MMSS. Cheltuielile de transport şi cazare ale celor care adoptă copii din alte județe decât cele de domiciliu, decontate în mod unitar

30 iun. 2022
Vizualizari: 321

Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a transmis că sumele necesare pentru transport și cazare, în vederea participării la procedura de potrivire practică cu un copil care are domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului sau familiei adoptatoare, se decontează în mod unitar, la nivelul întregii țări.

Astfel, Executivul a adoptat o hotărâre care prevede procedura de decontare a celor 200 de lei/zi/persoană pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorilor pentru vizitele efectuate de aceștia în perioada de potrivire practică cu copilul.

Totodată, plata acestei sume se face de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare, la solicitarea acestora. Pentru decontarea sumelor, DGASPC transmite agenției pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv cea a municipiului București o situație centralizatoare cu titularii drepturilor, potrivit unui calendar stabilit de comun acord.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesași sursa informației.

Sursa informației

MMSS. Guvernul a aprobat normele de aplicare a prevederilor privind reglementarea activității prestatorului casnic

MMSS. Cheltuielile de transport și cazare ale celor care adoptă copii din alte județe decât cele de domiciliu, decontate în mod unitar was last modified: iunie 30th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: