MMJS. Proiect în dezbatere publică: Hotărârea privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război și văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat pentru anul 2019

25 oct. 2019
Vizualizari: 467

Potrivit site-ului oficial (www.mmuncii.ro), Ministerul Muncii și Justiției Sociale a publicat Proiectul de Hotărâre privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război și văduvelor de război, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat pentru anul 2019.

Conform Notei de fundamentare, publicată odată cu proiectul, referitor la schimbările preconizate și potrivit prevederilor art. 16 lit. g) și ale art. 18 din actul normativ menționat, pentru aceste categorii de persoane se acordă un ajutor anual pentru acoperirea unei parți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, ale cărui cuantum se stabilește anual, prin H.G. în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat, având la bază propunerile asociațiilor veteranilor de război.

Tot conform notei fundamentale, în anul 2018, prin H.G. nr. 935, cuantumul ajutorului anual a fost aprobat la nivelul de 400 lei/persoană, de acest ajutor beneficiind aproximativ 7.380 de oameni. S-a reglementat, așadar, la art. 40 alin. (1) lit. c) din actul normativ menționat ca, în perioada 2019-2021, drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind persoanele în cauză, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 11, să se mențină în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018.

Astfel, conform art. 1 din H.G. veteranii de război, văduvele de război, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acțiunii mijloacelor de luptă ale războiului, beneficiază, în 2019, de un ajutor în valoare de 400 lei/persoană.

 

Pentru a accesa Proiectul de Hotărâre și nota fundamentală, urmați, vă rugăm, sursa informației.

 

Sura informației

MMJS. Proiect în dezbatere publică: Hotărârea privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război și văduvelor de război, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat pentru anul 2019 was last modified: octombrie 25th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.