Momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui. Respingerea recursului ca fiind tardiv formulat

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore, înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte.

Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: „(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte”.

Înalta Curte constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la data de 16 martie 2023, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.

În acest context, momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi (decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 384/2020).

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care recurentul putea contesta hotărârea Curţii de Apel Braşov, sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 16 martie 2023 (joi), ora 24:00, şi s-a împlinit la data de 19 martie 2023 (duminică), ora 02:00.

În consecinţă, calea de atac formulată de inculpat la data de 21 martie 2023, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deşi termenul pe ore se calculează pe unităţi libere de timp, se constată că, faţă de data pronunţării soluţiei apelate, termenul în interiorul căruia avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 19 martie 2023.

Deopotrivă, Înalta Curte aminteşte că, deşi termenul procedural s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, termenele pe ore nu se prorogă, astfel cum se întâmplă în situaţia termenelor socotite pe luni sau pe ani, lipsind o dispoziţie legală similară.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie – care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Braşov.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 200/Ap din data de 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II