MJ. Comunicatul ministrului justiției în cadrul evenimentului „Rețeaua Campionilor în domeniul integrității”

19 sept. 2019
Vizualizari: 267

Potrivit site-ului oficial (www.just.ro), ministrul justiției a participat ieri la evenimentul „Rețeaua Campionilor în domeniul integrității”, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În cadrul întâlnirii, ministrul a susținut un discurs din care vom enumera câteva fragmente de interes, mai precis:

Anul acesta ne-am angajat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să desfășurăm 80 de astfel de misiuni, în municipiile reședință de județ din toată țara, iar jumătate din aceste misiuni deja au avut loc. Au constituit un bun prilej de a identifica inițiative locale lăudabile de a promova transparența în relația cu cetățenii și încrederea acestora, ca beneficiari ai serviciului public și de a arăta că lucrează cu o administrație care înțelege și respectă valorile integrității.

Ministerul Justiției rămâne alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în eforturile comune de a construi o administrație transparentă, apropiată de cetățean și, dat fiind că finalmente acesta este cadrul tematic al reuniunii noastre, integră, nu doar în sensul de a respecta actele normative edictate în materie, ci și de a își internaliza și de a își promova valorile etice care trebuie să jaloneze conduita funcționarului din administrație.

 

Sursa informației

MJ. Comunicatul ministrului justiției în cadrul evenimentului „Rețeaua Campionilor în domeniul integrității” was last modified: septembrie 19th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: