MMPS. Reforma pensiilor și situația lucrătorilor români din Spania, discutate în cadrul întâlnirii de la Madrid

25 iun. 2021
Vizualizari: 104

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a anunțat că joi, 24 iunie 2021, a avut loc o întâlnire între reprezentanții României și ai Spaniei, în cadrul căreia s-au discutat unele aspecte legate de reforma pensiilor, situația lucrătorilor români din Spania și eficientizarea activității în domeniul pensiilor internaționale.

Astfel, printre subiectele de discuție s-au numărat reformele pe care ambele state le-au inclus în Planurile lor de redresare și reziliență, precum și modalitățile prin care poate fi întărită colaborarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniul protecției lucrătorilor, al pensiilor și beneficiilor sociale.

Totodată, în comunicatul de presă se specifică faptul că, în cursul anului 2021, ministerele celor două țări au lucrat împreună pentru eficientizarea colaborării dintre autoritățile competente în domeniul pensiilor, în vederea accelerării procesului de stabilire a dreptului la pensie pentru persoanele care au realizat perioade de asigurare atât în România, cât și în Spania.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de la Madrid, s-a discutat și despre întărirea cooperării dintre ANPIS și Institutul Național pentru Securitate Socială în domeniul beneficiilor familiale, având în vedere că sunt modificări legislative recente în ambele țări, cât și despre asigurarea schimbului electronic de date între cele două instituții, pentru a înlocui cele peste 5.000 de formulare pe hârtie pe care acestea și le transmit anual.

Nu în ultimul rând, agenda discuțiilor a inclus și colaborarea la nivel tehnic între Inspecția Muncii și instituția omoloagă din Spania, astfel încât Guvernul României să aibă certitudinea că românii care merg să lucreze în Spania beneficiază de protecție și că le sunt respectate toate drepturile.

Pentru comunicatul integral, vă invităm să consultați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și MMPS. Măsuri de compensare a reducerii veniturilor artiștilor

MMPS. Reforma pensiilor și situația lucrătorilor români din Spania, discutate în cadrul întâlnirii de la Madrid was last modified: iunie 25th, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: