MMJS. Proiect în dezbatere publică: Ordonanța privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES)

16 iul. 2019
Vizualizari: 480

Potrivit site-ului oficial (www.mmuncii.ro), la data de 15 iulie 2019, Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) a pus în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013.

Potrivit notei de fundamentare, dispozițiile proiectului de ordonanță a Guvernului reglementează în principal:

– criteriile de admitere a organizațiilor, respectiv a persoanelor juridice de drept public sau a persoanelor juridice de drept privat pentru a deveni membri sau parteneri EURES;

– desemnarea Serviciului Public de Ocupare al României, respectiv Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împreună cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, ca membrii EURES;

– termenul în care se face admiterea persoanelor juridice de drept privat precum și a persoanelor juridice de drept public ca membri și parteneri EURES;

– realizarea evidenței persoanelor juridice de drept privat precum și a persoanelor juridice de drept public admise ca membri și parteneri EURES;

– obligațiile persoanelor juridice de drept privat precum și a persoanele juridice de drept public admise ca membri și parteneri EURES;

– efectuarea verificării conformării membrilor și partenerilor EURES cu legislația aplicabilă;

– încetarea și suspendarea calității de membru sau partener EURES;

– readmiterea ca membri sau parteneri EURES a persoanelor juridice de drept privat sau public cărora le-a încetat această calitate;

– contestația administrativă împotriva referatului întocmit de Direcția coordonarea rețelei naționale EURES, acorduri și relații internaționale din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în urma soluționării cererii depuse în vederea admiterii ca membru sau partener EURES precum și contestația administrativă formulată împotriva referatului prin care direcția menționată supune aprobării președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă încetarea calității de membru sau partener EURES pentru persoanele juridice de drept privat sau public în situația cărora s-a constatat nerespectarea obligațiilor stabilite prin procedura prevăzută de proiectul de ordonanță a Guvernului.

Pentru a vedea respectivul proiect de ordonanță, dar și nota de fundamentare, accesați sursa informației.

Sursa informației

MMJS. Proiect în dezbatere publică: Ordonanța privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES) was last modified: iulie 16th, 2019 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.