Moţiunea de cenzură a fost respinsă

23 nov. 2017
Vizualizari: 819

Azi am aflat rezultatul, în cazul sesizării Curții Constituționale a României (CCR) de către președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în privința posibilului conflict juridic între Guvern și DNA (ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului, prin care părți din insula Belina și brațul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a județului Teleorman).

„«Curtea, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, a respins sesizarea și a constatat că nu există conflict de natură constituțională între Guvernul României și Ministerul Public – DNA. Motivele le veți afla foarte pe scurt în comunicatul de presă», a declarat șeful CCR, Valer Dorneanu”, notează Agerpres.

Și tot Agerpres scrie despre cererea Președintelui Senatului: „acesta a solicitat CCR: să constate existența conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție, pe de o parte, și Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului, Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de anchetare a circumstanțelor, împrejurărilor, oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri de guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotărârilor de guvern”.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, sesizat în legătură cu efectele modificării Codului fiscal, spune că are nevoie și de informații de natură economico-financiară, pe lângă cele furnizate de cei care au formulat petițiile sau de către autorități.

„«Am solicitat niște relații suplimentare și de la cei care au formulat petițiile, respectiv PNL, liderii sindicali și, pe de altă parte, autorități, pentru a ne preciza unele detalii, de pildă felul în care se derulează acum aceste negocieri colective, ritmul în care se reușește sau nu se reușește încheierea contractelor colective și respectiv majorarea salariilor, mai ales în sectorul privat. (…) Pentru a înțelege mai bine mecanismul, avem nevoie și de altfel de informații, inclusiv de natură economico-financiară», a declarat Ciorbea”, arată Agerpres.

Comisia specială privind modificarea legilor justiției a continuat ieri dezbaterile pe articole la noul proiect legislativ.

„Comisia specială privind modificarea legilor justiției a adoptat, miercuri, o serie de amendamente prin care se introduce controlul ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiției, asupra procurorilor și se introduce obligativitatea pentru magistrați de a depune anual declarații pe propria răspundere că nu sunt agenți acoperiți ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declarații revine comisiilor parlamentare de control al SRI și SIE. USR a criticat dur modificările adoptate de majoritatea PSD – ALDE – UDMR, despre care a spus că sunt «aberante»”, arată News.ro.

În proiectul de lege se specifică faptul că serviciilor secrete le este interzis să racoleze judecători sau procurori.

„«Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute de aliniatul 1 (judecători, procurori, magistrați-asistenți, personal de specialitate juridică asimilat acestora și personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătoresti și parchetelor – n. red.) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepsește», se arată într-un amendament adoptat miercuri”, arată News.ro.

Președintele Klaus Iohannis se declară „foarte îngrijorat” de faptul că există un dialog al surzilor între inițiatorii modificărilor la legile justiției și sistemul care ar trebui să le pună în practică, spunând că Parlamentul ar trebui să aibă consultări cu toți cei implicați.

„«În ceea ce privește legile justiției, este foarte bine că se lucrează la Parlament și seara, și dimineața, dar important nu este când se lucreză, ci să fie rezolvate aceste probleme. Sunt foarte îngrijorat că, așa cum se poate constata, este un dialog al surzilor între cei care le promovează și sistemul care ar trebui să le pună în practică», a declarat Iohannis, miercuri seară, la Ploiești”, notează News.ro.

Guvernul Tudose a trecut astăzi printr-o moțiune de cenzură și a supraviețuit.

„Moțiunea de cenzură «PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă», inițiată de PNL, a fost respinsă joi, înregistrându-se 159 de voturi «pentru», mult sub minimul de 233 de voturi favorabile necesare adoptării. Au fost prezenți 317 parlamentari și au votat 185 dintre ei. S-au înregistrat 159 de voturi «pentru», 3 «împotrivă» și 23 de abțineri”, arată News.ro.

„Dezbaterea moțiunii de cenzură s-a desfășurat în absența președinților celor două Camere – Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu – ședința fiind condusă de Gabriel Vlase și de Nicolae Bădălău. Deputații și senatorii PSD au părăsit sala înainte ca moțiunea să fie citită”, mai scrie News.ro.

Și tot News.ro notează promisiunile premierului Tudose cu privire la salariile informaticienilor: „Prim-ministrul Mihai Tudose a anunțat joi, în cadrul dezbaterilor din Parlament asupra moțiunii de cenzură, că Guvernul urmează să dea o ordonanță de urgență, astfel încât angajaților din sectorul IT să nu le scadă salariile”.

Seară frumoasă!

Moțiunea de cenzură a fost respinsă was last modified: noiembrie 23rd, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: