Momentul de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere. Netemeinicia motivelor de recurs (NCPC)

27 mai 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 470

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 538/2019

NCPC: de art. 483 alin. (1), art. 488 alin. (1), art. 496

Admiterea in profesiile juridice

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că susținerile recurentului privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond, precum și cele care vizează situația de fapt reținută în cauză nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, dat fiind limitele impuse de art. 483 alin. (1) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând, însă, dezvoltarea criticilor inserate în cererea de recurs, Înalta Curte va constata, în ceea ce privește încadrarea în drept a motivelor de recurs formulate, că aspectele invocate de reclamant sunt susceptibile a fi încadrate în cazul de casare înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se referă la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în art. 36 și 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul modului eronat de soluționare a capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere.

Astfel, recurentul – reclamant a pretins aplicarea eronată de către Curtea de Apel a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 în sensul că asigurătorul RCA plătește despăgubirea stabilită de către instanța de judecată și nu a celor apreciate de către reclamant, deoarece instanța de judecată este cea în măsura să aprecieze corect despăgubirea ce i se cuvine părții vătămate/părții civile în baza tuturor probelor administrate în cauză.

Contrar susținerilor recurentului referitoare la aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept substanțial, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că instanța de apel a apreciat corect că situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, conform art. 36 din Ordinul menționat, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995 care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situație în care obligația de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Or, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalitățile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească.

În ceea ce privește critica relativ la momentul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta trebuie obligată la plata penalităților de întârziere acordării de la data depunerii cererii de despăgubire, respectiv data de 16.03.2015, nu poate fi primită pentru considerentele deja expuse. Mai mult, demersurile reclamantului în privința deschiderii dosarului de daune la asigurător fără anexarea tuturor înscrisurilor justificative necesare determinării și cuantificării despăgubirilor, nu satisfac exigențele impuse de art. 36 referitoare la condițiile privind procedura de stabilire și cuantificare a daunelor.

Sub aspectul regimului juridic, penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile înscrise în art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au un pronunțat caracter sancționator aferent refuzului la plată, însă sancțiunea plații unor penalități de întârziere nu poate fi aplicată, decât numai dacă exista o culpa în întârzierea plații despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid și exigibil. Or, în speță, stabilirea despăgubirilor s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicționale pendinte, ca efect al probatoriului administrat de reclamant, astfel încât, se reține a fi corectă statuarea instanței de apel relativ la determinarea momentului de la care pot fi acordate penalitățile de întârziere în sensul că acestea pot fi acordate doar de la data la care hotărârea instanței de apel a fost comunicată pârâtei și până la data plății efective.

În consecință, pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 150 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Momentul de la care pot fi acordate penalitățile de întârziere. Netemeinicia motivelor de recurs (NCPC) was last modified: mai 24th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter