenţa legii penale independent de justificările ulterioare ale inculpatului, valorificate prin motivele de apel, ce acreditează teza, de altfel nereală, că a operat compensarea legală ori un drept de retenţie asupra sumelor executate. Nerealitatea tezei este evidentă pentru simplul fapt că sumele executate nu aveau ce să caute în alt cont decât al creditorului, după cum stabileşte legea, iar din contul creditorului nu putea opera compensarea ori dreptul de retenţie al avocatului.
De altfel, motivul referitor la compensarea legală, în cadrul procedurii insolvenţei, a sumelor ce i se cuveneau cu titlu de onorariu de la debitorii procedurii escamotează acuzaţia adusă inculpatului, constând tocmai în aceea că debitorii nu aveau cunoştinţă de sumele încasate de avocat în numele lor, fără acceptul lor.
Apelantul a mai solicitat, prin concluziile depuse ulterior închiderii dezbaterilor în apel, schimbarea de încadrare juridică din forma continuată a unei unice infracţiuni în patru infracţiuni concurente, ca fiind mai favorabilă apelantului, deoarece primele acte materiale ar fi prescrise; Înalta Curte constată însă că în etapa deliberării apelantul nu poate solicita schimbarea de încadrare juridică, iar, nu în cele din urmă, încadrarea juridică într-o singură infracţiune continuată reprezintă încadrarea reală a actelor materiale comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acelaşi mod de comitere a faptei.
În acest sens, sunt pe deplin întemeiate considerentele primei instanţe, care, în esenţă, a observat că actele de executare omogene juridic au fost comise la intervale de timp care permit să fie reţinută unicitatea rezoluţiei infracţionale, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe acte de executare care se contopesc în aceeaşi unitate naturală infracţională, unele din acestea chiar întrepătrunzându-se reciproc sub aspect temporal; mai mult, inculpatul a comis toate acţiunile prin acelaşi tip de conduită infracţională, respectiv în cadrul procedurii de executare silită derulate de acelaşi birou de executare judecătorească şi a avut aceeaşi poziţie subiectivă în toate cele patru acte materiale reţinute, pe care le-a comis în acelaşi scop infracţional constând în însuşirea sumelor de bani aparţinând clienţilor săi, cu o justificare comună reprezentată de plata propriilor onorarii avocaţiale sau activităţi fiduciare nereale.
Ca urmare, Înalta Curte concluzionează că este temeinică reţinerea faptelor de către judecătorul fondului, precum şi efectuarea încadrării juridice a acestora într-o singură infracţiune în formă continuată de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu patru acte materiale.
În continuare, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale a inculpatului, deoarece termenul general de prescripţie este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. – text legal incident întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare, respectiv 9 ani şi 4 luni închisoare – şi a început să curgă de la ultimul act material din 10 noiembrie 2015, deci nu s-a împlinit în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale de 5 ani închisoare şi a duratei pedepsei complementare aplicate, judicios prima instanţă a dat eficienţă deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., având în vedere în special cuantumul ridicat al prejudiciului, dar şi circumstanţelor personale ale inculpatului, care este bine integrat social şi nu are antecedente penale, aspecte de natură să limiteze agravarea individualizării pedepsei penale.
Nu în cele din urmă, judecătorul fondului corect a dat eficienţă, diminuând cuantumul pedepsei, duratei relativ mari a procedurilor penale desfăşurate în cauză, aşa cum cere jurisprudenţa CEDO în materie.
Înalta Curte constată că soluţionarea laturii civile a cauzei în mod just s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. şi cele ale art. 1357 alin. (1), art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ., constatându-se îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, ceea ce a condus la obligarea reparării prejudiciului cauzat prin fapta reţinută în sarcina lui, respectiv la plata către părţile civile a sumei totale de 1.364.307,18 RON, cu titlu de daune materiale, fiind just respinsă cererea de daune morale a S.C. I. S.R.L.
Legal, judecătorul fondului a menţinut măsurile asiguratorii în vederea garantării recuperării prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare ocazionate în cauză.
La examinarea cauzei din oficiu, instanţa de apel nu a constat cazuri de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinţei atacate.
În concluzie, pentru considerentele expuse, se constată că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului, în sumă de 942 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
