Momentul naşterii creanţei (I)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Exemplu: B (beneficiar) îl angajează pe E (executant) să îi planteze o livadă de cireși contra sumei de 100 lei. E îi permite lui B să‑i plătească lucrarea în 10 tranșe a câte 10 lei, din care doar 9 lei se vor plăti direct, în timp ce 1 leu se va plăti indirect, banii alimentând un cont bancar, obiect al garanției de bună execuție.

Lichiditățile astfel constituite vor forma obiectul garan­ției beneficiarului. Executantul creditor are un drept născut asupra acelor lichidități, fiindcă ele reprezintă însuși prețul datorat pe lucrare. Indisponibilizarea unei părți din preț nu se traduce în diminuarea obligației datorate de beneficiar (dacă părțile însele nu decid așa!), astfel că acesta are de la data contractării sau executării lucrării o creanță integrală de recuperat, chiar dacă în parte nescadentă. Pe de altă parte, dacă din contract re­zultă că însăși nașterea obligației de plată a unei părți din preț a fost convenită doar dacă lucrările vor fi conforme, executantul are doar o creanță născută în stare latentă^[42];

b) de la data constituirii și până la data neexecutării contractului, beneficiarul are doar un drept eventual de a fi despăgubit prin intermediul sumei de bani constituite;

c) la data neexecutării contractului, beneficiarului i se naște dreptul de a executa garanția, prin urmare, acesta este momentul nașterii creanței constând în încasarea garanției de bună execuție în limita prejudiciului suferit;

d) încă de la data contractării, executantul are un drept de creanță de a cere eliberarea sumelor care au fost blocate în scopul garantării, condiționat sau sub termen.

Obligația de a elibera sumele se traduce într‑o obligație de plată a unei sume de bani dacă garanția a fost consti­tuită în casieria sau în contul beneficiarului, în timp ce obligația de a elibera sumele de bani se traduce într‑o obligație de a face, de a da un acord terțului, care depo­zitează banii, în vederea eliberării lichidităților, dacă a fost deschis un cont special.

4.1.3.8. Diferențierea condiției de termen

În timp ce condiția suspensivă afectează însăși exis­tența dreptului de creanță, termenul suspensiv afectează doar scadența acestuia (art. 1411 C. civ.: „Obligația este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur”). La data con­tractării, obligația afectată de un termen suspensiv se naște în mod valabil, perfect, existând și producând efecte, astfel că plata debitului este valabilă chiar dacă se face înainte de scadență; spre comparație, la data con­tractării, obligația afectată de o condiție suspensivă nu se naște în mod valabil, existând doar o facultate să se nască în viitor. O plată făcută pentru stingerea unei obligații afectate de o condiție suspensivă este supusă acțiunii în repetițiune, neexistând încă o obligație juridică perfectă.

Diferențierea condiției suspensive de termenul suspen­siv incert se realizează facil apelând la întrebarea: la mo­mentul contractării, părțile puteau fi sigure de realizarea evenimentului viitor? Dacă răspunsul este negativ, atunci ne aflăm în prezența unei condiții, însă dacă este afir­mativ, atunci ne aflăm în prezența unui termen. Clauza „voi merge la examen în locul tău dacă vecina ta va fi cerută în căsătorie” exprimă o condiție suspensivă, în timp ce „voi merge la examen în locul tău dacă vecina ta va muri” exprimă un termen^[43] suspensiv. În contrapartidă, deosebirea condiției suspensive de termenul rezolutoriu este facilă, întrucât o creanță lovită de condiția suspensivă nu există până la apariția condiției, pe când o creanță afectată de termenul rezolutoriu este o creanță născută, de cele mai multe ori certă, lichidă și exigibilă. Așadar, comparăm lipsa materiei cu existența palpabilă a acesteia.

4.2. Faptele

În categoria faptelor juridice includem faptele licite precum gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogățirea fără justă cauză și faptele ilicite care antrenează răspun­derea delictuală sau contractuală. Incidența acestora este rară în procedura insolvenței, ca izvor al creanțelor înscrise la masa credală, însă înțelegerea mecanismului nașterii este la fel de importantă ca în cazul actelor. Retrimitem cititorul la tabloul calmului lacurilor cu apă și evenimentul care produce apariția undelor. Faptele juri­dice nu sunt decât niște transferuri de apă între lacuri, însă neagreate expres de proprietari. Dacă dezechilibrul dintre două patrimonii nu se justifică printr‑o rațiune juridic acceptabilă, conchidem că un patrimoniu a crescut injust pe seama celuilalt, iar dezechilibrul nu are o cauză juridic validă^[44].

Recunoașterea juridică a calității de izvoare de drept a faptelor juridice reprezintă un triumf al echității asupra drep­tului pozitiv. Faptele bune sunt răsplătite, prin nașterea unei obligații în sarcina beneficiarului de recompensare a făptuitorului. Cele rele sunt pedepsite, prin nașterea unei obligații în sarcina făptuitorului de a repara răul produs. Disipând aroma divină, o faptă licită are două caracte­ristici: a) pentru a o realiza, făptuitorul folosește drept combustibil propriile drepturi subiective; acestea suferă o diminuare, volumul de apă din lacul creditorului scăzând, corelativ cu umplerea lacului debitorului; b) debitorului i se naște instant obligația de a răsplăti pe creditor, core­lativ cu umplerea propriului lac. Faptele licite generatoare de obligații sunt gestiunea de afaceri^[45], plata nedatorată^[46] și îmbogățirea fără justă cauză^[47], cu mențiunea că cea din urmă reprezintă un izvor de obligații subsidiar. Așadar, orice însărăcire a creditorului și o înavuțire a debitorului printr‑un fapt licit conduce la o îmbogățire fără justă cauză doar dacă nu sunt întrunite elementele unei plăți nedatorate sau gestiuni de afaceri.

