MMSS. Proiect: H.G. pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin H.G. nr. 585/2016

6 dec. 2022
Vizualizari: 99

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre de Guvern (H.G.) pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin H.G. nr. 585/2016.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect de act normativ, pot fi transmise la adresa de e-mail: dezbateri@mmuncii.gov.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 6-15 decembrie 2022.

Redăm, în continuare, prevederile regăsite în Proiect:

Articol unic – Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 29 august 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), după angajarea în întreprinderea socială de inserție, nu mai sunt beneficiare de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei, apartenența la grupul vulnerabil definit conform art. 6 alin. (1) lit. j) din lege se dovedește conform prevederilor alin. (1) lit. g).

(3) Apartenența la grupul vulnerabil definit conform art. 6 alin. (1) lit. j) din lege, dovedită prin documentul prevăzut la alin. (1) lit. g), se verifică anual la solicitarea întreprinderii sociale de inserție.”

2. La articolul 3, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:

„(1^2) Scopul social urmărește realizarea interesului general sau interesul unei comunități și contribuie la reducerea excluziunii sociale prin ocupare, prin îmbunătățirea accesului la educație și formare profesională, prin furnizarea de servicii sociale persoanelor din grupul vulnerabil, urmărind dezvoltarea durabilă, economică, socială și de mediu”.

3. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

„(3^1) În situația în care întreprinderea socială nu poate prezenta atestatul retras în vederea arhivării prevăzute la alin. (3), pe motivul pierderii sau distrugerii documentului, persoana juridică de drept privat depune o declarație pe proprie răspundere.”

4. La articolul 8^1 alineatul (5) se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

„(5) Noul atestat eliberat în condițiile alin. (4) se completează cu nota: «Prezentul atestat înlocuiește Atestatul seria ….. nr. …… din data …….., deoarece conținea erori». Nota menționată se completează și pe matca carnetului.”

5. La articolul 8^1 după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

„(6) Perioada de valabilitate a atestatului prevăzut la alin. (5) este similară celei ale atestatului anulat.”

6. După articolul 8^2 se introduce un nou articol, art. 8^3, cu următorul cuprins:

„(8^3) În situația în care întreprinderea socială de inserție nu poate depune atestatul prevăzut la art. 8 alin. (1) din lege odată cu notificarea de renunțare, deoarece acesta a fost pierdut sau distrus, persoana juridică de drept privat depune o declarație pe proprie răspundere.”

7. La articolul 10 alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„(2) Condiția prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. a) din lege se consideră îndeplinită în situația în care, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat cu contract individual de muncă sau convenție individuală de muncă, după caz, aparține grupului vulnerabil și timpul de lucru cumulat al acestor angajați, stabilit prin contractul individual de muncă sau convenția individuală de muncă, după caz, reprezintă cel puțin 30% din totalul timpului de lucru cumulat al tuturor angajaților, stabilit prin contractele individuale de muncă și convențiile individuale de muncă. (4) Condiția prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. a) din lege și alin. (2) se consideră îndeplinită și în situația în care, în termen de 30 de zile calendaristice de la încetarea contractului individual de muncă sau convenției individuale de muncă, după caz, a unei persoane aparținând grupului vulnerabil, întreprinderea socială de inserție angajează cel puțin o persoană aparținând grupului vulnerabil, cu respectarea condiției prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) din lege și alin. (2), precum și cu respectarea obligației prevăzute la art. 27 alin. (3) din lege.”

8. La articolul 17 se introduce un nou alineat, alin. (4) cu următorul cuprins:

„(4) În situația în care întreprinderea socială de inserție nu poate prezenta certificatul retras în vederea arhivării, pe motivul pierderii sau distrugerii documentului, persoana juridică de drept privat depune o declarație pe proprie răspundere.”

9. La art. 17^1, alineatul (3) se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

„(3) Nedepunerea certificatului prevăzut la art. 13 alin. (1) odată cu notificarea de renunțare nu permite întreprinderilor sociale de inserție solicitarea unei noi certificări, cu excepția situației în care acesta a fost pierdut sau distrus, iar persoana juridică de drept privat depune o declarație pe proprie răspundere.”

10. La articolul 19, la alineat (1) se introduce o nouă literă, lit. f) cu următorul cuprins:

„f) în cazul completării în mod eronat a unor înscrisuri în formularul tipizat, constatate de emitent, de întreprinderea socială de inserție sau de organele de control.”

11. La articolul 19, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

„(4^1) Întreprinderilor sociale de inserție cărora le-a fost anulat certificatul în cazul prevăzut la art. 19 alin. (1) lit. f) li se eliberează un nou certificat.”

12. La articolul 19, alineatul (5) se completează și va avea următorul cuprins:

„(5) Certificatul anulat în condițiile alin. (1) lit. c) și f) se arhivează și se eliberează un nou certificat.”

13. La articolul 19 alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(6) Noul certificat eliberat potrivit alin. (5) se completează cu nota: «Prezentul certificat înlocuiește Certificatul seria …… nr. …..… din data ……….…., deoarece conținea erori» Nota menționată se completează și pe matca carnetului”.

14. La articolul 19 după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:

„(7) Perioada de valabilitate a certificatului prevăzut la alin. (6) este similară celei ale certificatului anulat.”

15. Anexele 2-4, 5A, 5B, 6 și 8 se modifică și se înlocuiesc cu anexele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 la prezenta hotărâre.

Pentru informații suplimentare privind Proiectul și Nota de fundamentare, vă invităm să consultați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și MMSS. Proiect: Ordin privind acordarea concediului de îngrijitor

 

MMSS. Proiect: H.G. pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin H.G. nr. 585/2016 was last modified: decembrie 6th, 2022 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.