Moștenirea legală. Vocația la moștenire. Recurs (CC, NCPC)

16 mai 2017
Vizualizari: 5075
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 945/2016

Vechiul Cod civil; Legea nr. 319/1944; NCPC: art. 274, art. 312 alin. (1)

Analizând actele și lucrările dosarului se reține că, în mod legal, instanța de apel a statuat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu s-a demonstrat că antecesorii săi ar fi moștenitorii direcți ai defunctului J.

Calitatea procesuală activă, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, deoarece reclamantul este cel care pornește acțiunea și trebuie să justifice legitimarea sa procesuală activă.

În consecință, în mod corect s-a apreciat de instanța anterioară că reclamanta, care invocă prin acțiune dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit prin actul de vânzare-cumpărare anterior menționat, era obligată să dovedească și calitatea sa de succesor al fostului proprietar, care, așa cum s-a arătat deja, a fost numitul J.

Astfel, deși reclamanta a susținut că a depus toate documentele relevante ce probau calitatea de moștenitoare legală a soției supraviețuitoare K., de pe urma soțului său J., această situație nu a fost conformată de instanțele anterioare.

Este neîndoielnic că de vreme ce J. a decedat, soția supraviețuitoare, conform C. civ. de la 1864 și Legii nr. 319/1944, are vocație la moștenirea soțului său, în concurs cu toate clasele de moștenitori, iar în lipsa altor succesori, are vocație la întreaga moștenire.

S., mama reclamantei, a decedat, iar numita K. a decedat ulterior, emițându-se certificatul de moștenitor din 5 noiembrie 2004 de către notarul public T., pentru A., în calitate de nepoată de fiică predecedată.

Trebuie făcută însă distincția dintre vocația la moștenire și calitatea de moștenitor, întrucât vocația succesorală trebuie valorificată prin acceptarea în termen a moștenirii, cota succesorală dobândită depinzând de numărul de moștenitori.

Vocația la moștenire înseamnă aptitudinea de a dobândi moștenirea, în virtutea dispozițiilor legale, cu îndeplinirea unor condiții, iar moștenitorul este cel care a acceptat moștenirea, operând confuziunea patrimoniilor, astfel încât bunurile ce au aparținut lui de cuius, au intrat în patrimoniul moștenitorului.

Or, instanța de apel a statuat că soția supraviețuitoare și-a dovedit vocația la moștenirea soțului său J., dar nu și faptul că ar fi acceptat moștenirea și nici că ar fi singura moștenitoare. Actele de stare civilă dovedesc vocația sa succesorală, nu și că a devenit moștenitoare a întregii averi, prin acceptare, ca fiind unicul succesor. Astfel, certificatele de moștenitor depuse la dosar probează că U. este sora numitei K., iar reclamanta A. a moștenit-o pe aceasta din urmă, în calitate de nepoată de soră predecedată.

În cauză nu s-a depus un certificat de moștenitor pentru soția supraviețuitoare de pe urma soțului său J.

În ceea ce privește critica referitoare la regimul matrimonial ce guverna dobândirea bunurilor de către soții J., în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că în anul 1948, regula era cea a separației de bunuri, conform C. civ. din 1864, regimul comunității de bunuri operând numai prin convenția părților. Astfel, conform legii în vigoare la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare (tempus regit actum), exista o prezumție legală că bunul dobândit de unul dintre soți este bun propriu. C. fam. a intrat în vigoare în anul 1954, după această dată, bunurile dobândite de soți, în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, dacă nu se dovedește că sunt bunuri proprii.

În speță, reclamanta trebuia să dovedească existența unei convenții privind regimul matrimonial a soților J., în caz contrar operând prezumția legală a separației de bunuri.

În situația în care K. nu a obținut o cotă-parte asupra imobilului în timpul căsătoriei și nici nu s-a făcut dovada acceptării moștenirii (nici tacit și nici prin certificat de moștenitor) pentru moștenirea lăsată de defunctul J., în mod legal a constatat instanța de apel că reclamanta nu are calitate procesuală activă, de vreme ce nu a dovedit că antecesorii săi l-au moștenit pe cel de la care se pretinde că provine bunul revendicat.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), C. proc. civ. urmează să respingă recursul, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să oblige recurenta la 3345 lei (fila 64 din dosarul instanței de recurs), cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimații C., D. și E.

Sursa informației: www.scj.ro.

Moștenirea legală. Vocația la moștenire. Recurs (CC, NCPC) was last modified: mai 15th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: