Ungureanu Diana Centrul intereselor principale ale debitorului. Procedura de insolvenţă transfrontalieră (Regulamentul 1346/2000)

Momentul în raport de care se stabileşte centrul intereselor principale ale debitorului

Buna funcţionare a pieţei interne pretinde ca procedurile de faliment transfrontaliere să funcţioneze eficient şi efectiv.

Pentru asigurarea bunei funcţionări a pieţei interne este necesar ca părţile să nu fie tentate să deplaseze activele sau procedurile dintr-un stat în altul cu scopul de a-şi ameliora situaţia lor juridică (forum shopping).

Deşi scopul declarat al regulamentului, regăsit în preambulul său, este acela de a preveni fenomenul descris în doctrină ca forum shopping, centrul principalelor interese ale debitorului nu este fix.

El poate fi deplasat oricând pe teritoriul altui stat, cu consecinţe asupra competenţei jurisdicţionale şi legislative asupra unei proceduri de insolvenţă.

Se pune deci firesc întrebarea care este momentul luat în calcul pentru stabilirea centrului principalelor interese ale debitorului.

În cauza Susanne Staubitz-Schreiber^[1], CJUE a fost chemată să pronunţe o hotărâre preliminară ce avea ca obiect interpretarea art. 3 alin. (1) din Regulamentul 1346/2000, ridicată într-un litigiu în care reclamanta, rezidentă în Germania, unde administra o întreprindere individuală de comerţ cu telecomunicaţii şi accesorii, şi-a încetat activitatea în 2001, iar la data de 6 noiembrie 2001 a cerut unui tribunal german deschiderea procedurii de insolvabilitate. Ulterior, la 10 aprilie 2002, ea şi-a transferat reşedinţa în Spania^[2].

Iniţial, tribunalul german a refuzat deschiderea procedurii arătând că nu există active, însă apelul reclamantei a fost respins cu motivarea că instanţele germane nu sunt competente, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Regulamentul 1346/2000, întrucât centrul principalelor interese ale debitorului se afla în Spania.

Instanţa de recurs, în faţa căreia reclamanta a susţinut că instanţa competentă se stabileşte în raport de data depunerii cererii de deschidere a procedurii, a decis suspendarea procedurii şi adresarea următoarei întrebări preliminare Curţii:

„Instanţa statului membru, sesizată cu o cerere de deschidere a procedurii de insolvabilitate, rămâne competentă pentru deschiderea acestei proceduri în situaţia în care debitorul transferă centrul principalelor sale interese pe teritoriul unui alt stat membru ulterior introducerii cererii, însă înainte de deschiderea procedurii, ori devine competentă instanţa acestui alt stat membru?”

După ce a făcut o serie de observaţii cu privire la aplicarea în timp a regulamentului în raport de intrarea sa în vigoare (la 31 mai 2002), Curtea a reţinut că, deşi art. 3 alin. (1) din Regulamentul 1346/2000 nu precizează dacă instanţa sesizată iniţial rămâne competentă în situaţia în care debitorul transferă centrul principalelor sale interese ulterior introducerii cererii, însă înainte de deschiderea procedurii, un transfer de competenţă de la instanţa iniţial sesizată către o instanţă a unui alt stat membru pe acest temei ar fi contrar obiectivelor urmărite de regulament^[3].

Curtea a folosit ca argument considerentul (4) din preambul, în care se afirmă intenţia evitării situaţiei în care părţile ar fi tentate să transfere active sau proceduri judiciare dintr-un stat membru în altul, în încercarea de a obţine o situaţie juridică mai favorabilă. Or, acest obiectiv nu ar fi atins dacă debitorul ar putea transfera centrul principalelor sale interese pe teritoriul unui alt stat membru între data introducerii cererii şi data deschiderii procedurii, determinând astfel instanţa competentă şi dreptul aplicabil (pct. 25 din hotărâre).

Un astfel de transfer de competenţă ar fi contrar şi obiectivului unei proceduri transfrontaliere.

Un astfel de transfer de competenţă ar fi contrar şi obiectivului unei proceduri transfrontaliere eficace şi accelerate, precizat în considerentele (2) şi (8) din preambulul regulamentului, întrucât ar obliga creditorii să urmărească în mod continuu debitorul, prelungindu-se astfel procedura.
De asemenea, păstrarea competenţei primei instanţe sesizate asigură o siguranţă juridică mai mare pentru creditorii care au evaluat riscurile asumate în situaţia insolvabilităţii debitorului prin referire la locul situării centrului principalelor interese ale acestuia la momentul la care au intrat în raporturi juridice cu el.
Regula menţinerii competenţei primei instanţe sesizate (principiul perpetuatiofori) este justificată în considerentele hotărârii prin trei obiective ale regulamentului: o procedură transfrontalieră eficace şi accelerată, lupta împotriva fenomenului de forum shopping şi o protecţie juridică pentru creditori împotriva unui transfer abuziv al centrului principalelor interese ulterior introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Curtea se îndepărtează din nou de dreptul material al statelor membre, procedând din nou la o interpretare autonomă, ca şi în cazul noţiunii de centru al principalelor interese.
Curtea a mai reţinut că domeniul universal de aplicare a procedurii principale de insolvenţă, posibilitatea deschiderii unei proceduri secundare, a desemnării unui sindic provizoriu de către prima instanţă sesizată cu măsuri de conservare şi protecţie a bunurilor debitorului, situate într-un alt stat membru, constituie garanţii importante pentru creditori, care asigură o cât mai mare acoperire a patrimoniului debitorului, în special când acesta transferă centrul principalelor sale interese ulterior introducerii cererii, însă înainte de deschiderea procedurii.
Având avantajul de a fi aparent un criteriu cronologic uniform, criteriul enunţat de Curte nu oferă însă răspuns la întrebarea ce se întâmplă dacă debitorul transferă centrul principalelor sale interese imediat anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Deşi aparent un astfel de transfer ar fi valabil, considerăm că instanţa ar putea face aplicarea aceloraşi trei obiective din regulament enunţate mai sus pentru a nu ţine seama de acest transfer precipitat, făcut tocmai în considerarea eventualităţii iminente a deschiderii procedurii.

În cauza Interedil^[4], s-a ridicat de asemenea problema momentului de luat în calcul pentru stabilirea centrului principalelor interese ale debitorului. Astfel, Interedil, o societate ce fusese constituită sub forma juridică a unei „società a responsabilità limitata” de drept italian, al cărei sediu social se afla în Monopoli (Italia) şi-a transferat, la 18 iulie 2001, sediul social la Londra (Regatul Unit). La aceeaşi dată, societatea a fost radiată din registrul întreprinderilor din statul italian. În urma transferului sediului, Interedil a fost înscrisă în registrul societăţilor din Regatul Unit cu menţiunea „FC” („Foreign Company”, societate străină). Interedil a efectuat, în acelaşi timp cu transferul sediului său, operaţiuni constând în achiziţionarea sa de către grupul britanic Canopus, precum şi în negocierea şi în încheierea unor contracte de cesiune de întreprinderi. În opinia Interedil, la câteva luni de la transferul sediului său social, proprietatea imobilelor pe care le deţinea în Tarente (Italia) a fost transferată către Windowmist Limited, ca elemente componente ale întreprinderii transferate. Interedil a declarat de asemenea că a fost radiată din registrul societăţilor din Regatul Unit la 22 iulie 2002. La 28 octombrie 2003, Intesa a solicitat Tribunale di Bari deschiderea unei proceduri de faliment („fallimento”) împotriva Interedil. Interedil a contestat competenţa acestei instanţe pentru motivul că, în urma transferului sediului său social în Regatul Unit, numai instanţele acestui stat membru erau competente să deschidă o procedură de insolvenţă.