În cazul faptelor ilicite, creanța se naște la momentul sărăcirii patrimoniului celui păgubit. Art. 1381 alin. (2) C. civ. arată că „dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat”. Chiar dacă fapta ilicită este calificată ca fiind izvorul creanței, observăm că data nașterii cre­anței este strâns legată de data înregistrării prejudiciului. Este posibil, așadar, ca fapta ilicită să fie realizată la o dată, iar prejudiciul să fie generat la altă dată. În ipoteza în care o persoană pusă pe șotii truchează fotografii astfel încât să li se cuvină titulatura de dezvăluiri incendiare asupra vieții secrete a viitorului soț, iar acestea sunt expe­diate prin poștă către logodnică, avem un decalaj tem­poral. Obligația de reparație se naște la data suferii șocului emoțional, iar nu la data acțiunii de falsificare. Creanța constând în dreptul de a pretinde îndreptarea răului cauzat se naște la data înregistrării răului. Atunci luciul lacului începe să producă vibrații, echilibrul fiind perturbat.

Faptul ilicit, delictul, se diferențiază de faptul licit prin aceea că acesta presupune încălcarea legii sau a unor reguli de conviețuire. Debitorul face un rău, iar legea îl obligă să facă un bine în loc. Pentru a vorbi de nașterea unei creanțe, conduita imorală trebuie să cauzeze un prejudiciu. Nu orice încălcare a unor reguli declanșează răspunderea delictuală, fiindcă nu orice comportament antisocial cauzează un prejudiciu. Omiterea exteriorizării unui gest elementar de bucurie, ba, mai mult, afișarea fățișă a unei expresii posace la prezentările de rigoare a nou‑născutului de către proaspăta mămică sau chiar încălcarea regulii botezului religios nu cauzează un prejudiciu. Cu toate acestea, nu întotdeauna este necesară prezența unei victime sângerânde pentru a achiesa la existența unei răspunderi delictuale, prejudiciile putând să fie mult mai subtile, ca cele morale.

Pe de altă parte, în ipoteza răspunderii contraven­ționale și penale, prejudiciul este adesea prezumat. Fapte ca traversarea pe roșu a unei treceri de pietoni, chiar dacă nu există nicio mașină pe o rază de 1 km, sau exprimarea unor cuvinte buruienoase în ședința de judecată atrag obligația de a repara un prejudiciu prezumat a fi adus ordinii sociale. A amenda înseamnă a îmbunătăți și, astfel, statul se asigură că purtarea delincventului este îndreptată prin acordarea titulaturii de debitor a unei amenzi. Creanța fiscală, constând în dreptul statului de a obține repararea prejudiciului, este generat în aceste cazuri tot de o faptă ilicită, o conduită contrară legii, așadar, momentul nașterii obligației fiscale este data nesu­punerii la ordinea de drept. Din această perspectivă, răspun­derea contravențională, penală sau fiscală, chiar dacă presupun raporturi de drept public, pot fi înțelese tot apelând la instituția răspunderii delictuale, relevantă pentru momentul nașterii creanței fiind tot data faptei ilicite prejudiciabile.

Răspunderea contractuală^[48] nu este decât o specie a răspunderii delictuale^[49], cea din urmă fiind regula, în timp ce prima reprezintă excepția. Dacă prejudiciul reclamant de creditor a fost generat de nerespectarea contractului, atunci vorbim de răspundere contractuală și dacă acesta a fost generat de nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute în contract sau pe care legea nu le anexa contractului, atunci vorbim despre răspundere delictuală. Aceste răspunderi se pot cumula doar dacă au ca izvor fapte diferite, în caz contrar cumulul fiind exclus. Spre exemplu, dacă părțile convin prin contract construirea unei căsuțe de veverițe, însă executantul decide să impresioneze și în loc de drăgălașul așezământ promis ridică în loc o căsuță de condori și pe deasupra sapă și un iaz în curtea beneficiarului, pe care‑l populează cu broaște, spre a crea cadrul perfect de viețuire a păsărilor, vorbim despre două răspunderi: fapta neexecutării con­forme a contractului, respectiv construirea altei case decât cea de veverițe, care generează răspunderea contractuală și fapta ilicită a excavării curții victimei naive, care de­clan­șează răspunderea delictuală.

Păgubitul are un drept la reparație născut pe măsură ce patrimoniul acestuia este diminuat, însă acest drept este doar în subsidiar o creanță bănească: regula este repararea prejudiciului în natură^[50] și doar dacă aceasta nu este cu putință se va recurge la reparația printr‑un echivalent mo­netar. Dreptul la plata unor despăgubiri bănești nu se naște doar la momentul în care opțiunea restabilirii echili­brului în natură se dovedește a fi imposibilă, ci tot la mo­mentul înregistrării pagubei, însă condiționat de imposi­bilitatea reparației în natură. Victima faptei ilicite rămâne singura în drept să aleagă discreționar dacă reparația i se va plăti în natură sau în echivalent bănesc^[51], făptașul neavând obligații alternative.

Vezi și Momentul nașterii creanței (II)