MMPS. Ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații în cursul acestui an

26 iun. 2020
Vizualizari: 315

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (www.mmuncii.ro) a publicat un comunicat privind aprobarea, de către Guvern, a unei Hotărâri privind acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 5.000.000 lei pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații anul acesta, ale căror locuințe au fost avariate parțial sau în totalitate.

Astfel, din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru anul 2020, a fost stabilită distribuirea unor sume între 1.000 și 4.000 de lei, anume:

„- câte 4.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75%;

– câte 2.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 50% și 75%;

– câte 1.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 25% și 50%;

– câte 1.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25%.”

De asemenea, doar persoanele singure și familiile care au înregistrat pagube în cazul locuințelor în care trăiesc efectiv beneficiază de aceste sume, indiferent de regimul juridic al deținerii acestora, iar în situația în care acestea dețin mai multe locuințe afectate, ajutorul se acordă o singură dată.

Totodată, familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate primesc câte 500 lei, indiferent de numărul sau tipul bunurilor, iar în cazul pierderii de vieți omenești, familia persoanei decedate va beneficia suplimentar de suma de 5.000 lei, indiferent de numărul victimelor.

 

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MMPS. Consultări în vederea aplicării măsurii privind programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp

MMPS. Ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații în cursul acestui an was last modified: iunie 26th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: