MMSS. Proiect: O.U.G. pentru modificarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune

21 iul. 2022
Vizualizari: 416

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Redăm, în continuare, principalele modificări prevăzute în Proiect:

ART. I – Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. Articolul 4 se modifică și se completează după cum urmează:

„Art. 4 – (1) Pentru situații de dificultate ale unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situație particulară și necesită intervenție individualizată, se pot acorda ajutoare de urgență și/sau ajutoare comunitare, susținute din bugetul de stat și, respectiv, din bugetele locale.

(2) În funcție de nevoile familiei/persoanei singure, venitul minim de incluziune este însoțit de alte măsuri complementare, acordate în bani și/sau în natură, pentru prompvarea și facilitarea accesului pe piața muncii, precum și accesul la servicii de educație și de sănătate, la servicii sociale și locuire, în scopul prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.”

(…)

4. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) În sensul prevederilor alin. (1) lit. m) nu se consideră locuință de domiciliu sau de reședință serviciile sociale cu cazare prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, publice sau private, inclusiv cele înființate și administrate de cultele religioase cu scop monahal.”

5. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat. alin. (5) cu următorul cuprins:

„(5) Prin excepție de la prevederile alin.(4), serviciile sociale cu cazare se consideră locuință de reședință pentru persoanele vârstnice cu vârsta de cel puțin 60 de ani care sunt găzduite pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, nu au venituri proprii și/sau nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele vârstnice aflate în această situație se consideră persoane singure.”

(…)

29. Articolul 36 se modifică și se completează după cum urmează:

„Art. 36 – (1) Aprobarea sau respingerea dreptului la venitul minim de incluziune se face prin dispoziție a primarului, la finalizarea verificărilor prevăzute la art. 33 alin. (1) – (5).

(2) Dispoziția primarului prevăzută la alin.(1) reprezintă certificarea faptului că solicitantul îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru acordarea venitului minim de incluziune, respectiv a uneia sau ambelor componente ale acestuia și conține cuantumul estimat al venitului minim de incluziune.

(3) Dispoziția primarului prin care se respinge dreptul la venitul minim de incluziune conține motivele care au condus la respingere.

(4) Dispozițiile primarului se comunică beneficiarilor în maximum 5 zile de la data emiterii acestora.

(5) Modelul dispozițiilor primarului de aprobare sau respingere a cererii de acordare a venitului minim de incluziune se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(6) Dreptul la venitul minim de incluziune se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.

(7) Primarul și secretarul unității administrativ-teritoriale răspund, în condițiile legii”.

(…)

39. Articolul 65 se modifică și se completează după cum urmează:

„Art. 65 – (1) Pentru verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la art. 19 alin. (1), inspectoratul școlar în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința ori trăiește titularul dreptului la venit minim de incluziune componenta de ajutor pentru familia cu copii, are obligația să transmită lunar, la agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială, situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare.

(2) Situația prevăzută la alin. (1) se transmite în format electronic și conține, în mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal al copiilor și al reprezentanului familiei și numărul de absențe nemotivate înregistrate de fiecare copil.

(3) Modelul situației prevăzută la alin.(1), precum și termenele de transmitere se stabilesc prinordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și ministrul educației.

(4) În situația în care sistemul informatic din domeniul educației conține informațiile necesare pentru determinarea absențelor lunare ale copiilor de vârstă școlară din familiile beneficiare de venit minim de incluziune componenta ajutor pentru familie, în baza prevederilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr.279/2017, cu modificările și completările ulterioare, agențiile teritoriale
pentru plăți și inspecție socială au acces direct în această bază de date”.

ART. II – Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect de act normativ, pot fi transmise la adresa de e-mail: dezbateri@mmuncii.gov.ro , în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 19-28 iulie 2022.

Pentru a consulta mai multe detalii privind Proiectul, vă rugăm să accesați sursa informației.

(Copyright: freepik.com)

Sursa informației

MMSS. Proiect: O.U.G. pentru modificarea Legii concediului paternal nr. 210/1999

MMSS. Proiect: O.U.G. pentru modificarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune was last modified: iulie 21st, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.