Motiv de revizuire privind nesocotirea de către instanţă a principiului disponibilităţii. Respingerea cererii de revizuire ca inadmisibiliă

• NCPC: art. 451-453
• NCPC: art. 509 alin. (1)
• NCPC: art. 513

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23.04.2015, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați al Județului Dâmbovița, a solicitat anularea Deciziei nr. 42 din 07.12.2017 de reînscriere pe Tabloul Avocaților Stagiari emisă de Consiliului Baroului Dâmbovița și a Deciziei nr. 359 din 19.04.2018 a Uniunii Naționale a Barourilor din România de respingere a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 42 din 07.12.2017.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 830 din 11 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin raportare la prevederile art. 513 și art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac formulată de revizuent, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Raportat la calea de atac formulată de revizuent, Înalta Curte amintește că aceasta este una extraordinară, de retractare, astfel că poate fi exercitată, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, aspect care presupune obligația părții de a indica în cuprinsul cererii formulate a temeiurilor legale pe care înțelege să-și fundamenteze cererea sa. Dispozițiile care reglementează condițiile de formulare a căii de atac sunt de strictă interpretare și aplicare atât în ceea ce privește condițiile de admisibilitate, cât și motivele de exercitare.

Prin cererea de revizuire se susține că nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu au ținut cont de conflictul de legi în timp, de principiul neretroactivității civile și de principiul respectării securității juridice, respectiv nu s-au pronunțat privitor la legislația în vigoare la data susținerii examenului.

Examinând criticile formulate prin cererea de revizuire, Inalta Curte reține că acestea nu pot fi circumscrise niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 509 care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiectul cererii de revizuire, de altfel, revizuentul neindicând în drept niciun motiv din cele prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Ori revizuirea este reglementată nu ca o cale de reformare a deciziei atacate, ci ca o cale de retractare, ce nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Înalta Curte reține că a da revizuentului posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat decizia contestată de modul în care s-au apreciat probele și s-au stabilit raporturile dintre părți, sau de modul în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente cauzei ar însemna a se deschide părților dreptul de a promova rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o rejudecare a recursului și o transformare a revizuirii într-o cale ordinară de atac.

Dispozițiile art. 509 C. proc. civ. au fost, sunt și trebuie interpretate în sens restrictiv, în caz contrar s-ar ajunge ca prin această cale extraordinară de atac să se exercite de fapt un recurs la recurs.

Pronunțându-se în Cauza Mitrea vs. România la 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat:

„24. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata (ibid., § 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX)”.

Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defunct fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire și la relevanța probatoriului și aplicarea dispozițiilor legale este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Nici susținerea din cererea de revizuire referitoare la faptul că instanțele de judecată au omis și nu s-au pronunțat privitor la legislația în vigoare la data susținerii examenului, legislație care a stat la baza condițiilor și criteriilor cerute pentru participarea la examen, pentru a constata că revizuentul a îndeplinit toate condițiile și criteriile cerute de lege nu pot încadrate în cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Motivul cererii de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este incident atunci când printr-o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul instanța:

„1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, motiv de revizuire ce are în vedere nesocotirea de către instanță a principiului disponibilității, nesocotire concretizată într-una dintre cele trei ipoteze în care instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii sale: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluționând extra petita, pronunțarea minus petita, fiind omisă pronunțarea asupra unui capăt de cerere sau ultima situație, plus petita dacă instanța a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut.

Textul de lege se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cerere și nu vizează argumentele, apărările invocate de părți pentru admiterea sau respingerea unei cereri.

Ca atare, incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este condiționată de existența unor inadvertențe între obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu mijloacele de apărare sau argumentele care au condus la soluția pronunțată ori modul în care instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.

Înalta Curte reține că ceea ce invocă revizuentul în susținerea cererii de revizuire nu este o pronunțare extra, minus sau plus petita prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de revizuentul reclamant ci o greșită aplicare a legii și deci se impută instanței de recurs o greșeală de judecată respectiv, nu au ținut cont de conflictul de legi în timp, „ nu s-au pronunțat privitor la legislația în vigoare la data susținerii examenului”.

Argumentele revizuentului constituie, în realitate, critici referitoare la modalitatea în care instanța de recurs a aplicat normele de drept material incidente în cauză nefiind vorba deci despre existența unei depășiri ale limitelor învestirii instanței sau omisiunea de a se pronunța asupra unui lucru cerut, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În acest sens revizuentul a criticat modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei – Legea nr. 51/1995, Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat.

În consecință, având în vedere că motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Față de cererea intimatului Uniunea Națională a Barourilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată pentru cererea de revizuire, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a revizuentului, în raport cu dispozițiile art. 451-453 din C. proc. civ., îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în revizuire, în cuantum de 1.600 RON reprezentând onorariu avocațial, dovedite cu factură fiscală și chitanță depuse la dosar – fila x.

Temeiul de drept al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Sursa informației: www.scj.ro.