Ţinând seama de împrejurarea că Interedil şi-a transferat sediul social din Italia în Regatul Unit în cursul anului 2001, iar apoi a fost radiată din registrul societăţilor din acest ultim stat membru în cursul anului 2002, instanţa europeană a considerat că, pentru a oferi un răspuns complet instanţei de trimitere, trebuie de asemenea să se precizeze data relevantă pentru determinarea centrului intereselor principale ale debitorului în vederea identificării instanţei competente pentru a deschide procedura principală de insolvenţă.

Cu titlu introductiv^[5], Curtea a subliniat că regulamentul nu cuprinde dispoziţii exprese în ceea ce priveşte cazul special al unui transfer al centrului intereselor debitorului. Având în vedere termenii generali în care este redactat articolul 3 alineatul (1) din regulament, este necesar, aşadar, să se considere că ultimul loc în care se află acest centru trebuie să fie considerat relevant în scopul determinării instanţei competente pentru a deschide o procedură principală de insolvenţă.

Această interpretare se coroborează cu jurisprudenţa Curţii din cauza StaubitzSchreiber, citată mai sus. Astfel, aceasta a hotărât că, în ipoteza unui transfer al centrului intereselor principale ale debitorului după introducerea unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, dar înainte de deschiderea procedurii menţionate, instanţele statului membru pe teritoriul căruia se situa centrul intereselor principale la momentul introducerii cererii rămân competente să o soluţioneze^[6]. Din această regulă, Curtea a dedus că, în principiu, ceea ce este relevant pentru determinarea instanţei competente este localizarea centrului intereselor principale ale debitorului la data introducerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă.

Prin urmare, în cazul unui transfer, precum cel din acţiunea principală, al sediului social înainte de introducerea unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, centrul intereselor principale ale debitorul este prezumat, aşadar, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) a doua teză din regulament, că se află la noul sediu social şi, în consecinţă, competenţa de deschidere a procedurii principale de insolvenţă revine instanţelor statului membru pe teritoriul căruia se află acest nou sediu, cu excepţia situaţiei în care prezumţia prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din regulament este răsturnată prin dovedirea faptului că centrul intereselor principale nu sa deplasat odată cu schimbarea sediului social.

Curtea a apreciat că aceleaşi reguli trebuie aplicate în ipoteza în care, la data introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, societatea debitoare era radiată din registrul societăţilor şi în care, astfel cum a susţinut Interedil, îşi încetase orice activitate.

Curtea a considerat că această interpretare corespunde cel mai bine preocupării ca noţiunea de centru al intereselor principale să aibă în vedere stabilirea unei legături cu locul cu care societatea are, într-un mod obiectiv şi vizibil pentru terţi, cele mai strânse raporturi.

Astfel, într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat ca fiind logic să se acorde prioritate locului ultimului centru al intereselor principale la momentul radierii societăţii debitoare şi al încetării oricărei activităţi în ceea ce o priveşte.

4. Concluzii

La zece ani de la intrarea sa în vigoare, Regulamentul 1346/2000 se află în plin proces de revizuire.

Parlamentul European consideră că Regulamentul privind insolvenţa ar trebui să includă o definiţie a termenului „centrul intereselor principale”. Acesta sugerează includerea, la articolul 2, sub forma unei definiţii oficiale, a formulării considerentului 13, astfel cum a fost clarificat de jurisprudenţa Curţii de Justiţie^[7].

De altfel, modul în care ar trebui definit COMI reprezintă una din principalele chestiuni discutate în cadrul dezbaterii publice lansate de Comisia Europeană pe tema revizuirii Regulamentului 1346/2000^[8].

Deşi instanţele române nu s-au văzut încă confruntate cu o cauză Eurofood, Regulamentul 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă este direct aplicabil în România. Şi cum Regulamentul este ceea ce Curtea de la Luxemburg, în interpretarea sa, spune că este, până la o definiţie dată de actul normativ, instanţele române nu pot face abstracţie de interpretarea autonomă pe care Curtea a dat-o noţiunii de centru al principalelor interese ale debitorului.

[third_paragraph][/third_paragraph][third_paragraph][/third_paragraph][third_paragraph] [/third_paragraph]