Modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului (Legea nr. 146/2016)

25 iul. 2016
Vizualizari: 2912

Despre

  • M. Of. nr. 542 din 19 iulie 2016
  • Legea nr. 146/2016
  • Legea nr. 102/1992

Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 102/1992
(M. Of. nr. 236 din 24 septembrie 1992)
Legea nr. 146/2016
(M. Of. nr. 542 din 19 iulie 2016)
modifică: art. 1 alin. (2); anexele nr. 1 și 2

În M. Of. nr. 542 din 19 iulie 2016, a fost publicată Legea nr. 146/2016 pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului.

În continuare, vom prezenta modificările aduse Legii nr. 102/1992 prin Legea nr. 146/2016.

 

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 102/1992 (modificată prin Legea nr. 146/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1 alin. (2) prevedea faptul că scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținînd în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stîngă un buzdugan.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (2) dispune următoarele:

Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”.

 

Anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 102/1992 (modificată prin Legea nr. 146/2016)

Noua reglementare

Anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 102/1992 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 146/2016.

 

Alte prevederi relevante din Legea nr. 146/2016

 

Art. II stabilește faptul că până la data de 31 decembrie 2018, autoritățile publice au obligația să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora, astfel cum sunt modificate potrivit dispozițiilor respectivei legi.

Până la data prevăzută la alin. (1), cele două modele de stemă a României și respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare.

Monedele și bancnotele emise de Banca Națională a României anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule și după această dată, în paralel cu monedele și bancnotele cu stema nouă.

De asemenea, anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din respectiva lege.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului (Legea nr. 146/2016) was last modified: iulie 22nd, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.